145 elevi din județul Vaslui, confirmați pozitiv cu COVID-19

COVID… A crescut numărul elevilor și al cadrelor didactice din județul Vaslui, confirmați cu COVID-19. Potrivit conducerii ISJ Vaslui, la acest moment sunt 145 elevi vasluieni testați pozitiv, dintre care 14 spitalizați, iar 131 carantinați sau izolați. Alte 25 de persoane din rândul personalului din învățământ sunt spitalizate. Dintre acestea, 17 sunt cadre didactice, patru sunt membri ai personalului didactic auxiliar și patru, membri ai personalului nedidactic. In ce privește personalul aflat în carantină sau izolare, sunt confirmate 34 cadre didactice (din care 10 cadre didactice continuă predarea online iar 24 cadre didactice sunt în concediu medical), 9 membri ai personalului didactic auxiliar și 6 persoane nedidactice, însumând un număr total de 49 de persoane carantinate din sistemul de învățământ vasluian.

Reprezentanții ISJ speră într-o scădere a numărului de cazuri. „Având în vedere că s-a modificat rata incidenței transmisă de către DSP și în urma cazurilor care au fost confirmate în aceste zile, școlile au făcut adrese. Noi le vom centraliza astăzi, iar mâine le vom aproba în Consiliul de Administrație ISJ la ora 9, conform programării întrunirii CA, și voi propune domnului prefect să convoace Comitetul Județean pentru Situații de Urgențe. Nu pot spune momentan un număr exact al cererilor, pentru că aceste cereri tot vin, și în funcție de cum le primit noi le centralizăm și le trecem prin CA, DSP și CJSU. Există o dinamică a acestor cereri, unele unități pot cere să închidă clasele sau pot cere să revină la învățământul față în față. Nu ne asteptăm să crească numărul de închidere al școlilor însă noi sperăm să scadă, dar vom vedea în funcție de evoluția cazurilor”, spune Loredana Roman, inspector general școlar al ISJ Vaslui.

Zilele trecute, alte trei unități de învățământ din județul Vaslui au suspendat cursurile față în față

Săptămâna trecută, două unități de învățământ din județul Vaslui și-au suspendat cursurile față în față, pentru o perioadă de 14 zile, din cauza confirmării unor cazuri noi de COVID-19 în rândul cadrelor didactice și al elevilor. Este vorba despre Colegiul Gh. R. Codreanu Bârlad și Grădinița cu PP Nr. 3 din Vaslui. De asemenea au fost suspendate și cursurile clasei a II-a D de la Școala „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad unde un elev a fost confirmat pozitiv. Astfel, pentru acepti elevi, respectiv preșcolari, cursurile s-au mutat în mediul online iar în perioada de suspendare a cursurilor, conducerea celor 3 unități de învățământ va dispune de realizarea următoarelor activități obligatorii: „curățenia și aerisirea claselor/sălilor; dezinfecția curentă și terminală a spațiilor celor 3 unități de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete; pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți din cadrul unităților de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/ carantinați la domiciliu”, după cum se arată în hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui.