“Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sã si-l punã pentru prietenii sãi” (În. 15,13)
În Biserica Ortodoxã Românã, Sãrbãtoarea Înãltãrii Domnului la cer este si ziua dedicatã pomenirii eroilor neamului si credintei noastre. “Ea a luat fiintã în dimineata zilei de 17 mai 1923 de Înãltarea Domnului la cer, când dupã oficierea slujbei religioase, sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut a fost depus pe un afet de tun, si, având un impunãtor cortegiu, au pornit spre locul înhumãrii în Parcul Carol – inima capitalei” . Desi aceastã zi în perioada comunistã a fost pusã oarecum în umbrã fatã de sãrbãtoarea Înãltãrii la cer a Domnului Iisus Hristos, fiind fixatã la data de 9 mai a fiecãrui an. Odatã cu Revolutia din 1989 prin hotãrârile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sãrbãtoarea Înãltãrii Domnului la cer a fost consacratã si ca zi a eroilor si sãrbãtoare national- bisericeascã, fãcându-se în toate locasurile ortodoxe din tarã si strãinãtate pomenirea tuturor eroilor români cãzuti de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptã pentru libertate, dreptate, apãrarea tãrii si întregirea neamului, dar aici sunt inclusi si martirii care, de-a lungul istoriei, au luptat pentru pãstrarea credintei, mãrturisind-o contemporanilor lor, care i-au asuprit, pânã într-atât cã si-au pierdut si viata. S-a gãsit de cuviintã ca “în ziua de Joi a Înãltãrii Domnului la cer sã fie pomeniti eroii si martirii patriei si credintei noastre, pentru ca si sufletele celor care s-au jertfit pentru unul din aceste idealuri, sã se înalte cu Domnul în slava cea cereascã” . Cu toate acestea, încã din vechime trebuie stiut cã a existat o preocupare din partea Sfintilor Pãrinti ai Bisericii noastre care, cãlãuziti fiind de Duhul Sfânt, au asezat în rânduielile cultului ortodox, alcãtuiri de texte si rugãciuni prin care se face pomenirea eroilor si martirilor credintei crestine. Avem, de exemplu, în rânduiala Sf. Proscomidii la momentul pomenirii din a cincea prescurã pentru cei adormiti expresia “pentru pomenirea si iertarea dreptmãritorilor crestini pe care rãzboiul i-a secerat, precum si pe cei care au pãtimit în zile bune sau în nenorocire” . De altfel, si în cadrul Sfintei Liturghii existã la momentul iesirii cu Sfintele Daruri pomenirea eroilor într-o expresie în care noi adãugãm si pe martirii care si-au pierdut viata apãrând credinta. Însã cea mai expresivã frazã este din cadrul Ecteniei pentru cei adormiti la Ectenia întreitã unde se spune “Încã ne rugãm pentru toti cei mai dinainte adormiti, pãrinti si frati ai nostri dreptmãritori crestini care odihnesc aici si pretutindeni” . Cultul cinstirii eroilor si martirilor credintei noastre s-a nãscut din credinta cea adevãratã în Dumnezeul cel viu care rãsplãteste pe toti cei ce se jertfesc pentru binele semenilor lor. De fapt, fiecare popor si fiecare civilizatie îsi are strãmosii sãi a cãror memorie rãmâne pururea pomenitã. “Mausoleele, mumiile sau pãrti din corp si monumentele ridicate pe morminte sunt dovada unei cinstiri deosebite si, în acelasi timp, o actiune de înalt nivel de culturã si civilizatie… La strãmosii nostri tracodaci, grija pentru rãmãsitele pãmântesti a dat nastere la un dezvoltat – cult al mortilor – Epitafele, pietrele funerare, sanctuarele, altarele votive, cimitire întregi sunt dovada alesei cinstiri pentru rãmãsitele celor ce au dovedit cã n-au trecut degeaba prin aceastã lume” . Si la poporul evreu a existat acest cult al cinstirii osemintelor celor drepti. În Vechiul Testament se gãsesc destule texte în care sunt amintite datorii ale urmasilor pentru a-si cinsti pe cei dinaintea lor care au avut un rol important în istoria neamului. Amintim aici doar un singur caz si anume: Moise al cãrui mormânt nu se cunoaste, tine sã ia cu sine trupul lui Iosif din Egipt (Iesire 13,19) si sã-l lase mostenire urmasilor sãi ca relicvã de cinstire . Dacã astfel, atât în credintele politeiste, cât si în cea monoteistã a evreilor, a existat un cult al mortilor, prin care se aducea cinstire celor care prin viata lor au marcat într-un fel sau altul istoria neamurilor, cu atât mai mult se cade ca în credinta crestinã sã existe un cult al eroilor si martirilor neamului si credintei noastre care prin faptul cã si-au jertfit chiar si viata, prin aceasta s-a asemãnat cu Hristos. Din acest motiv în fata tuturor obiectiilor sectare legate de cultul celor adormiti este atât de potrivit îndemnul Sf. Apostol Pavel care zice “Aduceti-vã aminte de mai-marii vostri, care v-au grãit vouã cuvântul lui Dumnezeu, priviti cu luare aminte cum si-au încheiat viata si urmati-le credinta” (Evrei 13,7). Nu trebuie trecut cu vederea faptul cã în Biserica noastrã imediat dupã Revolutia din 1990, mai precis începând cu 1992, a existat o preocupare tot mai intensã de a fi trecuti în rândul Sfintilor Bisericii atât domnitori precum Sf. Voievod Stefan cel Mare – 2 iulie; Sf. Voievod Neagoe Basarab – 26 septembrie; Sfintii Martiri Brâncoveni – 16 august; cât si mãrturisitori ai credintei noastre precum Sf. Mc. Oprea – 21 septembrie, Sfintii Martiri si Mãrturisitori Nãsãudeni Atanasie Todoran, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra si Vasile din Telciu – 12 septembrie (trecuti în rândul sfintilor în anul 2008). În ultimul rând trebuie spus si faptul cã, începând cu anul 2000 au existat preocupãri tot mai intense în sânul Bisericii si nu numai, de a scoate la luminã mãrturisitori ai temnitelor comuniste, ai anilor de tristã amintire 1940-1964 care au supravietuit sau si-au gãsit sfârsitul în temnitele din Jilava, Pitesti, Aiud, Gherla, Tg. Ocna, din rândul acestora fãcând parte atât clerici, cât si mineri – oameni de culturã, dar si oameni simpli care nu si-au lepãdat credinta, ci, dimpotrivã, au mãrturisit-o cu cea mai mare putere .
Protopiatul Vaslui
