14 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei se vor afla, de sâmbătă, ora 14.00, până duminică, ora 8.00, sub atenţionare cod galben de ninsoare, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Poliţiştii recomandă şoferilor ca înainte de a porni la drum să pregătească autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere.
Ninsoare abundentă şi viscol. Asta îi aşteaptă, astăzi, pe locuitorii din 14 judeţe aflate sub atenţionare meteo cod galben.
Judeţele vizate sunt Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Moldova, nordul şi estul Munteniei şi partea continentală a Dobrogei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, vor predomina ninsorile, iar vântul se va intensifica, viscolind trecător ninsoarea. „Îndeosebi în centrul şi sudul Moldovei şi în zona montană aferentă se va depune strat de zăpadă mai consistent”, se precizează în atenţionare.
Sâmbătă, va ploua abundent în cea mai mare parte a Olteniei, în Muntenia şi in sudul Moldovei, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat.
În Capitală, va ploua în special sâmbătă, iar în noaptea spre duminică vor fi condiţii de lapoviţă sau ninsoare.
Pericol de avalanşe în Munţii Bucegi şi Făgăraş
Salvamontiştii au anunţat că în Munţii Făgăraş şi Bucegi riscul producerii de avalanşe este de gradul 4, pe o scară de la 1 la 5.
În Făgăraş, stratul de zăpadă este de aproximativ 20 de centimetri, iar traseele sunt deschise doar până în zona cabanelor.
În Bucegi, la Vârful Omu, stratul de zăpadă atinge 50 de centimetri, iar salvamontiştii au închis trasesele care pornesc din zona lor de acţiune şi îi sfătuiesc pe turişti să nu se aventureze pe traseele montane.
Cod galben de inundaţii în 11 judeţe şi cod portocaliu pe râul Crasna
Hidrologii au instituit, vineri după-amiază, codul portocaliu de inundaţii pe râul Crasna, în judeţul Satu Mare, acesta urmând să rămână valabil până duminică după-amiază, alături de codul galben valabil pe alte câteva râuri din nord-vestul, centrul şi sudul ţării.
realitatea.net