“Fizicianul” Cociubanu si-a gãsit nasul la Bârlad

REPLICÃ…Un cunoscut profesor de fizicã bârlãdean s-a aplecat asupra “teoriei cântarelor”, emisã de Florin Cociubanu, un vasluian fãrã studii de specialitate, dar înzestrat cu minte “brici”. Conform teoriei lansate de acesta, viteza luminii poate fi usor depãsitã de viteza cu care se deplaseazã informatia. La ceea ce a sustinut Cociubanu, profesorul bârlãdean rãspunde cã, dacã un elev al lui ar sustine, încã de la început, faptul cã greutatea se mãsoarã în kilograme si nu în newtoni, ar primi nota 2 din start. Profesorul face referire la faptul cã fiziacianul de ocazie face confuzie între masã, care este o mãsurã a inertiei si are ca unitate de mãsurã kilogramul si greutate, care în fizicã este cunoscutã drept fortã gravitationalã, mãsuratã în newtoni si care reprezintã produsul între masã si acceleratia gravitationalã. Mai mult, cadrul didactic mai spune cã orice teorie trebuie validatã si sustinutã stiintific, iar modul în care a fost conceputã “teoria unificatoare a cântarelor” a lui Cociubanu aratã munca unui diletant fãrã cunostinte temeinice de fizicã. În ceea ce priveste ideea “fizicianului” nostru, profesorul bârlãdean a declarat cã discutia despre viteza cu care este transmisã informatia este una veche. Dar totusi, profesorul uitã cã în basmele româneste apare urmãtoarea dilemã: cum vrei sã cãlãtoresti voinice, ca vântul sau ca gândul? În disputa dintre fizicianul de ocazie si profesor, cel din urmã uitã cã Einstein postuleazã cã cea mai mare vitezã din Univers este cea a interactiunii si o limiteazã la cea a luminii. Probabil, odatã cu dezvoltarea fizicii o sã se stabileascã pentru interactiune o altã valoare a vitezei de deplasare.

Cãutãrile “fizicianului” Florin Cociubanu au luat sfârsit dupã ce am cerut pãrerea unui expert în fizicã, un cunoscut profesor bârlãdean. Dupã ce a citit ceea ce a scris Cociubanu, profesorul Ioan Adam a spus cã “de la început totul este gresit. Greutatea nu se mãsoarã în kilograme. Dacã un elev al meu ar fi sustinut asa ceva, i-as fi pus nota 2 fãrã sã clipesc”, a spus profesorul. Cât despre ceea ce a sustinut Cociubanu, cã viteza de deplasare a informatiei poate depãsi usor viteza luminii, acesta spune cã poate fi vorba de asa ceva dacã se referã la telepatie, un domeniu al cãrui studiu este în faza de pionierat. “Ceea ce sustine tânãrul acesta este o speculatie, fãrã niciun fundament. Nu este nimic credibil si nu are niciun element stiintific. Informatia poate fi transmisã cu ajutorul fotonilor sau a undelor electromagnetice, iar viteza acestora nu depãseste pe cea a luminii”, a mai spus profesorul. Tot acesta este cel care ne spune cã descoperirile în fizicã au nevoie sã parcurgã câteva etape si abia apoi se pot lansa ca teorii. Una dintre etape este cea a verificãrii fãcute de cel putin douã grupuri separate de oameni de stiintã. “Descoperirile trebuiesc validate serios, nu numai sustinute. Un astfel de caz a fost si cel al unui grup de cercetãtori australieni care sustineau cã viteza luminii a scãzut. S-a demonstrat apoi cã acei cercetãtori se înselau. Plus cã discutiile despre viteza cu care circulã informatia sunt vechi. Poti spune cã viteza este una foarte mare, dar în nici într-un caz infinitã”. De asemenea, teoria cântarelor este desfiintatã de cãtre profesorul bârlãdean. Cociubanu sustinea cã, dacã asezi cântar peste cântar de pe Pãmânt pânã la Soare, iar pe ultimul dintre ele apesi o greutate, informatia se va transmite la fel, în toate cântarele. Lucrul acesta este contrazis de cãtre profesor prin faptul cã, o datã ce te îndepãrtezi de pãmânt, acceleratia gravitationalã scade. Odatã iesit din atmosfera pãmântului, cântarele pot intra sub influenta altor câmpuri gravitationale diferite de cele ale planetei Pãmânt. În concluzie, ceea ce sustine Cociubanu este doar purã speculatie, fãrã un fundament stiintific.

