spot_img
spot_img
2.3 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img

Ziua adevărului în Republica Moldova

- Advertisement -

Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) urmează să anunţe luni candidatul la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi tot luni expiră termenul de înregistrare a candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale care se vor desfăşura vineri.

Parlamentul de la Chişinău a stabilit la mijlocul săptămânii trecute data alegerilor prezidenţiale, iar principala preocupare a presei de la Chişinău, în această perioadă, a fost să afle numele candidatului. Liderii AIE au refuzat categoric să facă public numele acestuia, totuşi au fost vehiculate mai multe nume, precum cel al judecătorului la Curtea Constituţională, Victor Puşcaş, şi, în mod special, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti. Pe de altă parte, mai în glumă mai în serios, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că la funcţia de preşedinte va fi propusă o femeie.

După doi ani şi jumătate de încercări zadarnice de a alege preşedintele, Alianţa pentru Integrare Europeană a anunţat că va propune un candidat independent, care trebuie să aibă şi voturile a cel puţin trei deputaţi neafiliaţi. Igor Dodon, liderul unui grup de deputaţi disidenţi comunişti, a declarat că grupul va vota candidatul Alianţei, dar a formulat şi câteva condiţii, una din ele fiind ca acesta să fie un bun ‘statalist’ şi să recunoască denumirea limbii de stat ca ‘limba moldovenească’, aşa cum este scris în Constituţie. Însă aceste condiţii ar fi diametral opuse faţă de viziunile unor reprezentanţi ai AIE, în special ale Partidului Liberal.

Unii analişti de la Chişinău susţin că alegerea preşedintelui nu va debloca nici situaţia încordată din cadrul AIE, formată din trei partide, dar nici situaţia politică din ţară. De altfel, liderul Partidului Comuniştilor, principala forţă de opoziţie, Vladimir Voronin, a anunţat că formaţiunea sa nu va recunoaşte legitimitatea viitorului preşedinte. În plus, comuniştii pregătesc o amplă acţiune de protest pentru vineri, atunci când parlamentul se va întruni pentru a-l alege pe şeful statului. Comuniştii cer dizolvarea actualului parlament şi organizarea alegerilor anticipate, considerând că legislativul activează ilegal.

Republica Moldova nu are un preşedinte ales de doi ani şi jumătate, iar potrivit unor instituţii mass-media, acest ‘record’ va fi înregistrat şi în Cartea Recordurilor, existând deja o solicitare în acest sens. Trei parlamente de la Chişinău au încercat, fără rezultat, să aleagă un şef al statului, dar până acum nu a fost identificată o majoritate necesară de 3/5 din voturile deputaţilor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.