spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

ZIMBRII „DAU“ TIMID LA OM

- Advertisement -

• animalele eliberate în zona Crăcăoani au avut loc întîlniri cu oamenii, dar fără incidente nedorite • cei trei masculi si cele două femele au continuat să se întoarcă în ultimele cinci săptămîni la locul de hrănire • de la 1 mai nu mai primesc hrană suplimentară •

Cei cinci zimbri eliberati la sfîrsitul lunii martie în zona Chitele, comuna Crăcăoani, nu au dispărut încă în pădure, asa cum multi se asteptau. Fiindcă pe munte sezonul de vegetatie a pornit mai greu, animalele au preferat în ultima vreme să coboare pe păsunile din vale, unde natura a înverzit mai repede si puteau găsi mai usor hrană. Prima asezare umană se află la circa 5 kilometri de locul din care zimbrilor li s-a deschis poarta spre sălbăticie, dar s-au semnalat deja primele contacte ocazionale cu oamenii. În pădure lucrează echipe de lucrători forestieri, astfel că masinile cu muncitori s-au întîlnit adesea pe traseu cu maistuoasele animale, dar acestea au preferat să fugă în pădure unde se simteau în sigurantă, evitînd orice apropiere. Unii săteni i-au văzut de departe, la păscut, prin poieni. Nu a fost un contact apropiat între mamifere si oameni, astfel că nu au existat incidente nedorite, a declarat inginerul Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vînători Neamt. „Totul a mers pînă acum conform planului. S-a constatat că, fată de locul de reintroducere în libertate, migratia s-a petrecut în partea de jos, la o altitudine mai mică, înspre sat. Zimbrii au luat contact cu oameni, dar semnalele sînt în parametrii normali. Au fost întîlniri cu muncitori care lucrează la exploatări forestiere, sau au fost văzuti pe păsunea din fata cabanei Chitele, la păscut, ori undeva într-o poiană. Avem o echipă care monitorizează zimbrii 24 de ore din 24. Un agent de teren este chiar din zonă, iar sarcina lui este să întrebe, să culeagă date despre contactele cu zimbrii. El circulă tot timpul spre cabană si oamenii îl cunosc. Acolo este o comunitate mică si vestile se împrăstie repede. Si pădurarii urmăresc aceste aspecte si cînd se vede, se aude ceva, vin si ne spun. Este bine ca cetătenii să nu se apropie foarte mult de zimbri, iar în cazul unei întîlniri surprinzătoare să se retragă usor, cu fata spre animale, să nu se agite pentru a nu le înfuria. Se poate vorbi de semne prevestitoare ale unui atac cînd zimbrul îsi ridică coada, începe să fornăie, scurmă pămîntul si lasă capul în jos“, a spus Sebastian Cătănoiu, avertizînd că o astfel de înfruntare poate fi fatală pentru cei care tin cu tot dinadinsul să se apropie prea mult de un zimbru.

Inginerul a mentionat că incidentele care au apărut în alte tări cu populatii de zimbri în libertate au fost rare si s-au datorat în exclusivitate omului. Si a dat exemplul unui cetătean turmentat care provocase un animal, dar si al unei bătrîne care se gîndise să alunge un zimbru care-i pătrunsese în curte, lovindu-l cu o mătură.

Nu mai primesc hrană

Cei trei masculi si două femele care au fost eliberati de echipa PNVN au ajuns abia acum la momentul în care vor trebui să se descurce singuri în sălbăticie. Pentru a le face tranzitia mai usoară, poarta tarcului de preeliberare a fost lăsată deschisă în ultimele săptămîni, astfel încît animalele s-au putut întoarce oricînd la staulul cu fîn si concentrate pentru a-si completa necesarul de hrană. Dar acum pot găsi mîncarea în natură, fiindcă sezonul de vegetatie este în toi, asa că de la data de 1 mai îngrijitorii nu le vor mai pune deloc furaje. În aceste conditii este de asteptat ca zimbrii să se îndepărteze tot mai mult. Fiecare dintre ei are prevăzut în jurul gîtului cîte un radiocolar cu ajutorul căruia echipa de monitorizare cunoaste permanent locul în care se află, chiar dacă nu există contac vizual. Se vor evalua si noi coridoare de migratie, fiindcă la 80 de kilometri de zona Chitele, la granita dintre Ucraina si România există o populatie de zimbri în libertate cu care exemplarele nemtene s-ar putea întîlni la un moment dat.

Un program de reintroducere în libertate a acestei specii este derulat în România doar de către Administratia Parcului Natural Vînători Neamt. Proiectul „Îmbunătătirea stadiului de conservare a speciei zimbru în Parcul Natural Vînători Neamt“ este finantat de Fondul European de Dezvoltare Regională si are o durată de implementare de 36 de luni, de la 1 aprilie 2010 pînă la 31.03.2013, valoarea totală fiind de 1.465.121 lei. Scopul este obtinerea unui statut de conservare favorabil în zona Parcului Vînători, astfel încît în perioada ulterioară încheierii proiectului să se poată asigura existenta unei populatii viabile de zimbri, pentru început în zona PNVN, si în viitor în partea nordică a Carpatilor Orientali. În prezent la Vînători-Neamt se mai află 6 exemplare în cadrul grădinii zoologice, si alti 19 zimbri au rămas în tarcul de aclimatizare ce se întinde pe o suprafată împrejmuită de 180 de hectare de teren, unde se încearcă obisnuirea cu semilibertatea pentru ca în timp să fie repopulate pădurile cu această specie legendară. Este posibil ca o parte dintre ei să facă parte din următoarele grupuri ce vor fi eliberate, dar cei de la Parcul Vînători se gîndesc si la aducerea unor alte exemplare din tară sau străinătate, lucrînd în prezent la accesarea altor proiecte care să ofere sursele necesare de finantare. Biologul Răzvan Deju, coordonatorul proiectului derulat de Parcul Vînători, a declarat că se doreste eliberarea unui nou grup în primăvara anului 2013, dar si în cea din 2014. „Trebuie să continuăm aceste reintroduceri în libertate. Dacă rămînem doar la stadiul de acum, nu înseamnă nimic. Trebuie să fructificăm acest moment, oportunitatea ne obligă să continuăm eforturile de a duce tara noastră într-un interval scurt de timp în clubul select al tărilor cu populatii viabile de zimbru în libertate“, a spus Răzvan Deju. Initiatorii proiectului cred că nimeni nu va fi tentat să vîneze legendarele animale, pentru că acestea vor fi supravegheate permanent, iar riscurile la care s-ar expune braconierii ar fi foarte mari. Ar iesi un scandal imens care ar pune toate fortele pe urmele lor si nici amenda nu este de neglijat, ea ridicîndu-se la suma de 30.000 euro. Rezervatia de zimbri si faună carpatină „Dragos Vodă“, a fost înfiintată în anul 1970, primele trei exemplare fiind aduse din Polonia. În 1974, s-au născut primii doi zimbri în cadrul rezervatiei.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.