Teoria unificatoare a cântarelor

Iatã ce sutine Florin Cociubanu, în “teoria unificatoare a cântarelor”. “Aceastã teorie va unifica concepte fizice precum timpul, viteza, gravitatia, cu mecanica cuanticã si va crea un front comun cu aproape orice stiintã. Dacã, pânã acum, s-a vorbit în fizicã de gravitatie, aceastã teorie va arãta si natura ei, într-un mod partial experimental. Cum tot nu se poate face deodatã, voi începe cu timpul, introducându-l în aceastã teorie a cântarelor, sã observãm dacã e asa cum este astãzi, acceptat sau nu. Stiti cu totii cum aratã un cântar, din acela folosit de fiecare acasã sau în sãlile de sport. Sã începem prin a presupune cã greutatea unui asemenea cântar este de un kilogram. Luãm un cântar si îl asezãm jos. Mai luãm un cântar si-l stivuim deasupra primului cântar, dupã care mai punem unul si încã unul, construim un turn din zece cântare, dupã care ne oprim si vedem ce se întâmplã. Ne uitãm la primul cântar de jos si vom observa cã indicã 9 kilograme, cel de-al doilea va arãta 8 kilograme si tot asa, în ordine descrescãtoare, pânã la ultimul cântar care va arãta zero kilograme. Acum sã vedem ce este timpul în experimentul nostru. Oare se va contracta în acest experiment, se va dilata sau va fi absolut? Sã putem observa cu adevãrat ce este timpul, mã voi urca cu picioarele pe cântare si, în timp ce privesc cadranele de sus în jos, voi mai lua o greutate în mânã. Ce am observat? Am observat cã toate cadranele, în acelasi timp, dar în mod diferit, arãtau greutatea corpului meu plus greutatea pe care am luat-o în mânã. Dacã am vorbi acum de viteza cu care s-a transmis pânã la cântarul de jos informatia greutãtii pe care am luat-o în mânã, veti constata cã este instantanee, desi nu putem spune cã este un singur corp, deoarece fiecare cântar va arãta în mod diferit ceea ce simte, în functie de greutatea cu care am apãsat pe ultimul cântar stivuit. În concluzie, putem spune cã aceastã vitezã cu care s-a transmis informatia este instantanee si mult superioarã oricãrei viteze cunoscute pânã în prezent. Aceastã tehnicã este valabilã pentru oricât de multe cântare am stivui. Despre timp, am putea spune cã s-ar opri în loc în acest experiment, deoarece transmiterea informatiei este instantanee pentru toate cântarele si nu ai avea cum sã o mãsori. Dar nu este asa pentru cã, în timpul în care eu apãs pe cântar, în Univers se întâmplã miliarde de reactii si, dacã le-am lua ca referintã, viteza aceasta instantanee va avea timpul si secunda în care s-au întâmplat toate aceste reactii, fiindcã e unul pentru toti si curge continuu, fãrã sã se opreascã. Dar, dacã nu s-a întâmpla nimic în Univers si as face acest experiment, prima datã când as sãri pe cântare timpul ar fi oprit în loc, iar viteza cu care s-ar transmite informatia prin cântare nu s-ar putea mãsura. Dar, dacã as mai sãri o datã, timpul a început sã curgã între prima si a doua sãriturã si aceasta este natura timpului. Dar nici asa nu voi afla viteza, deoarece este instantanee. În schimb, voi sti când s-a întâmplat, în care timp. Nu e nevoie sã scoatem tot sângele dintr-un om sã vedem ce boalã are. E de ajuns o picãturã sã o punem la microscop. Dacã vorbim de teorii cuantice si vrem sã explicãm cum poate fi un lucru în douã pãrti diferite în acelasi timp, aceastã teorie explicã clar acest lucru. Adicã, greutatea pe care o iau în mânã, stând pe turnul de cântare, va fi si pe al doilea, si pe cel de jos, si la mine în mânã, si pe cel din mijloc, pe toate cântarele, în mod egal si în acelasi timp, indiferent de distantã. Si dacã as arunca greutatea din mânã, va dispãrea instantaneu, de pe toate cântarele, acea greutate în plus, iar dacã experimentul ar fi urmãrit