spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Vor cheltui comunele mici mega-bugetele de 1,5 milioane lei?

- Advertisement -

INVIDIOSI…Bugetul pe 2015 un subiect de bucurie si necaz pentru primarii din judet. Unii edili, în special cei din comunele mai mari si cu încasãri foarte bune la buget, sunt nemultumiti de sumele primite de comunele cu 1.500-2.000 de locuitori, care primesc un ajutor nesperat de la Guvern si bugete de douã-trei ori mai mari fatã de anii precedenti. Vor reusi primarii din comunele mai mici sã cheltuie bugetele de 1,5 milioane lei, asigurate de Guvern?, a fost întrebarea pe care am adresat-o unor edili de localitãti, în special comune nou-înfiintate.

Trebuie spus din capul locului cã majoritatea bugetelor de 1,2-1,3 milioane lei, cele mai mari din judet, se duc la comunele de pânã în 2.000 de locuitori, multe fiind comune reînfiintate, cu câteva sate. Aceste comune nu aveau, pânã acum, nici bani pentru plata salariilor sau a facturilor la energie electricã, însã pe 2015 s-au asigurat si îsi vor permite tot ceea le lipsea în anii precedenti. Existã o mare problemã, pe care o recunosc primarii aflati în aceastã situatie: neavând perspectiva unor bugete importante, multi primari din comunele mici au stat la limita de functionare, fãrã a se gândi la proiecte de anvergurã. Acum, când Guvernul le-a dat bugete de douã-trei ori fatã de ce primeau anii trecuti, primarii respectivi se gândesc cã nu ar fi rãu sã acceseze o serie de proiecte cu finantare europeanã, având bani de cofinantare. La Cozmesti, primarul Sima Hristache primeste un buget de aproape 1,3 milioane lei. O comunã cu multe probleme, în care au lipsit investitiile si care, în acest an, ar putea iesi la luminã. “Ce sã zic? Bugetul este bun, dar banii sunt putini la nevoile comunei noastre. Avem foarte multe lucruri de fãcut, nu avem cãmin cultural, desi traditiile sunt foarte importante aici, avem nevoie de investitii la sediul de primãrie, la scoli… Mã gândesc la apã, drumuri, câte nu sunt de fãcut? O sã facem o listã de prioritãti si cred cã vom cheltui toti banii, cu chibzuintã”, a spus primarul comunei Cozmesti. În comuna Bãlteni, primarul Relu Brasoveanu nu stie de ce sã se apuce prima datã, mai ales cã a primit în jur de 1,11 milioane lei buget. Comuna Bãlteni are 1.600 de locuitori, pe douã sate componente. “Sã vedem ce mai trimit si Finantele, e binisor cã am primit atâtia bani. Am datorii de aproape 100.000 de lei din anii trecuti, o sã ne achitãm datoriile. Vorbind de anii trecuti, mã gândesc cã an de an ne gândeam la început sã ne asigurãm salariile si cheltuielile de functionare, pentru cã nu ne ajungeau banii de investitii. Acum, cu banii pe care-i vom primi, voi investi la un centru cultural, la o scoalã în lucru, plus drumuri. E bine cum este asa, bine ar fi ca în fiecare an sã fie la fel”, a spus primarul Brasoveanu.

Comuna Rafaila a primit un buget record în rândul primãriilor rurale: aproape 1,35 milioane lei!

Constantin Fânariu, primarul comunei Rafaila, este multumit de banii pe care i-a primit, nu se astepta la o asemenea sumã, de aproape patru ori mai mare fatã de ce avea la dispozitie anii trecuti, când banii se dãdeau de la Consiliul Judetean. “La câte probleme avem în comunã, cum sã nu cheltuim acesti bani? Sunt o manã cereascã pentru noi, care abia primeam în jur de 300.000 de lei, când bugetul se dãdea de la CJ. Am multe nevoi de acoperit, nu stiu despre banii de salarii la profesori, însã am înteles cã vom primi informatii zilele urmãtoare. Am prins un proiect pe fonduri europene, pe Mãsura 322, prin care vom turna o bucatã de asfalt, plus cã avem de finalizat lucrãri la o grãdinitã. Nu mai vorbesc de noul sediu de primãrie, început în 2007 si nefinalizat nici astãzi. Cum sã nu cheltui toti banii, în aceste conditii? De-ar mai fi si altii…”, spune primarul Fânariu.

Ionel Munteanu, primar comuna Ciocani (1.900 locuitori): “Nu am avut investitii, pânã acum”

“Guvernul, prin mãsura luatã de a asigura un buget minim de functionare a primãriilor sãrace, a reparat o problemã pe care o aveam de ani buni. Este prematur însã sã discutãm acum despre ce vom face cu banii, desi avem destule obiective de interes local. Dar trebuie sã vedem ce înseamnã acesti bani, dacã în aceastã sumã nu sunt cumva inclusi si banii pentru învãtãmânt, pentru asistatii social, pentrru însotitorii persoanelor cu handicap. Mai avem cheltuielile cu salariile, cele curente pentru utilitãti, etc. E bine cã nu avem datorii, iar investitii în curs nu sunt, cã nu am avut de unde pânã acum. Dar prioritar pentru noi acum, cã avem bani, va fi betonarea si asfaltarea drumurilor comunale din comunã. Ar trebui sã aflãm totusi dacã pe parcursul anului vor mai fi date sumele defalcate din TVA si pentru echilibrarea bugetului sau acesti 1,5 milioane de lei sunt de fapt toti banii pe care îi primim. Oricum ne vom descurca cu ei mult mai bine ca în anii precedenti, mult mai bine!”, a precizat Ionel Munteanu.

Marius Ciocan, primar comuna Pochidia (1.800 locuitori): “Avem cu ce, domnule!”

“O sã functionãm mult mai bine, fãrã sã mai fim toatã ziua cu ochii pe <<contul de executie>> sã vedem dacã mai avem disponibil în cont. Este ceva mai mult decât anul trecut si vom avea ce sã facem cu banii, mai ales cã atâtia ani am functionat la limita de avarie cu banii: extindere de retele electrice, un parc pe fonduri europene, drumuri asfaltate, reparatii la scoli etc. Avem cu ce, domnule, acum, avem cu ce, e o solutie extraordinarã aceastã lege!”, a spus Marius Ciocan.

Aurel Puitel, prima comuna Pogonesti (1.700 locuitori): “Probabil, anul viitor vom asfalta comuna”

“Cu banii alocati acum avem din plin ce sã facem. Am un pod în executie, unde acolo se duc aproape 600 000 de lei, un cãmin cultural de fãcut, de reparat scoala din satul Belcesti, poduri si podete la drumuri, trotuare în comunã, asigurarea functionãrii institutiei. Oricum este mult mai bine fatã de ce a fost pânã acum. Cu sigurantã vom face tot ce trebuie în comunã, avem proiecte si, dacã legea se aplicã si la anul, vom asfalta toatã comuna”, a spus Aurel Puitel.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.