SEMN RĂU, CU IZ ELECTORAL… Vremea capricioasă de afară a stricat partea a doua a concertului extraordinar al maestrului Eugen Doga și Orchestra Simfonică a Companiei „Teleradio – Moldova”, dirijor Dumitru Cîrciumaru.
Dacă la începutul evenimentului erau în jur de 2500 de oameni în Piața Civică, după ce vântul a început să bată puternic, numărul acestora a început să scadă drastic. Speriați de faptul că ar putea urma o furtună, mai mulți vasluieni au plecat acasă sau s-au adăpostit la intrarea în Hotelul Racova, cu gândul de a asista în continuare la concert. Numai că ploaia cu gheață, ce s-a abătut asupra Vasluiului, le-a stricat planurile, grăbind finalul și alungându-i acasă.
Evenimentul a fost organizat în detaliu de autoritățile locale, cu scenă mobilă, ecrane de transmisie live a evenimentului și scaune pentru public, special pentru a-i sărbători pe seniorii orașului.