de doi observatori care nu ar sti ce fac eu cu greutatea din mânã, nu vor putea observa niciodatã cum s-a întâmplat sã disparã sau sã aparã, în douã locuri diferite, greutatea sau reactia. Dacã am întoarce cântarele pe cant, le-am anula partial gravitatea si s-ar comporta ca în spatiu si, dacã le-am strânge într-o menghinã, vor arãta toate aceeasi greutate cu care am strâns, în mod egal pentru fiecare cântar, indiferent la ce distantã s-ar afla, dar, în acelasi timp, instantaneu. Acum, sã continuãm experimentul pentru a vedea mai bine ce este timpul si viteza, dar de data asta imaginar, deoarece în adâncul acestei teorii nu este vorba de acele cântare normale, ci se referã, de fapt, la atomicul Universului si subatomicul lui. Sã fiu mai bine înteles, acum încercãm sã vedem deformarea spatiului acceptatã de lumea fizicii, dar si viteza de deformare. Continuãm sã stivuim cântare fãrã sã tinem cont decât de gravitatie si nu de alte forte, desi ne vom întoarce asupra lor, fiindcã nimic nu trebuie trecut cu vederea, deoarece fac parte din acelasi întreg si nimic nu functioneazã stingher în univers. Si stivuim cântare de la Pãmânt pânã la Soare, dupã care ne oprim, deoarece stim cã raza de luminã face 8,3 minute pânã la Pãmânt. Apoi aplicãm acelasi procedeu. Întâi ne asigurãm cã toate cântarele se aflã sub o mare presiune, dupã care apãsãm pe cântare cu o fortã oarecare si nu vom putea observa decât aceeasi reactie ca si în cazul celor zece cântare. Adicã, atunci când vom apãsa pe cântarul de sus de la nivelul Soarelui, vom observa cã toate cântarele, instantaneu, vor simti greutatea în mod diferit, indiferent de distanta care desparte primul cântar stivuit, de ultimul. Într-un cuvânt, observatorul de pe Pãmânt va vedea cresterea greutãtii, ceea ce înseamnã cã informatia a cãlãtorit cu o vitezã superluminicã. Acelasi lucru l-am putea face si cu o conductã plinã cu apã, întinsã pânã la Soare, fãrã sã tinem cont de alte forte, în afarã de gravitatie. În momentul în care vom mai turna o canã cu apã în conductã, moleculele de apã de la sol vor simti instantaneu greutatea, în mod diferit, dar în acelasi timp. Iar dacã vom pune barometre pe toatã lungimea conductei, vom observa acelasi lucru. Va creste presiunea instantaneu, în mod diferit, dar în acelasi timp, iar informatia vine de sus deoarece acolo am turnat apa, la nivelul Soarelui. Orice particulã din apã va actiona ca un cântar. Acum sã facem un exercitiu imaginar si sã întindem o mânã în fatã. Sã ne gândim cã acele cântare, de data aceasta atomice, ar exista peste tot în jurul mâinii. Veti constata cã, oricum am dori sã miscãm mâna, indiferent în ce directe, spatiul se va deforma instantaneu, fãrã sã existe vitezã. În schimb, va exista timpul absolut în care se va înregistra miscarea mâinii, la orice distantã, în mod diferit, în functie de sistemul de referintã prin care trece informatia, dar în acelasi timp. Ca drept concluzie, timpul nu se poate contracta si nici dilata în niciun fel de referintã si la nicio vitezã posibilã. Revenind la cântare, dacã am pune câte un observator pentru fiecare cântar, timpul nu se va opri în loc fiindcã informatia trece mai repede decât viteza luminii si nici cântarele prin care a trecut informatia nu ar îmbãtrâni, nici nu ar întineri, nici lungimea informatiei relative la fiecare cântar sau observator nu s-ar contracta, totul s-ar petrece în acelasi timp. Sã întelegem mai bine aceastã teorie trebuie sã facem o analogie demonstratã. Adicã, interactiunile dintre doi fotoni despãrtiti pe distante mari. Acei fotoni reactioneazã exact ca în prezenta teorie a cântarelor si dacã s-ar întelege aceastã teorie, nu va mai fi nimic încâlcit. Vã multumesc pentru rãbdare.”