spot_img
spot_img
3.4 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Solomon și Boroș, vestitorii ipocriți ai inaugurării Centurii Bârladului. Șeful regional de la CNAIR îi dă de gol și spune că este “circulabilă”

- Advertisement -

PRECIPITARE…După ce Vremea Nouă a publicat articolul “Șoseaua de Centură a Bârladului e gata, dar nu s-a copt electoral”, decidenții politici s-au întrecut în declarații, afirmând la unison că, la sfârșitul săptămânii care vine, Grindeanu și cu Ciolacu vor ateriza cu elicopterul să inaugureze Centura. Totul a plecat de la faptul că bârlădenii vor să înceapă un protest, marți, 27 august, începând cu ora 17.00. Centura e gata de ceva vreme, dar nu e dată circulației din cauza unor birocrați și a unor interese electorale. Cel care i-a dat de gol pe politicieni și pe cei din Ministerul Transporturilor este Mugurel Laicu, directorul regional al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care spune că din punctul său de vedere pe Centură se poate circula, dar, ce să vezi, nu vrea constructorul, care până la recepția finală este proprietarul investiției. Primul care a dat semnalul declarațiilor sforăitoare politice a fost deputatul Adrian Solomon, care a făcut o înșiruire lungă de nume pentru care bârlădenii trebuie să se roage și să le pună pomelnice, fiindcă, spune acesta, fără ei Bârladul nu ar fi avut centură. După care Dumitru Boroș a venit cu o declarație mai sentimentală, prin care cere bârlădenilor să aibă încredere că se va împlini de îndată profeția sa. Cel mai cinstit și corect a fost directorul de la Regionala Moldova a CNAIR, Mugurel Laică, care ne-a spus purul adevăr: că centura e gata, s-ar putea circula pe ea încă de pe 22 august, dar, ce să vezi, nu vrea constructorul. Adevărul, gol, goluț, e următorul: Variantei Ocolitoare a Bârladului îi mai trebuie un aviz de la Ministerul Transportului, care să ateste că DN 11 (Bârlad – Podu Turcului) poate prelua traficul de pe Centură și Guvernul României trebuia să vireze banii celor 81 de proprietari care au fost expropriați în decembrie 2023 de pe amplasamentul suplimentar al Variantei Ocolitoare, așa cum s-a făcut în 2019, când Dăncilă a plătit aproape 2,28 milioane de lei celor 108 proprietari care au fost expropriați inițial.

După ce reporterii Vremea Nouă au obținut în exclusivitate o declarație de la directorul de infrastructură a companiei care a finalizat Varianta de Ocolire a Bârladului, că totul este gata și se așteaptă doar decizia celor de la CNAIR pentru recepția finală, politicienii au început să se întreacă în declarații și să ne spună că trebuie să avem răbdare, fiindcă acum se derulează partea cea mai importantă a predării investiției. Deputatul Adrian Solomon, proaspăt absolvent de drept, ne explică ca un profesor de ce bârlădenii trebuie să aibă răbdare: “Să nu uităm că finalizarea unei investiții înseamnă înainte de toate rigoare și respectarea legilor. Niciun obiectiv nu poate fi pus în exploatare până când beneficiarul nu verifică îndeplinirea obiectivelor din proiect de către constructor, iar acesta din urmă nu predă administratorului drumului lucrarea”. Primarul Boroș, cel care s-a pozat mai mereu pe Centura Bârladului, deși nu avea nicio responsabilitate, e ceva mai patetic și vorbește despre niște dușmani care sucesc mințile bârlădenilor și că atunci când el făcea trafic de influență, “deschizând uși” la București, aceștia puneau piedici investiției. Realitatea însă ne-a spus-o șeful regional de la CNAIR, Mugurel Laicu: “După mine, eu i-aș da drumul și acum, dar, v-am spus, e vorba de constructor. Nu-și asumă riscul, că dacă vine unul și strică, apoi trebuie să refacă totul pe banii lui”. 

