Frigul se înteţeşte în următoarele zile, iar ceaţa le va da bătăi de cap şoferilor. Meterologii spun că, în unele zone, mâine dimineaţă se vor înregistra şi minus 14 grade, potrivit Realitatea.net.
Vremea va continua să se răcească şi în zilele următoare. „Dacă azi au fost minime între minus 13 şi 0 grade, următoarele nopti vor fi chiar mai reci. Mâine dimineaţă minus 14 grade şi minus 4, mai ales estul Transilvaniei şi nordul Moldovei. Această tendinţă se menţine, minus 15 şi minus 5 grade. Valori mai mari doar în dealurile de vest. Frig va fi în următoarele zile şi ziua. Vreme rece pentru sfârşitul lui februarie minus 5 grade şi plus
5, mai scăzute în nordul Moldovei şi mai mari în nord-vest şi centru. Vor fi necazuri cauzate de ceaţă cu depunere de chiciură, în vest şi sud. Se poate depune şi polei”, a declarat meteorologul Silviu Grigore.
romanialibera.ro