Compania WizzAir a transmis marți un mesaj către pasageri prin care îi anunță că check-in-ul online nu mai este suficient pentru a călători, ci este necesar să vină la ghișeul de check-in din aeroport pentru a fi verificate toate actele necesare în contextul măsurilor sporite impuse de pandemia de coronavirus, informează profit.ro.
WizzAir își sfătuiește pasagerii să meargă și la ghișeul de check-in din aeroport, unde personalul de handling al companiei aeriene va verifica dacă pasagerul are certificatul, permisul sau rezultatul negativ al testului COVID, precum și formularul de înregistrare online aferent, solicitat de țara de destinație, informează compania. „Wizz Air încurajează pasagerii să realizeze check-in-ul la aeroport cu cel puțin două ore înaintea plecării și să viziteze ghișeul pentru check-in, chiar dacă au realizat deja check-in-ul online”, a fost mesajul transmis de companie către pasageri. Operatorul precizează că dacă documentele prezentate sunt valide, Wizz Air va emite un nou permis de îmbarcare, care le va permite pasagerilor să se îmbarce. „Dacă pasagerul nu poate prezenta toate documentele solicitate, compania aeriană este obligată să refuze transportul, întrucât pasagerul riscă să nu fie acceptat în țara gazdă. Nerespectarea acestor reglementări va rezulta în penalități atât pentru pasager, cât și pentru compania aeriană”, a transmis Wizz Air. Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și principalul operator pe piața din România.
Citeşte întreaga ştire: WizzAir le cere pasagerilor să facă și check-in în aeroport, chiar dacă au făcut și online