spot_img
1.2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Zoro și Narcisa, o nouă întâlnire emoționantă în fața judecătorilor

- Advertisement -
Zoro și Narcisa, o nouă “plimbare” în fața judecătorilor de drepturi și libertăți pentru prelungirea mandatului de arestare preventivă.

MANDAT… Cei doi ucigași de la Pungești au avut, ieri, o nouă întâlnire în fața judecătorilor de drepturi și libertăți ai Tribunalului Vaslui pentru verificarea măsurii privative de libertate. Dacă Narcisa nu a prea deschis gura în fața magistraților și a lăsat avocatul din oficiu să-i reprezinte interesele, Zoro și-a păstrat linia, spunând că nu a fost vorba de un omor, ci legitimă apărare. Judecătorii nu l-au crezut nici de data aceasta și au dispus prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile. Arestați, inițial, separat, cei doi sunt acum cercetați împreună într-un dosar de omor care a speriat toată suflarea comunei Pungești. Cercetările polițiștilor au scos la iveală faptul că cei doi își făcuseră un obicei din a ucide pentru bani. Prima victimă a celor doi a fost Doinița, o femeie din sat, cu care cei doi criminali păreau că se înțeleg între ei. În ziua în care femeia a primit, prin mandat poștal, 3.000 de lei, a dispărut de acasă. A fost găsită după mai bine de un an după ce concubinii au devenit suspecții principali în moartea violentă a unui tânăr din Bacău, ascuns apoi într-un geamantan și abandonat la marginea drumului. Bărbatul ucis a spus familiei că merge la Pungești să-și vadă aleasa și că va urma să se însoare, fără să știe că acela va fi ultimul drum al vieții sale. Zoro nu și-a recunoscut vina, Narcisa fiind cea care a dat amănunte și ulterior a mărturisit și prima crimă. Pus în fața probelor, Zoro insistă acum că a fost legitimă apărare

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.