zi de lucru a MAFIEI LEMNULUI: ”Mai bine să nu-i prinzi, că n-au niciun Dumnezeu, sunt în stare să-ţi taie gâtul cu drujba”
Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, în perioada 1990-2011 au fost puse la pământ peste 366.000 de hectare din pădurile României, de pe care au fost tăiate ilegal peste 80 de milioane de metri cubi de copaci. De departe, judeţele ”campioane” la defrişări ilegale sunt Harghita şi Covasna, unde pădurile au fost rase, pur şi simplu, de pe zeci de mii de hectare, de o veritabilă mafie a lemnului, patronată şi protejată, susţin localnicii, de câţiva cunoscuţi lideri UDMR, ajunşi rapid multimilionari în dolari şi apoi în euro.

Cu asemenea venituri, reţelele mafiote au devenit intangibile, beneficiind de complicităţi şi protecţie la toate nivelurile, de la mai-marii administraţiilor locale şi ai instituţiilor deconcentrate cu atribuţii de control, până la poliţişti, procurori, judecători, parlamentari şi miniştri.