Laicu, un director de la CNAIR care spune lucrurilor pe nume

Ovidiu Mugurel Laicu

Dar, haideți să vedem declarația lui Laicu, pe care reporterii Vremea Nouă i-au luat-o joi, 22 august 2024, când teoretic inspectorii CNAIR trebuiau să fie pe teren la inspecție. Nu a fost nimeni, doar s-au trimis hârtii. Laicu a spus că noi nu i-am văzut pe acei inspectori misterioși, fiindcă au stat pe sub poduri și prin șanțuri, unde au verificat lucrarea. Dacă cineva i-a văzut să ne anunțe, că noi nu credem. Totuși Laicu e de părere că se putea da drumul la circulație pe Centura Bârladului, dar acum nu-s de acord constructorii, decât după ce predau drumul. Iar termenul ar fi săptămâna viitoare, la sfârșit. De câte ori nu am mai auzit cu toții, sfârșitul lunii, al săptămânii, când vine vorba de deschiderea circulației pe Centură. Iată declarația integrală a directorului de la Regionala CNAIR: “Constructorul nu este de acord să dăm drumul la circulație până nu se face recepția. Eu am mai pus în circulație drumuri, cu acordul constructorului și acceptul Poliției, până la finalizarea recepției. Dar în cazul de față constructorul nu vrea să dăm drumul la circulație, decât după recepție. E dreptul lui! S-ar fi putut da drumul, chiar de azi (n.r. 22 august). Și îi dau dreptate. Dacă se întâmplă un accident și se strică un parapet și atunci când se face recepția totul trebuie să fie perfect și probabil că firma de construcții nu-și asumă răspunderea aceasta. Pentru recepție din punct de vedere al siguranței rutiere, mai trebuie la racordări un parapet, două, dar nu asta e problema și mai trebuie completate hârtii, a treia autorizație de construcție, care e depusă la minister, între rondul de la Tutova și DN 11(n.r Bârlad – Podul Turcului). Adică să vedem dacă traficul generat de Varianta de Ocolire și cel care este preluat spre DN 11, îl poate duce. Adică, se verifică portanța lui DN 11, în condițiile noi, cu traficul de pe variantă. Documentația este la minister, două au venit, o așteptăm și pe a treia. Ele au fost trimise toate la pachet, odată. Săptămâna viitoare eu zic că se poate da drumul. Astăzi documentele au ajuns la companie si așteptăm să se ia o decizie”. La întrebarea reporterului “Deci, sigur săptămâna viitoare?”, acesta a răspuns:După mine eu i-aș da drumul și acuma, dar v-am spus, e vorba de constructor. Nu-și asumă riscul, că dacă vine unul și strică, apoi trebuie să refacă totul pe banii lui. Și are dreptate, dacă stăm să ne gândim. Eu nu pot să-i impun și nici Poliția. Inspecția este finalizată, odată cu depunerea actelor la Ministerul Transporturilor. Încă o dată vă spun: Varianta Ocolitoare este circulabilă, îndeplinește condițiile de siguranță rutieră, participanții la trafic nu au viața în pericol dacă folosesc varianta, dar repet ceea ce constructorul a hotărât că nu poate fi de acord, decât atunci când face recepția. E dreptul lui”.

Solomon o ține pe a lui și invocă “legalitatea”. Iată ce a postat acesta pe Facebook-ul partidului

“Urmează ultimii pași administrativi pentru recepția finală și darea în circulație a variantei de ocolire a Bârladului. Sperăm ca acest lucru să se întâmple la finalul săptămânii viitoare, 29-30 august. Coșmarul de zeci de ani al bârlădenilor se apropie de final. Mult a fost, puțin a mai rămas! Să nu uităm că finalizarea unei investiții înseamnă înainte de toate rigoare și respectarea legilor. Niciun obiectiv nu poate fi pus în exploatare până când beneficiarul nu verifică îndeplinirea obiectivelor din proiect de către constructor, iar acesta din urmă nu predă administratorului drumului lucrarea. Deși nu sunt angajatul CNAIR, mă văd obligat să vă țin la curent cu termenele finale din acest proiect pentru care am lucrat aproape 20 de ani împreună cu doi primari, d-nul Constantinescu și d-nul Boroș, cu trei senatori, d-nul Roibu, d-na Crețu și d-nul Bâca, cu doi deputați, d-na Birchall și d-nul Bentu, șase miniștri ai transporturilor(2008-2024), cu d-nul Laicu, director al Regionalei Iași a DN și cu toți cei care, deși nu se văd, sunt mulți și buni, între ei remarcându-se d-nul Cezar Chiper de la Primăria Bârlad. Nu în ultimul rând, trebuie menționați și toți primii miniștri ai Guvernului României din 2014 până astăzi, mulțumindu-i în mod special d-lui Marcel Ciolacu fără de care blocajele nenumărate ale proiectului nu s-ar fi rezolvat la timp, a postat deputatul Adrian Solomon.

