Local

Zoro, criminalul în serie de la Pungesti, scandal în sala de judecatã. A cerut sã fie apãrat, din oficiu, de Elena Zãpodeanu – Avocata Dreptãtii

CRIMINAL CU PRETENTII…Judecat pentru cea de-a doua crimã, dupã ce s-a dovedit cã tot el este cel care a ucis-o si pe consãteanca Doinita Nica, pe lângã bãrbatul din Bacãu venit la Pungesti sã se întâlneascã cu concubina lui, Zoro Buzatu a fãcut scandal în sala de judecatã. Nemultumit de cine îi este avocat din oficiu, acesta a început sã facã scandal în fata judecãtorilor spunând cã îi sunt încãlcate toate drepturile si a cerut sã fie reprezentat de avocata Elena Zãpodeanu. Judecãtorul a încercat sã-i explice procedura de atribuire a unui avocat din oficiu si l-a întrebat si dacã doreste sã semneze un angajament cu avocatul cerut. Zoro a rãspuns cã nu are bani, dar vrea sã-i fie atribuit, din oficiu, avocata Zãpodeanu pentru cã, în opinia lui, „este avocatul dreptãtii”. În plus, Elena Zãpodeanu este avocatul care l-a apãrat în primul proces de omor calificat, dar tot din oficiu. Vãzând cã nu are cu cine sã se înteleagã, judecãtorul a decis sã fie sesizat penitenciarul în care acesta executã deja o primã pedeapsã de 28 de ani pentru comportament necorespunzãtor în fata instantei, fapt care va atrage si unele sanctiuni. De asemenea, jandarmii prezenti în salã au pornit body-cam-urile pentru a putea prezenta dovezi în cazul unor sanctiuni. De partea cealaltã, Florenta Rupa, concubina judecatã în acelasi dosar, a rãmas linistitã spunând cã nu are bani pentru un avocat angajat si este multumitã de avocatul primit din oficiu.

Scandal imens, ieri, în sala de sedintã a Tribunalului Vaslui, în prima sedintã de judecatã pe fond în dosarul în care criminalul Zoro Buzatu este judecat pentru cea de-a doua crimã cu premeditare, uciderea Doinitei Nica, consãteanca datã dispãrutã de acasã. Cu o pedeapsã definitivã de 28 de ani de închisoare pentru uciderea unui bãrbat din Bacãu, Zoro a arãtat cã nu-i pasã ce se mai întâmplã cu el pe viitor si s-a dat în stambã în sala de judecatã. A fãcut scandal cerând sã fie reprezentat, din oficiu, de cãtre avocatul Elena Zãpodeanu, pentru cã asa vrea el si altfel i se încalcã toate drepturile. Nici dupã ce judecãtorul de caz i-a explicat procedura de atribuire a unui avocat din oficiu, Buzatu nu s-a linistit si a tinut-o pe a lui. Vrea sã fie reprezentat, din oficiu, de „avocatul dreptãtii”, Elena Zãpodeanu. Într-un final a fost evacuat din sala de judecatã, iar judecãtorul a cerut sesizarea penitenciarului unde acesta îsi executã pedeapsa pentru incident. Cu toate acestea, surse din penitenciar spun cã, în cazul lui Zoro Buzatu, sanctiuni nu se prea pot lua în cazul lui, doar, în cel mai rãu caz, tãierea dreptului la vizite. „În astfel de cazuri se poate discuta inclusiv de schimbarea regimului de detentie, dar la un detinut cu 28 de ani de pedeapsã pentru omor calificat, nu prea mai poti sã-l sanctionezi, mai ales cã acea camerã de izolare se foloseste acum doar în cazuri exceptionale si aici nu este cazul”, spun surse din penitenciar. De partea cealaltã, Narcisa Rupa, concubina lui Zoro si complicea lui la cele douã crime, pare sã se fi împãcat cu situatia.

Doinita, ucisã „ca un animal”, iar cu banii luati, criminalii si-au cumpãrat porci si capre

Din rechizitoriul procurorilor a reiesit faptul cã cei doi criminali au pus la punct un plan bine stabilit dupã ce au aflat, chiar de la Doinita, cã aceasta urmeazã sã primeascã o sumã de bani de la sotul ei si de la unul din copii, plecat la muncã în strãinãtate. Întrucât nu dispuneau de resurse financiare, cei doi inculpati au stabilit un plan pentru a face rost de bani si au decis sã o ademeneascã în pãdure. Ajunsi în pãdure, Zoro si-a fãcut un par din lemn care s-a dovedit apoi ca fiind arma crimei. Pentru a-si duce planul la bun sfârsit, a pus-o pe Narcisa sã meargã în fata Doinitei, iar el mergea în urma acesteia, prin pãdure. Narcisa a arãtat cã în momentul în care l-a vãzut pe Zoro cã si-a fãcut acel par, a stiut cã va lovi cu el. Dupã aproximativ 5 minute de la confectionarea parului, mergând prin pãdure, în fata Doinitei, Narcisa a auzit-o deodatã pe aceasta strigând „Vãleu! Vãleu!”, s-a întors spre ei si a vãzut-o pe Doinita cãzutã la pãmânt, pe o parte, rezematã de un copac, iar pe Zoro cum o lovea cu parul în zona fetei. Narcisa a povestit organelor de anchetã cã se afla la aproximativ 5 metri de ei, timp în care Zoro îi aplica lovituri cu acel par, în special în zona capului si a fetei din diverse pozitii. Loviturile erau aplicate cu putere si repetate, ca unui animal. S-a dus si ea spre ei, iar Zoro i-a luat rucsacul de la Doinita în care se aflau banii si i l-a dat ei. Au plecat apoi împreunã pe alt traseu spre casã, lãsând victima agonizând.Pe drum au deschis rucsacul, au scos portofelul în care se afla suma de 3.400 lei si cartea de identitate a Doinitei. Zoro a pus banii în buzunarul sãu, iar portofelul gol si cartea de identitate i le-a dat Narcisei. Aceasta a pus cartea de identitate în portofel, portofelul în rucsac, iar rucsacul l-a aruncat în pãdure. Dupã ce au ajuns la locuinta lor, au ars toate hainele si încãltãmintea purtatã în acea zi de ambii, fiind murdare de sânge. Cu banii de la Doinita au cumpãrat 2 porci, pentru care au plãtit 900 de lei. Ulterior au mai cumpãrat 8 capre cu 500 lei.

Back to top button