GINGAS…Lui Daniel Benea, individul de 33 de ani, care, în luna aprilie, i-a îngrozit pe huseni, dupã ce a atacat douã fetite într-o scarã de bloc, nu-i place arestul preventiv. Acesta a solicitat prin avocat ca instanta de judecatã sã preschimbe termenul stabilit în toamnã, mai devreme. Instanta însã a considerat solicitarea acestuia drept nefondatã, respingând-o, astfel cã bãrbatul va avea primul termen pe 18 septembrie 2018.
Benea a fost arestat preventiv încã din aprilie, când, dupã o amplã actiune de cãutare, acesta a fost identificat, dupã ce atacase douã copile într-o scarã de bloc, de pe strada “Scolii”, cu scopul de a le abuza. Micutele au reusit sã scape, iar pãrintii au alertat autoritãtile, dupã ce, în prealabil, au cerut ajutor pentru gãsirea pedofilului, pe retelele de socializare. De altfel, Benea nu era la prima faptã de acest gen, el abia întorcându-se din închisoare, unde stãtuse 8 ani, pentru cã a violat o fetitã de 11 ani. În prezent, procurorii huseni l-au trimis în judecatã pentru sãvârsirea infractiunii de “agresiune sexualã”.