SINUCIDERE…Un tânăr vasluian de 27 de ani a decis să-și pună capăt zilelor din cauza problemelor financiare și, spun prietenii, din cauza unor probleme cu soția. Dispărut de trei zile de acasă, Ciprian a fost găsit în această dimineață spânzurat în podul blocului în care locuiau părinții. Într-unul din buzunarele sale, polițiștii chemați la fața locului au găsit un bilet de adio în care își cerea iertare părinților și scria că își iubește copiii. Tânărul era căsătorit și era tată a doi copii minori. „În jurul orei 10.00, pompierii au fost solicitați pentru degajarea uni persoane găsite spânzurate în podul unui bloc din municipiul Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Corpul neînsuflețit al tânărului a fost ridicat de Medicina Legală în vederea efectuării autopsiei.