PROIECT… Elevii ar putea primi vouchere culturale în valoare de 250 de lei, dacă Parlamentul va adopta noul proiect legislativ. Valoarea nominală a unui bon cultural va fi de 5 lei sau un multiplu de 5, dar nu mai mare de 50 lei. Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziționarea cărților pe suport de hârtie sau în format digital, pentru a cumpăra bilete și abonamente la teatru, opera, circ sau pentru a achiziționa bilete la muzee și expoziții. Inițiatorii proiectului cred că voucherele culturale ar completa măsurile din proiectul România Educată și ar putea reduce, astfel, rata de analfabetism funcțional din rândul elevilor.
Fiecare elev ar urma să primească un voucher la început de an, până la terminarea liceului. Pe voucher va fi menționat numele si adresa emitentului, valoarea nominală a bonului, perioada de valabilitate a utilizării bonului, un spațiu pentru înscrierea numelui, prenumelui, codului numeric personal ale elevului îndreptățit să utilizeze bonul, precum și interdicția de a fi utilizat pentru achizitionarea de alte bunuri/servicii. În țările din Uniunea Europeană, elevii primesc între două și trei sute de euro pentru aceste vouchere culturale, potrivit inițiatorilor proiectului. ”Poate fi un proiect foarte bun, în contextul în care există, firește și acei bani și vor fi cheltuiți, adică dacă va fi generalizat la nivelul instituțiilor de cultură și dacă vor exista alocații bugetare, pentru că nu ar fi prima dată când în Parlament este instituită o măsură de natură financiară sau o facilitate fiscală pentru elevi și aceasta să nu aibă alocări bugetare, deci să nu se întâmple”, a declarat Rareș Voicu, președintele Colegiului Național al Elevilor. Potrivit portalînvățământ.ro, ”bonurile culturale vor putea fi folosite pentru cărți pe suport de hârtie, în format digital sau cărți audio; bilete și abonamente pentru reprezentații la teatru, operă, operetă, balet, dans, circ; bilete pentru accesul la expoziții/galerii de artă, în muzee, la târguri/festivaluri de artă, parcuri naturale, monumente; cursuri de artă (balet, muzica, pictura, sculptura, dans, coregrafie, retorica, actorie, regie, scenografie, canto, grafică, artă fotografică, artă decorativă, meșteșuguri tradiționale, artele circului); ateliere/workshopuri de artă sau pentru achiziționarea de abonamente la biblioteci. „Implicarea defectuoasă a autorităților naționale și locale din România în procesul de educare prin artă și cultură a elevilor a avut ca efect scăderea dramatică a abilităților culturale în rândul tinerilor, accentuarea analfabetismului funcțional, dar și înlocuirea cu un divertisment de masă facil, aflat în contradicție cu educația de calitate. Interesul pentru carte, teatru, operetă sau alte medii de exprimare culturală, este blocat, de cele mai multe ori, de lipsa posibilităților financiare, peste 32% dintre copii trăind sub pragul săraciei. Pentru ca proiectul legislativ să fie adoptat și pus în aplicare, el trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial”.