250 de elevi din comuna Sihlea şi profesorii lor învaţă într-o clădire veche de peste 150 de ani gata să cadă la un cutremur peste medie u pe locul unde s-a început construcţia noii şcoli pasc vacile
Şcoala Gimnazială din comuna Sihlea funcţionează de zeci de ani într-un conac boieresc ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea. Era reşedinţa de vară a unei vechi familii de boieri ce se înrudeau cu fostul domnitor Grigore Ghica. De altfel, şcoala din comună poartă numele urmaşilor acestora. Imobilul a trecut prin mai multe cutremure şi bombardamente în cele două războaie mondiale dar a rezistat. Structura de rezistenţă s-a şubrezit iar clădirea a beneficiat doar de lucrări de modernizare şi întreţinere. Aici învaţă circa 250 de copii care, împreună cu profesorii lor, sunt expuşi zilnic pericolului. Imobilul a fost clasificat cu grad seismic ridicat şi orice mişcare tectonică mai mare pune în pericol viaţa copiilor şi a cadrelor didactice. „Am prins cutremurul din ’77, nu vreau să îmi amintesc măcar, darămite să vă spun ce aspecte aveau clasele şi exteriorul. Dar am prins cutremurul de ziua, din anii ’80, cand au căzut părţi din tencuială în momentul în care încercam să evacuăm copiii din săli.”, spune Elena Năstăsescu, profesor de limba romană la şcoală.
Investiţie abandonată
În anul 2008 s-a început ridicarea unui nou sediu pentru şcoala din Sihlea, dar care a fost abandonat. Ministerul Educaţiei a alocat pentru început aproape 600.000 de lei dar lucrările s-au oprit în 2009. Nu au mai fost bani iar ce s-a construit s-a degradat. Fierul a ruginit, fundaţia a fost acoperită de bălării şi numai vacile localnicilor mai trec prin zonă. Conform calculelor oficiale, ar mai fi nevoie de cel puţin 1,5 milioane de lei. ”Şcoala gimnazială Sihlea îşi desfăşoară activitatea într-o clădire foarte veche, construită în anul 1850 de Şerban Ghica, o locuinţă de vară a familiei. E risc seismic 1. Ne este teamă, cu toate că am simulat exerciţiile în caz de cutremur. Pană se vor găsi fondurile necesare să ne mutăm într-o şcoală nouă, vom sta în această clădire”, ne-a spus prof. Lăcrămioara Vespan, directorul Şcolii Gimnaziale Sihlea.
Mai au de stat mult şi bine în şcoala „seismică”
Autorităţile comunale aşteaptă, la rândul lor, ca guvernul să înscrie investiţia pe lista de priorităţi. Obiectivul de investiţii a fost transferat de la Ministerul Educaţiei la Ministerul Dezvoltării şi poate de anul viitor să se reia finanţarea, după cum speră autorităţile. „Clădirea apare cum apare pe dinafară, dar ştiţi cum este zicerea: “în afară este vopsit gardul înăuntru leopardul”. Are vechimea pe care o are, vă daţi seama că structura de rezistenţă i-a fost afectată în decursul timpului”, a spus Ene Stoica, primarul liberal din Sihlea. Problemele cu care se confruntă elevii şi cadrele didactice care învaţă în şcoala din Silhlea sunt cunoscute şi la judeţ. “Există interes pentru ca aceste unităţi şcolare să fie finalizate. În acest moment lucrările de investiţii din învăţămant au fost preluate de Ministerul Dezvoltării şi există un inventar a acestora. Probabil se va realiza o prioritizare a lucărilor ca în scurt timp să fie finalizate”, ne-a declarat şi Vasilica Zaharia, inspectorul şcolar general al IŞJ Vrancea. Totuşi, autorităţile locale nu au nicio speranţă că în curand vor vedea răsărind din pămant o nouă şcoală. Până când se vor găsi bani pentru finalizarea noii clădiri, elevii şi profesorii îşi vor continua activitatea cu teama că sunt expuşi pericolului la orice oră. (Aurelian IVAN)
Istoria „Castelului”-şcoală
Castelul folosit acum ca şcoală gimnazială în Sihlea este fosta reşedinţă a uneia dintre cele mai importante familii de boieri intelectuali ai secolului XIX. La castelul Sihlenilor a văzut lumina zilei poetul Alexandru Sihleanu, care a reuşit să-l impresioneze prin versul sau meditativ şi romantic chiar pe Mihai Eminescu. În anul 1830, Zamfirache Sihleanu, fiul unui boier logofăt din Focşanii Munteni, care a ajuns deputat în Obsteasca Adunare, paharnic şi administrator al fostului judeţ Ramnicu Sărat, a construit un castel impresionant la Sihlea, în jurul caruia a amenajat un parc imens, pentru care a tocmit cei mai buni arhitecţi peisagisti ai vremii. Maria şi Zamfirache Sihleanu stăpaneau pădurile, terenurile agricole cat vedeai cu ochii şi iazurile zonei. La castel a văzut lumina zilei în anul 1834 poetul Alexandru Sihleanu, mai mic cu doi ani decat sora lui, Elena, care avea să înrudească familia cu cea a cunoscutului politician din epocă, Ion Ghica. Chiar dacă a murit la numai 23 de ani, în urma unei suferinţe provocate de o infecţie cu antrax, Alexandru Sihleanu a reuşit să impresioneze prin versul său meditativ şi romantic, într-o vreme cand poezia era considerată „o sărmană părăsită”. În poeziile sale, Alexandru Sihleanu, care a fost înhumat în biserica ctitorită de părinţii săi chiar langă castel, vorbeşte cu melancolie despre meleagurile sihlene, despre oameni şi despre piriul Slimnic care şerpuieşte la poalele castelului. Versul sau melodios l-a determinat pe Mihai Eminescu să-l numească „Lira de argint” în poezia sa Epigonii. (S. V.)
Cititi mai mult + video pe: http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/99555-video-vin-la-scoala-cu-frica-sa-nu-se-darame-conacul.html