Boroș nu ratează momentul și cere bârlădenilor încredere, că el rezolvă tot și deschide “ușile” care trebuie

“Stimați bârlădeni, eu nu am făcut niciodată afirmații gratuite în legătură cu proiectele care au fost implementate la Bârlad! Ce am spus, aceea s-a întâmplat. Vă rog să aveți încredere în mine și de această dată. Punerea în circulație a variantei ocolitoare este o chestiune de câteva zile. Am făcut toate demersurile necesare pentru finalizarea lucrărilor. Am fost în contact permanent cu cei de la CNAIR, cu Ministerul Transporturilor, cu firma Concelex și cu toți cei implicați în realizarea acestei investiții. Acum, când mai sunt doar câteva zile până la intrarea în circulație a VOB, apar tot mai mulți care speculează politic evenimentul. Și care nu au fost la fel de activi atunci când lucrările au fost în dificultate, iar Bârladul a avut nevoie de ajutor, de intervenții și de uși deschise la decidenții de la București. Atunci nu am auzit de niciunul dintre cei care acum vă exploatează nerăbdarea și vă distrag atenția de la ce este important, faptul că obiectivul este finalizat și în câteva zile scăpăm definitiv de traficul greu. Aveți încredere! Voi reveni!”, a scris pe rețelele de socializare și primarul Dumitru Boroș. 

Marți, bârlădenii se pregătesc de miting. Sunt așteptați la ora 17.00

Iată cum sună anunțul pentru mitingul de marți, de la Bârlad, începând cu ora 17.00, disperați că se întârzie darea în circulație a Centurii Bârladului: “În timp ce șoseaua de centură stă închisă, traficul din Bârlad devine o adevărată aventură, efectiv un risc chiar și pentru pietonii care pot fi loviți de o mașină care urcă pe spațiul destinat lor! Aglomerația, drumurile denivelate, nervii întinși la maxim, forțarea semafoarelor necorelate, pot face victime la fiecare oră, nu mai departe de groaznicul accident de aseară în care și-a pierdut viața un tânăr fotbalist cu motocicleta în zona grădinii publice! Acesta este un al motiv pentru care trebuie dată urgent circulației Varianta Ocolitoarea a Bârladului. Marți, 27.08. 2024, ora 17.00- intrarea VO Bârlad! Ne vedem la miting!”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

39 COMENTARII

  1. Nu cumva esti Monica Lewinski? Nu dau cu pietre in domnul primar(am scris cu litere mici pentru ca asa am vrut), dar nu iti poti schimba ideologia liberala cu cea democrata-pesedista peste noate. Nu sunt fan Tataru, dar sunt fan BARLAD! Are cine sa il apere pe Bouros. Are sotie, copii. Dar dumneavoastra sunteti prea infocata. Semne de intrebare sa fie?

  2. Poate qduce la inaugurarea…. centurii …. di niște covrigi….. cu e uri… nu UE uri….. manglitoru ala savant….. om de știință….. în alea toate….. ca cică….. ne merge bine…. pe timp de ciuma….. cu ipocriți ăștia….. și ieftiniri dreaku benzina….. sa poată….. venii ….. circari aia kostumati….. cu cariciopterul……. ca … nu au bani de gaz….. cu cariciopterul pin la barlad. ……. hienele alea zburătoare….. și manglitori calificați în prosteala …… de partid.alo delta force…. alo baza…. baza….. vine PSD… cu varza…. și covrigul ala micul….. sa inauguram

  3. Cu ăștia de la PESEDE … în România M-U.E ….. NU U.E….. nu mai votați caricaturile astea roșii ciudate…… ca o sa v-o dea la anul numai decât pe la spate…..mincinoși parșivi și golanii mărunte….. o sa va dea președintele viitor …. al PSD….. gaura de covrig la toți….. covrigarul asta -stăpânul gaurilor negre de la covrigi….. specialistul PSD în gaozu covrigilor…… cu ăștia…. o sa mergeți pe centura barlad…. cind jumătate de Bârlad…. va locui pe Marte …… așteaptă jegurile roșii….. voturile…. de la pulimea copilatoare ….. luați puțin PSD cu covrigarii lui în kardan…… … cam 1 an…. și sa vedem …… cam cit sloboz ….. pot înghiți…. ca le trebuie vitamine si proteine la psdisti….. ca sint disperați de voturile și slobozu vostru….. adică dati-le sloboz….. ca sa fie voturile roz….. ca la pezdeul ….. rosu …. ca kuru maimuței…. de la zoo….

    .

