CREȘTEREA AUTORITĂȚII… Polițiști Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au acționat în noaptea de 28/29 septembrie, în zona municipiului Bârlad. pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și combaterea fenomenului infracțional. Începând cu ora 20.00, peste 60 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică, arme, explozivi și substanțe periculoase, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale, au acționat sub coordonarea colegilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, derulând o acțiune de tip razie, în municipiul Bârlad. Astfel, cu ocazia celor 24 de filtre rutiere instituite au fost legitimate peste 385 de persoane, controlate peste 205 autovehicule, derulate peste 95 de testări. alcoolscopice și 4 testări cu aparatul din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fiind reținute 2 permise de conducere (alcool și pentru depășirea limitei legale de viteză admisă), 6 certificate de înmatriculare și retrase 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 87.605 de lei, fiind constatate, în flagrant delict, trei infracțiuni din domenii diferite, au fost verificați 21 de agenți economici și 19 agenți de pază.
Acțiunile au urmărit creșterea autorității poliției și asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor, creșterea vizibilității elementului polițienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat, esențială fiind prevenirea și combaterea tuturor tipurilor de activități infracționale. Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit identificarea și tragerea la răspundere, atât a conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, cât și a celor care încalcă legislația rutieră în vigoare.
Totodată, ca urmare a activităților efectuate, a fost depistată o persoană care se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea, această fiind condusă și încarcerată la Penitenciarul Vaslui, iar un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, pentru savârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
Arme găsite fără a fi legale!
Polițiștii au depistat într-un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Băcani, județul Vaslui, sub scaunul șoferului, a fost depistată o armă scurtă, neletală, cu aer comprimat, care urmează a fi suspusă expertizării. Bărbatul nu figurează ca fiind deținător legal de permis de port-armă. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cercetările urmând a fi efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad”, a precizat inspetorul principal de poliție Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Pe durata derulării acțiunii, într-o discotecă din municipiul Bârlad, polițiștii au găsit asupra unui tânăr un dispozitiv cu electroșocuri și un briceag. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările urmând a fi efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. O altă acțiune derulată de polițiștii secției 3 Poliție Rurală Bârlad au pus în executare și un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Bârlad, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Acesta a fost depistat la data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, conducând un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, pe strada Lirei din municipiul Bârlad, a refuzat să fie testat alcoolscopic și a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad. Individul ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive. “Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare, în sistem integrat, pe cuprinsul întregului județ, atât în mediul rural cât și urban, pe timpul zilei și al nopții, pentru prevenirea și combaterea tuturor faptelor antisociale și în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în rândul conducătorilor de vehicule”, a precizat inspectorul principal al IPJ Vaslui, purtătorul de cuvânt Bogdan Gheorghiță.
Cică „acțiunile au urmărit creșterea autorității poliției”.
Nu bre! S-au trezit politicienii că au nevoie de bani pentru campaniile electorale. Aceasta este formularea corectă. Poliția este dama de companie a mafiei din politică. Ori mafia are nevoie de bani căci sunt mari probleme cu toată economia națională.
La misto
Drogurile
Combinație merg
De ce nu fac la licee?
Asa ceva ziua?
Bravooo! Deci existați! Felicitări pentru acțiune! Cu toții trebuie sa înțelegem ca nu suntem în jungla, ci într-un loc unde trebuie sa respectam normele sociale, normele morale și pe cele legale!!! În fond……libertatea ta se termina unde începe libertatea celuilalt!! Mai bine prevenim decât sa ajungem sa ne crapăm capetele unii altora în trafic, pentru ca….. DA… când altul nu-ti respecta dreptul tau…. ai tendința umana sa ajungi în punctul asta! De asemenea, ar mai fi extrem de utila și o razie de conștientizare a bipedelor, și anume, CHIAR DACA TE CREZI ZEU, SFÂNT, ORI CE VREI TU, BIPEDULE, TOT AI OBLIGAȚIA SA STAI LA JUMĂTATE DE METRU DE BORDURA( DECI NU COBORI PE CAROSABIL!!!), TE UIȚI FRUMOS STÂNGA-DREAPTA, CA SIGUR NU-ȚI LUXEZI GATUL PE CARE STA CAPATANA, APOI TRAVERSEZI PE ZEBRĂ!!! Bineînțeles, draga BIPEDULE, NU te arunci pe zebră dacă o mașină e la juma’ de metru de ea, pentru ca….ce sa vezi, sigur vei crapa!! Tine minte: DUMNEZEU NU TE VREA PROST!
Sugeoootrandafir!
Te-a muit, beșinosule… 😀