DEPARTE DE CELE SFINTE… Începând cu primele zile ale noului an, slujitorii sfintelor altare merg și sfințesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfințită și vestesc Botezul lui Hristos. Apa sfințită de preot poartă în ea puterea curățitoare, însă în ultimii ani, în bisericile din județul Vaslui, ca aproape în toată țara, un obicei mai puțin normal a luat amploare. Un obicei preluat mai mult din țările din vestul Europei, de a arunca bani în butoaiele și celelalte recipiente în care se sfințește apa. Cum toată lumea știe că banii sunt purtători de microbi, preoții fac apel ca în acest an, credincioșii să nu își mai pună dorințe aruncând bani în apa pe care ulterior sute de persoane o beau.
“Cât dai la preot când vine cu botezul?”; „Ce cred vecinii dacă nu deschid ușa preotului?”; “Ce se întâmplă dacă nu îmi sfințesc casa și nu plătesc contribuția la Biserică?”, sunt câteva dintre cele mai rostite întrebări pe care le auzim în aceste zile de început de an, când a început deja să umble pe la ușile enoriașilor „preotul cu botezul”. Potrivit site-ului creștinrotodox.ro, “prin sfințirea casei, așezăm casa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfințită, ca și omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării răului. În casa sfințită omul este ocrotit în fața relelor, dacă el însuși nu aduce răul în casă prin săvârșirea lui și printr-o viață depărtată de Dumnezeu.”
Unii enoriași confundă Fântâna Trevi din Roma cu butoaiele pline cu agheasmă
În ultimii ani, această tradiție creștină a început să fie reinterpretată după bunul plac al unor enoriași, în special tineri și mai ales din mediul urban. Mulți dintre ei au adus din străinătate obiceiul de a arunca bani în butoaiele unde se sfințește apa și chiar în găletușa cu agheasmă pe care preotul o folosește pentru a sfinți casele. Duminica trecută, un preot din municipiul Vaslui a făcut apel la credincioșii veniți la biserică să nu mai facă acest lucru, pentru că banii au microbi. “E un obicei care nu are legătură cu credința, pe care îl vedem în țările străine, acolo unde oamenii aruncă bani în fântâni pentru a li se îndeplini dorințele. Aici nu putem vorbi de așa ceva pentru că agheasma are un cu totul și cu totul alt rol, nicidecum de a îndeplini dorințe. În plus, trebuie să avem în vedere faptul că banii au microbi, circulă prin foarte multe mâini și nu e tocmai igienic să îi arunci în apa pe care alți frați de-ai tăi în credință o beau. Credința noastră nu se măsoară în banii pe care îi pui nici în cristelniță, nici în butoaiele folosite în ziua de bobotează, de aceea vă rog să puneți capăt acestui obicei”, le-a cerut preotul enoriașilor săi.
Lăsați fără busuioc
În ajunul Bobotezei există multe obiceiuri referitoare la vreme. Dacă în dimineața de 5 ianuarie e brumă pe pomi, vor fi poame multe și bune. Dacă picură din streașină se spune că va fi o vară ploioasă. O altă tradiție spune că în ce direcție va stropi preotul cu busuiocul înmuiat în agheasmă, de acolo vor veni ploile de peste an. Un obicei foarte vechi, dar foarte prezent în municipiul Vaslui, este acela că fetele trebuie să ia de la preot o crenguță de busuioc sfințit și să-l pună noaptea sub pernă pentru a-și visa ursitul. Problema este că în Vaslui se pare că sunt atât de multe fete nemăritate, că preoții care merg din casă în casă rămân fără busuioc. “Vă spun sincer că în cei peste 20 de ani de când sunt preot n-am auzit de vreo fată care să se mărite datorită acelei crenguțe de busuioc. Au fost ani în care rămâneam doar cu mănunchiul, fără nicio crenguță de busuioc, pentru că toate le rupeau fetele tinere, în căutarea alesului. În ultimii ani am învelit busuiocul cu o plasă și astfel mi l-am menținut întreg, dar cu toată înțelegerea vă spun că și la acest obicei ar trebui să renunțăm pentru că nu ajută la nimic” a mai spus preotul. Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele își legau pe degetul inelar un fir de mătase roșie busuiocul primit. Se mai spune că dacă în ajun de Bobotează o fată nemăritată alunecă pe gheață, aceasta se va căsători în anul ce urmează.
Bătrânii spun că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos tot anul.
Obiceiul preoților este sa cumpere jeepuri și să angajeze preotesele la stat…
Popi jegoși!
Este o vorbă”cat căcat va manca vrn de boboteaza in cursul anului va manca inzecit”. Mai beți aghiazmă poate mai slabiti ca aveti niste burtoaie de zici ca sunt butoaiele lui Teodosie.
Cine sapa groapa altuia cade singur in ea , lol .
Eu las lumina aprinsa intentionat si nu le deschid usa ::)
Dacă e dosnic ca Pomohaci, sa intre🥰🥰🥰
Am și eu un popă prost în zona.
Sună o dată la ușă insistent, vede ca nu-i dau drumul!
Când coboară de la etajele superioare, mai sună o dată, bate în ușă, același rezultat! La alți vecini bate și cu crucea în tocul ușii.
Dacă-l mănâncă în cur și bate și la mine cu crucea în tocul ușii, s-ar putea s-o beleasca cu mine!
Câtă nesimțire…
Profită de bunul-simț al oamenilor!
Cac în turbanu’ popii!
Avem abonament la preot. Cultul anual și de vreo 5 ori umbla pe la case în cursul anului. O grămadă de bani, nemunciți, bani negri neimpozabile. Dar unde ajung??? V-a dispărea cât de curând și obiceiul asta. Lumea e bolnavă și flamanda, nu-i mai asculta nimeni.
nu le este rusine sa umble de atatea ori pe la casele oamenilor dupa bani ! ei nu vad ca sunt vremuri grele !!
Mi-e și frica sa deschid geamul că îmi intră foamea in casa.
Hai siktir ! La munca , nu la cersit pe la usile oamenilor , paraziti ce sunteti …