ARTÃ Fãrã îndoialã, Damigenius este cea mai interesantã poveste modernã care se spune despre Husi, în fiecare toamnã! Recomandat ca un salon de graficã satiricã, unic prin rostul sãu de a exista în jurul celor douã elemente ancestrale ale vechiului târg – via si vinul -, Damigenius a devenit în timp, din 1989 încoace, imaginea stilizatã a unui oras de provincie, complesit de propria lui viatã, dusã cu mult „haz de necaz”, ani la rând.
CONTEXT Cine crede cã Damigenius este doar o expunere a unor lucrãri create de mari de caricaturisti ai timpului prezent, nu este nici pe departe un sentimental! El nu poate vedea cã dincolo de tema fundamentalã a acestui salon initiat la Husi, culmea coincidentei, chiar în momentul când, afarã, se striga cu disperare si nãdejde „Vrem libertate” (decembrie, 1989), se gãseste un mesaj important pentru ochii care privesc îndelung creatiile mustind de umor si ironie. E un apel discret la întelepciune, în fata metehnelor unei lumi, care nu trebuie contestatã sau respinsã în termeni duri, când poate fi tratatã la fel de eficient cu… ironie! Si nu este o întâmplare cã Damigenius s-a nãscut la Husi, dar poate fi mâna hazardului cã graficianul Cristian Marcu, „un sisif modern, genial si pasionat de creionul si hârtia cu care îsi exprimã o lume personalã”, a vãzut lumina zilei aici. Cristian Marcu a fost cel care si-a dorit sã aducã ARTA la el acasã, înfiintând, cu ajutorul unor oameni deschisi la suflet si la minte, salonul Damigenius. „Am primit întotdeauna, neconditionat, spijinul directorului Casei de Culturã „Alexandru Giugaru”, Sergiu Gãinã, si trebuie sã-i multumesc pentru asta. Si nu doar lui, ci si tuturor prietenilor mei din Husi, care mã ajutã an de an ca acest salon de graficã satiricã sã existe”, a spus într-una din alocutiunile rostite la dschiderea expozitiei, Cristian Marcu.
Damigenius în presa vremii: o frumoasã carte de vizitã petnru oras!
ECOURI „Acest salon de graficã satiricã a luat fiintã la finele anului 1989, la Husi, în orasul dintre vii, din initiativa graficianului Cristian Marcu, sprijinit de douã personalitãti ale locului, respectiv profesor Emilian Pascal si regtreatatul inginer Ioan Neamtu. Din cauza dificultãtilor financiare, dupã editia a V-a, “Damigenius” si-a închis portile pentru câtiva ani, redeschizându-le în 1999. Tema permanentã a Salonului este “Vinul si amorul”. O temã ce permite dezlãntuiri grafice. Culoare, “ritm”, pasiunea gesturilor izvorâta din licoare si certitudinea cã un simplu pahar poate avea multe si ascunse întelesuri. Ineditul acestei manifestãri artistice constã în unicitatea sa, “Damigenius” fiind în prezent singurul Salon anual din lume care abordeazã tema mentionata. Mai exista un salon similar în Franta, la Jonzac, cu organizare bienala. Pe simezele acestui Salon au expus de-a lungul timpului mari maestri ai graficii satirice contemporane, cum ar fi: Mihai Stãnescu, Nell Cobar, Matty, Pim, Gazdaru si multi altii’, consemna Roxana Roseti, într-un articol publicat în presa centralã în 2006.
„Damigenius era singura vãpaie culturalã din oras si mergeam sã vedem lucrãrile, îmbrãcati frumos, ca de duminicã”!
SENSIBILITATE „Au fost ani când, la Husi, cultura era pe când nu se zãrea, parafrazându-l pe Eminescu… Este vorba despre primii patru, cinci ani de la Revolutie, când România întreagã, bezmeticã, alerga sã-si gãseascã indetitatea, drumul si nu-l dibuia nicicum. Nimãnui nu-i mai ardea de culturã si parcã toatã lumea se pregãtea de final: clãdirile erau pãrãsite, se desfiintau CAP-urile, magazinele din oras începeau sã se umple, în timp ce lumea era datã afarã de la muncã pe capete. Îmi amintesc faptul cã pe atunci, Damigenius era singura vãpaie culturalã din oras si mergeam sã vedem lucrãrile, îmbrãcati frumos, ca de duminicã. Îmi plãceau replicile scrise pe lucrãri, pe care le notam într-un carnetel. Îl mai am si acum. Nu întelegeam desenele decât ca un profan, dar simteam cã lumea din jur se bucurã de…oaza aceea de noutate. Veneau tot felul de oameni. Într-un colt al sãlii Casei de Culturã era întotdeauna asezat un platou mare cu struguri copti si asta îti dãdea sentimentul cã parcã tu ai venit acasã la Damigenius, nu Damigenius este acasã la tine. Apoi, eu am plecat din Husi… Dar m-am întors în 2000 si am gãsit Damigenius-ul la fel de interesant”, îsi aminteste huseanca Marta Ghinea, profesoarã de matematicã, în prezent stabilitã la Paris. Si în aceastã toamnã, Damigenius este asteptat acasã, pentru a da farmec Toamnei Culturale Husene, cu a sa a 17-a editie.
