ZILE LIBERE PAŞTE 2021. Anul 2021 vine cu 15 zile libere legale pentru români. În Europa, Elveția este printre statele cu cele mai multe zile libere, 28. Ne depășesc și Belgia, Lituania sau Cipru, cu câte 17-18 zile libere. Anul acesta, situaţia este şi mai grea pentru că foarte multe din libere pică în weekend.
Modificările Codului Muncii, de anul trecut, arată printr-o lege faptul că zilele libere acordate de Paște și de Rusalii vor fi recuperate de către salariații care primesc libere și cu ocazia sărbătorilor ortodoxe și a celor catolice.
Zilele libere cu ocazia sărbătorii Paştelui catolic au fost 2 aprilie (Vinerea Mare), 4 şi 5 aprilie (prima şi a doua zi de Paşte), în timp ce sărbătorile legale aferente Paştelui ortodox sunt 30 aprilie (Vinerea Mare), 2 şi 3 mai (prima şi a doua zi de Paşte). Astfel, salariaţii care vor primi zile libere atât pentru Paştele catolic, cât şi pentru cel ortodox vor trebui să recupereze liberele primite suplimentar, pe baza unui program stabilit de angajator.În cazul în care angajatorul oferă zile libere doar pentru un singur cult religios, nu se mai pune problema recuperării liberelor dublate. …https://www.romaniatv.net/zile-libere-paste-2021-ce-se-intampla-cu-cei-care-lucreaza-in-vinerea-mare_5417503.html