  4. Sa dea domnul sa iasa la alegeri psd. Pentru ca mila imi este de partidul de la guvernare si mila mai mare imi este de noi poporul care hranim cu lingurita burtile imense ale acestor analfabeti hoti puturosi mizerabili. Nu exista om care sa lucreze in interesul omului. Mizeria se învață repede iar boala minciunii a furtului cancerul îmbogățirii se răspândește peste noapte!!! Munciti ca boii atat penru europa caci sunteti vanduti ei cat si pentru burtile lor mari pline cu case iahturi aur vacante huzur. Cine muncește bai nenorocitule pentru binele meu fara sa se ingrijeasca primordial de a lui???

  5. Aveți la Bârlad ce ati votat! Si noi la Vaslui la fel ! Ne meritam soarta! De fapt tot județul asta își merita soarta! Credeti că degeaba se rade de tot județul Vaslui? Meritam! Deci…..covrigarul Ciolacu se simte umilit sa i se spună ca e din Moldova, hoțul județului, ” îl capo di tutti capi”, Buzatu, este prins cu 250000 de euro, în judet sărăcia cat casa,locuri de munca nu sunt, suntem cel mai sărac judet din tara, șomajul este la cote înalte, suntem fruntași la asistați social și noi…..da…noi toți locuitorii județului de idioți ce suntem votam iarăși aceeasi hoți din același partid mafiot ce ne conduce de la revoluție ori ce dracu a fost! Nu spun ca ar fi mai bine cu alții la putere dar nici măcar nu am încercat de dobitoci ce suntem! NE MERITAM SOARTA !

    • greșit. buzatu nu a fost prins totul a fost o facatura ca sa îl rada de la putere sa o preia solomon si popica ca socru impinge bani la partid . solomoane abia astept urmatoarele alegeri sa te dai cu capul de pereti. nu stii cei aia putere nu stii sa conduci un partid

  6. Mitingul asta e provocat de vreun partidulet din asta de 2 lei, care isi face campanie pe necazurile oamenilor? Eu sunt de acord cu mitingul dar sa nu fie confiscat politic. Fara partide.

  7. Uitati-va cum marele anti comunist si anti psd primarele boros fuge duminica ca sobolanul la sediul psd unde il asteapta jupanul solomon.Uitati-va ce averi au facut acesti candva anonimi azi mari politicieni ai oprasului din salarii umile de bugetari.Uitati-va cum sau constituit in gasti formate din pensionari , fosti militeni ,din justitie din armata ,etc si au fost reangajati in institutii publice au capusat CAR p;ensionari etc…Votatii sa va umileasca in continuare.

  8. Bai Prostolache, at Grivita, mare dreptate ai cu militienii care stau prin boscheti! Numai ca acestia sunt condusi de militianul Chelaru, pus in functie si protejat Red Bull!

    • Ce a facut bun acest asa zis primar? Tu nu vezi ca in Barlad e ca in zicala: Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul! E doar o spoiala sa ia ochii fraierilor iar calitatea e ZERO!

  9. A vazut ieri la tv o tara cum un om care nu a dovedit nimic ,impreuna cu lingaii sai ,stanescu,olguta,firuta,bucura,grindeanu .Aceasta sleatca de neaveniti in frunte cu ciolacu care ii carau mapa faceau slus si elogii lui dragnea erau lingaii lui ,mergeau la chermeze si pescuit la belina au tradat si sau cocotat in functii vor presedentia tarii .Congres si elogii exact ca in comunism,Romania a trecut de la ceausescu primul cizmar al tarii la ciolacul ,primul covrigar al tarii.Oare vor fi atat de naivi romanii sa voteze presedinte un taica nimeni de la buzau?

    • Sosoaca și PNL, SOSOACA și Ciucă,mototolul în slujba țării, aceeași mizeriei.. Fără sprijinul, fără ajutorul,PSD,nu luați nici 5 % la europarlamentare,milogilor care v-ați cățărat pe PSD,ca să vă ducă în spinare.. Dar norocul nu tine la infinit, gata,e pe cont propriu,PSD,a realizat, în fine,cu ce pușlamalele s-a înhăitat..

