Visul cu grâne al lui Ceauşescu

Un document din ’89, care punea în proiect cifrele următoarelor cincinale, anunţa că producţia de grâu la hectar a României va creşte de trei-patru ori. În fapt, a rămas cam la fel.

Mai-marii regimului comunist aveau gânduri mari – s-ar putea spune chiar gigantice – cu agricultura românească din ultimii ani ai mileniului trecut. „Producţiilerecord la hectar” – tipice Epocii de Aur – par o nimica toată pe lângă milioanele de tone de grâu sau de porumb care urmau să umple, după procesare, stomacurile cetăţenilor patriei.

Potrivit unui document publicat pe 1 iunie 1989, cu ocazia Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român (PCR), regimul era mulţumit cu cât consumau românii: „În ce priveşte alimentaţia, cu nivelul atins – de circa 3.200 de calorii zilnic pe locuitor – România se numără printre ţările cu un consum bun din punctul de vedere al cerinţelor fiziologice”.
Ca să-i fie totuşi „şi mai bine” românului, producţia agricolă urma să crească cu 30-35 de procente. Şi asta repede, până în 1995. Principalele căi de atingere a acestui obiectiv: creşterea suprafeţei irigate la şase milioane de hectare, folosirea de îngrăşăminte chimice şi stoparea eroziunii solului.

O serie de recorduri

Pentru că le era mai uşor să înşire cifre fabuloase decât să arate în detaliu cum vor ajunge la ele, se trecea rapid la estimări: recolta de cereale urma să ajungă în 1995 la minimum 45 de milioane de tone, producţia de grâu şi de orz de la sfârşitul următorului cincinal se situa – în imaginaţia tovarăşilor – la 10-12 tone pe hectar, iar cea de porumb – la 20-25 de tone de ştiuleţi.

Raportat la realizările anului în care a fost întocmit documentul, producţia de grâu urma să crească de trei ori şi ceva în cinci ani. La acea vreme, ar fi fost o cifră demnă de consemnat în cărţile de istorie, nu cu mult mai prejos faţă de recordul înregistrat recent pe alte meleaguri: 15,63 tone de grâu la hectar. S-a întâmplat în Noua Zeelandă, anul acesta.

Regimul comunist a căzut, pământurile s-au împărţit, iar puţini au mai considerat necesar să umfle producţiile. Crunta realitate cobora peste ogoare ca un nor întunecat. Pentru că soarele anului 1995 avea totuşi să fie un pic mai milos cu grâul decât în verile precedente, producţia la hectar atingea atunci 3.090 de kilograme, după cum arată cifrele publicate de Institutul Naţional de Statistică. De patru ori mai puţin decât sperau comuniştii.

Cu ochii pe cer

La capitolul „grâu”, cel mai bun an de după Revoluţie până în prezent a fost 2008, cu 3.505 kilograme la hectar. Peste producţia din 1989, dar nu cu mult. Cel mai slab a fost 2003, cu 1.429 de kilograme la hectar.

E greu să stabileşti o tendinţă după cifrele ultimilor ani: a fost sau n-a fost grâu, în funcţie de vreme. Majoritatea sistemelor de irigaţii funcţionale în 1989 au fost dezmembrate, iar altele nu prea s-au mai construit. În plus, multe terenuri au fost abandonate şi ar putea fi acum utilizabile doar în urma unor investiţii importante. Pe de altă parte însă, investiţiile extrem de mici în agricultură din ultimii 21 de ani şi faptul că producţiile de azi sunt comparabile cu cele ale Epocii de Aur distrug mitul eficienţei agriculturii planificate.

O arată clar cifrele publicate pe site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură(www.fao.org): producţia totală de grâu înregistrată în 1989 a fost de 7,8 milioane de tone, oarecum în nota acelor ani. În 2008, ultimul pentru care există date pe site, producţia a fost de 7,1 milioane de tone. Cu toată tranziţia, mare lucru nu s-a pierdut pentru agricultura românească. Dar nici nu s-a câştigat.

evz.ro