INCENDIU… Un camion plin cu lemne de foc și balast au luat foc în timp ce se deplasa pe DN 24, între localitățile Solești și Miclești. Șoferul a reușit să iasă destul de repede din vehicul, când a simțit miros puternic de fum, însă, deși pompierii au ajuns destul de repede la fața locului, camionul a ars ca o torță, aproape integral. 80% din vehicul a fost distrus de flăcări, spun pompierii.
„Pompierii militari vasluieni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocamion care se deplasa pe DN24, între localitățile Solești și Miclești (autocamionul transporta lemne pentru foc și balast). La intervenție a participat și un echipaj care încadrează o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. În autocamion se afla conducătorul auto care a oprit și s-a autoevacuat atunci când a simțit miros de fum. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. Incendiul a fost lichidat după aproximativ zece minute, nefiind înregistrate victime. În urma incendiului, camionul s-a degradat în proporție de peste 80%”, au transmis reprezentanții ISU. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric”, susțin pompierii militari din cadrul ISU Vaslui.