spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Bărbat din Bălțați, mort în Austria, la o zi după ce plecase la muncă, la o fermă din Siebing

- Advertisement -
Viorel Bodescu

NECAZ… Tragedie într-o familie cu doi copii din satul Bălțați, comuna Tătărăni! Tatăl în vârstă de 48 de ani, Viorel Bodescu, a plecat la muncă în Austria pe 23 octombrie, iar când a ajuns acolo, peste noapte, a fost găsit de colegii săi mort în pat. Soția sa, deși nu mai are niciun sprijin și e singură, ea cu cele două fetițe, a dat în scris faptul că vrea să aducă trupul neînsuflețit acasă, ca să aibă copiii un mormânt unde să aprindă o lumânare tatălui lor. I s-a spus că are nevoie de câteva mii de euro, pentru a-și aduce bărbatul în țară, dar, pe lângă faptul că mai nimeni dintre autoritățile locale nu o ajută măcar cu un sfat în privința procedurii, după cum spune femeia, Ramona abia dacă are bani de pâine, nici vorbă de 4000 de euro, cât ar costa să aducă acasă soțul mort. De aceea, și în acest caz, nădejdea este tot la  sensibilitatea celor care simt să ajute o familie necăjită, într-un moment atât de greu.    

Ramona Bodescu, soția bărbatului care a murit în Austria, în localitatea Siebing, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, spune că nu ar putea vreodată să lase trupul neînsuflețit abandonat în altă țară sau să dea semnătură să fie incinerat. “Mi-a spus un domn de la Ambasadă, dacă sunt de acord să fie incinerat acolo și am dat semnătură că nu. Am spus că eu vreau să îl aduc acasă, în sat la noi. Știu că e vorba de bani mulți, dar poate că așa cum au fost și alți oameni necăjiți ajutați, poate vom fi și noi sprijiniți, ca să îl aducem pe Viorel acasă. Unde se vor duce fetele mele să aprindă o lumânare, dacă îl abandonăm acolo? Poate ne ajută cineva, că au mai fost cazuri care, tot așa, cum sprijinul oamenilor cu milă și suflet bun, cei decedați în altă țară au fost aduși la casele lor”, spune Ramona.

Soția nu știe pe la ce uși să bată, pentru aducerea în țară a defunctului, dar, chiar și așa, nu vrea să-și abandoneze bărbatul prin străini

Viorel era singurul sprijin al familie. Muncea sezonier în Austria de 4 ani, în agricultură. Acum plecase la cules hrean. Era împreună cu alți conci consăteni, cu care se înțelegea bine. Bărbații ajunseseră cu toții la cazare în Austria și toți săteau afară, de vorbă. În seara aceea, Viorel a spus că se duce să se culce. Când au intrat în casă colegii lui, l-au găsit în pat, iar, la un moment dat, când s-au uitat mai atent, au văzut că nu mai mișca deloc. Primele informații arată că a fost vorba despre un infarct, soția sa spunând că Viorel avea probleme cu tensiunea și lua tratament pentru asta. Femeia crede că stresul și necazurile l-au omorât. “Nu știu, dar de data aceasta, când a plecat, parcă a presimțit ceva. Tot drumul poână acolo vorbeam și îmi spunea “să mă mai suni”. Și-l sunam, vorbeam. Apoi iar îmi zicea, dar să mă mai suni. Niciodată nu spunea așa. Mi-a spus că vrea să ajungă, să își facă baie și să se culce. Și altceva nu mi-a mai spus. Acum mi-e teamă să nu cumva să nu reușesc să strâng acești bani, ca să fie ars pe acolo, pe la crematoriu”, spune Ramona Bodescu. Femeia recunoaște că nu se descurcă deloc nici cu demersurile făcute și nicio autoritate nu o ajută să vadă ce e de făcut, pe la ce ușă să bată, cum să procedeze. Are însă un cont, în care speră ca oamenii cu suflet bun să doneze cât de puțin, pentru a strânge cei 4000 de euro, necesari aduceții în țară a bărbatului ei decedat. Contul în euro este deschis la BRD, pe numele Bodescu Ramona Ionela, IBAN RO39BRDE380SV52615283800.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.