EMOȚII… Elevii de clasa a VIII-a au susținut azi prima probă la Evaluarea Națională, cea la Limba și Literatura Română. Reporterii Vremea Nouă au mers la Școala “Ștefan cel Mare” și au surprins fericirea de pe chipurile copiilor, ceea ce înseamnă că subiectele nu au fost atât de grele. Stresul, orele de pregătire și studiul intens au dat roade. Majoritatea elevilor au întâmpinat probleme la literatură, dar și la gramatică. “Trebuia să citești mai multe cărți, să fii mai atent, la gramatică a fost mai ușor pentru mine, dar am făcut și pregătire”, spune un elev. Pe de altă parte, fetele spun că ambele subiecte au fost ușoare și că speră la note mari. Diana, răsuflă ușurată și spune că se simte mult mai bine, după ce a scăpat de proba de la Limba și Literatura Română: “A căzut caracterizare. Sunt mult mai liniștită, am crezut că o să cadă genul liric. Dacă ar fi căzut liric, ne-ar fi luat foarte mult timp să facem mesajul. Subiectele au fost acceptabile, la literatură a fost ok, am înțeles în mare parte. La gramatică au fost puțin cam grele. La literatură mă descurc mai bine pentru că îmi și place. Începând cu anul acesta, am făcut pregătire și în școală, și în particular”. Prima opțiune pe listă a elevilor de la Școala “Ștefan Cel Mare” este Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Științe Sociale sau clasă de bilingv, iar a doua opțiune este Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui, profil umanist. Elevii nu au planuri de vacanță, dar abia așteaptă să scape și de a doua probă, cea la matematică, ca să stea liniștiți, relaxați, să se bucure de timpul liber, să nu facă nimic.
Emoții mari au avut și părinții copiilor. Poate mai mari decât cele ale elevilor. Elena și Alina, două mame a două fete au dorit să împărtășească ceea ce simt cu reporterii Vremea Nouă. “Am emoții foarte mari. Au început de săptămâna trecută, dacă vedeți, tremur toată. Avem emoții pentru ele, dar sunt fetițe bune, ele sunt amice și noi suntem tot amice, dar avem emoții foarte mari. Sperăm să fie bine. Ele își doreau să le cadă liric, dar din ce am citit acum, a căzut caracterizarea unui personaj. Indiferent de rezultat, copiii noștri vor fi așteptați cu brațele deschise. Sunt ai noștri și îi vom susține până la capăt, indiferent de rezultat. Psihicul lor contează mult mai mult decât rezultatele”, au transmis cele două mame, Alina și Elena. Una dintre cele două mame, a așteptat-o pe fiica sa fără ca aceasta să știe că ea este afară. Au venit împreună, dar eleva a rugat-o să plece.
Părinte: “Cerințe multe și un sistem care nu ne ajută mai deloc”
Copii buni, cerințe multe. Părinții se plâng că elevilor de clasa a VIII-a li s-au cerut foarte multe în ultimul an, știind că aceștia sunt în an terminal. “Școala nu mai este ce a fost, au făcut pregătire în particular și nu vreți să știți cât de mult au costat aceste pregătiri. Variază de la profesor la profesor, prețul fiind diferit dacă ședința este individuală sau în grup cu alții copii. Ședința de grup e undeva la 80 lei ora, iar ședința individuală e de la 100 lei în sus. Școala nu mai este ce a fost, cerințele sunt foarte mari, sistemul de învățământ este cum este. Ni s-ar fi părut mult mai ok dacă s-ar fi axat și pe media celor patru ani ca să-i ajute, să nu se bazeze doar pe probele de la Evaluare. Cerințe multe și un sistem care nu ne ajută mai deloc. Nu doar că nu-i ajută, dar nu se mai face fixarea cunoștințelor. Ca părinți, ne așteptam ca în clasa a VIII-a să fie lăsați un pic mai lejer, să nu se pună presiune pe ei că și materia mea este importantă. Copiii au fost nevoiți să învețe chiar la toate materiile, nu să se axeze doar pe română și matematică. Până și în ultimele două săptămâni de școală, copiii au susținut teste și la celelalte materii. Copilul meu, în afară de matematică, este un copil de 9 și de 10. În ultima săptămână, la ora de istorie i s-a predat atunci, într-un colectiv de 29 elevi, mai gălăgioși, în care nu te poți concentra. A fost ridicată în picioare și scoasă în fața clasei. A ascultat-o la lecția predată și i-a pus nota 4, care, bineînțeles că i-a afectat media. După trei note de 10 și o notă de 9, a mai mers și un 4. Mi s-a părut strigător la cer, dar ce să facem”, au mai spus cele două mame.
Parintii care isi dau copiii la meditatii au cea mai mare vina. Parentingul modern i-a adus pe multi in situatia in care sa spuna ca nu au cum sa-i mai aduca pe drumul cel bun pe proprii copii de 10-14 ani. I-au lasat de capul lor si acum trag ponoasele, adica scot bani din buzunar pt meditatii sau sunt chemati des la scoala pentru ca fac prostii. Vis a vis de scoala 5, nu mai e ce-a fost. Multi profesori analfabeti, agramati care nu stiu ce e aia pedagogie si care vin strict pentru leafa. Perioada orelor online m-a marcat maxim. O mare bataie de joc. Nu-mi venea sa cred cat de slab pregatiti si fara un gram de autoritate erau cei mai multi dintre ei. Si, uite asa, s-a dezvoltat incet dar sigur generatia „Coaie!”, generatia manelismo-cocalara cu iz de sociopatie.
Profesorii de romana si matematica rup cu meditatiile, dar nu stiu daca este vreunul care declara veniturile, desi incaseaza lunar zeci de milioane de la copii. Bani la negru!
Cati dintre profesorii care au facut meditatii cu acesti copii au declarat la Fisc veniturile?????? Ne poate spune Fiscul? Meditatiile au devenit o afacere prospera, inca din clasele mici de gimnaziu si nu este corect si moral. Ne invartim intr-un cerc vicios. La fel cum spunea si una dintre mame la interviu, cine are bani se descurca, cine nu…. Dumnezeu cu mila!