spot_img
14.4 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Vremea de Crăciun va fi mult mai caldă decât în mod normal. Maxime și de 14 grade

- Advertisement -

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, în cele două zile de Crăciun, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime ce vor ajunge chiar şi la 14 grade Celsius, iar precipitaţiile sub formă de ninsoare se vor înregistra doar la altitudini înalte, conform estimărilor prezentate, la solicitarea AGERPRES, de către Mihaela Raicu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţional de Meteorologie (ANM).

„În ţară, vremea de Crăciun va continua să se încălzească în cea mai mare parte, astfel că în aproape toate zonele se vor înregistra valori termice cu mult peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie. Maximele se vor încadra între 2 grade, în nordul Moldovei, şi 14 grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări în vest, în centru şi în nord, unde vor fi precipitaţii local moderate cantitativ. Vor fi mai ales ploi, iar în nordul Moldovei ninsori şi lapoviţă. În zonele montane, în special în Carpaţii Orientali, la peste 1.600 de metri altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar la altitudini mai mici vor predomina ploile. Pe suprafeţe restrânse vor fi depuneri de polei. În sud şi în sud-est cerul va fi variabil, local cu nori joşi în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în zona montană înaltă şi trecător în centru şi în sud-est”, a spus Raicu, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în a doua zi de Crăciun cerul va fi, în general, noros, însă valorile termice vor ajunge până la 12 grade, mai scăzute în zona Moldovei, între 0 şi 3 grade…https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/vremea-de-craciun-va-fi-mult-mai-calda-decat-in-mod-normal-maxime-si-de-14-grade-1778975

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.