  10. Nu știu sinecuriștii PNL,sinecuriștii lui Tătaru și Onofrei, ce să mai scornească împotriva celor care prin profesionalism și empatie, dedicați total cetățenilor, în acest caz, bârlădenilor, au făcut tot posibilul să aducă aceasta mega investiție la Bârlad, să treacă prin atâtea și atâtea obstacole, multe făcute de niște satane care au făcut totul pt ca această minune VO, să nu se realizeze, său să o întârzie cat pot. Până mai ieri iesmenii, ,lingăii,turnătorului securișt,PNL,Tătaru,se dădeau de ceasul morții, inventând, incitând, barlădenii împotriva artizanului principal al acestei superbe și mult așteptata realizari, Dumitru Boroș,ca acum,tot ei, doar ei, să incite pe aceeași bârlădeni,cerandu-le practic să iasă în stradă,pt ce !??. Pentru aceasta diversiune, dezinformarea, ieftină,VO, este gata, dar nu vrea PSD să o inaugureze..Nu ba secaturilor, încă se lucrează,ce vroiați,ca la Brăila, să i se dea drumul, după care tot de alde voi, spurcați pregătiți, să găsiți alte motive împotriva celor profesioniști,celor dedicați, și aplecați la nevoile oamenilor,la nevoile bârlădenilor.., domnul Boroș,Solomon, PSD.. Atâta a știut, dintotdeauna PNL,PNL-istii, să nu faceți nimic, să stați la pândă,ca milițienii, în trecut, în boscheți, și să arătați cu degetul împotriva celor care fac..Da, această minunea,VO, dacă era după PNL, și iesmenii PNL din județ și nu numai,nu numai că nu era acum,nu era nici la calandele grecești, așa cum s-a întâmplat cu mai multe proiecte de anvergură națională..Ce trebuie să vă reamintesc de Tehnic Asist,de Bode,de Grindeanu care odată venit la transporturi,a schimbat constructorul falimentar, aducând această profesionista companie Congelez,care a făcut o minunea de VO, recuperând timpul pierdut..Da, Boroș, Solomon, Grindeanu, ei sunt artizanii acestei mega investiții,iar voi iesmeni parveniți, PNL,nu știți ce să mai inventați pt a abate atenția de la acest adevăr determinant.. Secaturilor !

  11. Constructorului probabil ii e frica ca la caldurile astea se burduseste asfaltul.Singura solutie manifestatii si chiar blocarea traficului.Este insuportabil sa mai circuli prin centru ca sofer si pietonDoar asa vad si barladenii ce oameni ii conduc,pe cine au votat , cine e solomon si compania psd care au distrus in 30 de ani tot in judet…Cum dai prin vot puterea sa conduca un judet unor oameni ca solomon ,popica ,trifan …dupa ced ai vazut cum cara banii cu portbagajul mentorul lor buzatu.

    • Oauuu,uita-ti aici un delirant iesmen PNL -TATARU, uitați cum încearcă să incite mulțimea, invocând niște idioțenii,, cine a ajuns să plângă pe umărul bârlădenilor..Nu au făcut nimic, absolut nimic pt bârlădeni, iesmenii, lingăii, turnătorului securist Nelu Tătaru,ba au încercat să-l saboteze cât au putut pe Boroș și excepționala lui administrație,ca acum să încerce să se catere ca păduchele în frunte, scornind niște mizerii populist manipulatoare.. Corect ce a spus domnul Boroș, artizanul acestei minuni VO,să avem încredere în vorbele dumnealui, pt că totdeauna ne -a informat corect..E de noaptea, moartea minții, să crezi în iesmenii, lingăii, uneltele lui Tătaru, care nu a făcut absolut nimic pt județ, pt Bârlad, și să nu-l crezi pe Boroș,cel mai bun posibil primar, din istoria Bârladului.

  12. Doamne in ce tara traim!! Doamne ce hoti vagabonzi si spagari !! Lor sa le fie bine analfabeti mizerabili. Maine poimaine cresc impozitele taxele ne nenerocesc !! Blestematiii!! Cine face puscarie pentru esecul podului de la braila?? Cine face puscarie pentru fabricili inchise ? Pentru genocidul poporului astuia ?? Genocid prin distrugerea sanatatii a învățământului a industriei !! Tot lumanari se cumpără si la noi poporul asta distrus de voi si la voi cei cu sufletul vandut dracului!!

    • PNL și Sosoaca aceeași mizeriei ordinară, PNL și Sosoaca, turbații nenorociți, cărora le fuge pământul de sub picioare, văzând succesele pe toate fronturile ale PSD,nu știu obsedații plini de ură și invidie,ce să mai inventeze, împotriva cele dedicați total cetățenilor..Tipic securist tatărist !

      • Nu cumva esti Monica Lewinski? Nu dau cu pietre in domnul primar(am scris cu litere mici pentru ca asa am vrut), dar nu iti poti schimba ideologia liberala cu cea democrata-pesedista peste noate. Nu sunt fan Tataru, dar sunt fan BARLAD! Are cine sa il apare pe Bouros. Are sotie, copii. Dar dumneavoastra sunteti prea infocata. Semne de intrebare sa fie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.