RETROSPECTIVÃ Evenimente care meritã consemnate au avut loc sãptãmâna trecutã, gratie celor douã sãrbãtori, Ziua Armatei si aniversarea Batalionului 202 Apãrare CBRN (Interventie la Dezastre) Husi. Parada de torte, defilare, Ziua Portilor Deschise la UM01776, comemorarea eroilor, dar si un simpozion la care au participat reputati oameni de culturã – toate acestea i-au bucurat pe husenii profund atasati de valorile militare!
Batalionul 202 Apãrare CBRN (Interventie la Dezastre) a împlinit 62 de ani de la înfiintare, iar „chimistii” huseni nu au lãsat acest moment frumos din istoria unitãtii lor sã treacã neobservat! Au pregãtit o festivitate, au chemat oaspeti care sã se bucure alãturi de ei si au cinstit memoria militarilor ce au marcat istoria acestei unitãtii. Pe 25 octombrie, militarii huseni au mers la statuia lui Stefan cel Mare, cu jerbe de flori, iar apoi, în parcul Rodina, au respectat traditia depunerii de coroane si a defilãrii la Monumentul Eroilor. La ceremonie au participat, în numãr mare, copiii, elevi ai Colegiului National „Cuza Vodã”, ai Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir”, de la scoli si grãdinite locale! Fãrã îndoialã, cea mai emotionantã prezentã a fost a veteranilor! N-au lipsit primarul Ioan Ciupilan, lideri politici si reprezentantii Bisericii. 12 eroi adevãrati însã, care au vãzut cu ochii lor, „chipul” crunt al unei conflagratii mondiale, veteranii, cu decoratiile prinse de piept, au creat o imagine completã si emotionantã a Armatei române, stând alãturi de tinerii militari, prezenti la ceremonie. De altfel, toti cei prezenti la eveniment au putut vedea un gest de mare comandant, fãcut de locotenent-colonelul Adrian Vasile Perdun, comandantul Batalionului 202 Apãrare CBRN, care, dupã ce Mihai Balan, presedintele Veteranilor huseni, si-a rostit discursul, în aplauzele multimii, s-a desprins din rândul oficialitãtilor si a mers sã îi strângã mâna, cu stimã, mai vârstnicului sãu camarad. Seara, husenii au avut parte de o surprizã ineditã, o paradã specialã numitã „Retragere cu torte”. Momentul a fost spectaculos si a plãcut trecãtorilor.
Un alt moment special al zilei de 25 Octombrie, a fost simpozionul organizat de profesorul Costin Clit, la Colegiul National „Cuza Vodã”. Profesorul Clit, cu acelasi devotament cu care, de ani de zile, nu lasã niciodatã sã treacã o sãrbãtoare importantã pentru generatiile de ieri si de azi, fãrã marcarea sa cum se cuvine, i-a invitat la Husi pe câtiva oameni de culturã importanti, deveniti prieteni ai „urbei dintre vii”: prof. univ. Dr. Ioan Agrigoroaiei, reprezentantul prestigiosului institut „A. D. Xenopol”, cercetãtor stiintific dr. Cãtãlin Turliuc, prof dr. Laurentiu Chiriac, directorul Muzeului Judetean Vaslui, dar si prof dr. Nicolae Ionescu, reprezentant al ISJ Vaslui. Ei, împreunã cu husenii prezenti la eveniment, între care prof. dr. Avram D. Tudosie, profesoara Luminita Sãndulache, preotul Marcel Miron, dar si reprezentantul Batalionului 202 Apãrare CBRN, au readus în actualitate adevãrate semnificatii ale acestei zile. Preotul Marcel Miron a avut o alocutiune cu adevãrat captivantã, fiind cel care a pus într-un context firesc si ziua Regelui Mihai! Preotul Miron, fãrã îndoialã, un bun cunoscãtor al evenimentelor istorice, a subliniat, între altele, legãtura indisolubilã dintre Armatã si Bisericã, arãtând cum, în vremurile comunismului, ofiterii meargeau în Casa Domnului pe furis, cu riscuri, din cauza represaliilor celor fãrã Dumnezeu. L-a invotat si pe episcopul Grigorie Leu, pe care l-a considerat un model pentru noi toti, „o jertfã vie”, în numele credintei!