spot_img
spot_img
3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Ziua Armatei, marcatã la Monumentul Eroilor din Vaslui, proaspãt renovat

- Advertisement -

CEREMONIE…Ziua Armatei Române a fost marcatã pe 25 octombrie, la Vaslui, printr-o ceremonie desfãsuratã la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, renovat în totalitate de curând. Evenimentul a început cu intonarea imnului national si a continuat cu un moment sustinut de recitatorul Dan Ailincãi, care a interpretat „Vatra româneascã” de Elena Anghel. Apoi, alesii locali au depus coroane, iar primarul Vasile Pavãl a tinut un scurt discurs.

Edilul le-a reamintit celor prezenti importanta zilei de 25 octombrie: „Pe 25 octombrie 1944, aflatã în lupta pentru recuperarea nordului Transilvaniei de sub ocupatia Germaniei fasciste si Ungariei horthyste, pierdut ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940, Armata Românã reuseste sã elibereze orasele de la frontiera de vest a tãrii – Carei si Satu Mare -, îndeplinindu-si, astfel, cu grea jertfã de sânge, nobila misiune pe deplin asumatã si rolul de partener la eforturile de rãzboi ale Natiunilor Unite. Prin Decretul nr. 381/1959, s-a instituit Ziua Fortelor Armate la 25 octombrie, o sãrbãtoare militarã si popularã, zi de repaus pentru militari.

Victoria tãrii noastre din 25 octombrie 1944 a însemnat lupta a peste 500.000 de ostasi români. Totalul mortilor, rãnitilor si dispãrutilor din rândul armatei române s-a ridicat la aproape 60.000. Cifre seci, care ascund însã vise spulberate, vieti încheiate tragic, familii rãmase fãrã sprijin, pãrinti ale cãror lacrimi nu s-au uscat niciodatã, copii cãrora nimic nu le-a alinat dorul de tatã. Acesta este, de fapt, sacrificiul pentru care prezentul face o reverentã în fata trecutului, cu adâncã recunostintã si pretuire!

Si, chiar dacã astãzi luptele nu mai sunt cu baioneta, actele de eroism si onoare ale Armatei Române sunt în continuare prezente în toate activitãtile profesionale desfãsurate de aceasta, în toate teatrele de operatii unde sunt dislocati militari români. Valorile fundamentale ale poporului român – independenta, unitatea si suveranitatea – sunt în sigurantã în mâinile profesionistilor Armatei Române, reper moral, de curaj si devotament. Lor, celor pentru care tara, unitatea si idealurile ei le-au fost si le sunt mai presus de viatã, le închinãm azi fruntea, cu recunostintã si pretuire! La multi ani, ostasi ai Armatei Române! Sã aveti putere de muncã, sãnãtate si încrederea cã vã suntem mereu alãturi!”, a transmis primarul Vasile Pavãl.

Ziua Armatei, sãrbãtoritã la Muntenii de Jos

Ziua Armatei a fost marcatã si în comunele vasluiene. Spre exemplu, Primãria Muntenii de Jos, alãturi de Centrul Cultural Podul Înalt si Bilioteca Comunalã Eugenia Moldoveanu au organizat o manifestare culturalã deosebitã. Preotul paroh Costicã Hirtopanu a tinut o slujbã de pomenire a ostasilor români, cãzuti pe câmpurile de luptã pentru pãstrarea fiintei nationale. Dupã încheierea slujbei de pomenire, Primarul comunei Muntenii de Jos, Lazãr Paul Iulian, alãturi de consilieri si directorul Centrului Cultural, Romicã Brunchi, au depus o coroanã de flori la Monumentul Eroilor.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.