spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Protest amplu al angajaților din Poșta Română, în fața Guvernului. Poștașii vasluieni, în frunte cu Geta Turbatu, au fost în prima linie (FOTO)

- Advertisement -

GREVĂ… Mitingul organizat de sindicaliștii din Poșta Română, la București, în Piața Victoriei, nu a rămas fără ecou. Astfel, guvernanții au promis să analizeze problemele ridicate de sindicaliști și să vină cu soluții. Astfel, și cei 60 de poștași din județul Vaslui, prezenți în Piața Victoriei, pot spera la salarii decente și să scape de traiul de azi pe mâine, cu minimul pe economie. De altfel, majorarea salariilor a fost revendicarea principală a celor peste 3.000 de sindicaliști care au luat parte la miting. În caz contrar, Poșta Română riscă să rămână fără personal calificat, problemă deja prezentă în interiorul Companiei. De la liderii de sindicat am aflat că mulți fctori poștali cu experiență au preferat să plece din sistem pentru un loc de muncă mai bine plătit. De cealaltă parte, formarea unui nou angajat poate dura și un an și jumătate. De asemenea, prezent la miting, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a adus acuzații grave celor aflați acum la conducerea Poștei Române. Acuzațiile au fost legate de amenințările acesora aduse unor salariați în speranța că mișcarea sindicală nu va mai avea loc dar și acuzații legate de numirea, în funcții de conducere, a unor apropiați care, acum, au funcții de consilieri.

Aproximativ 60 de salariați ai Oficiului Județean de Poștă Vaslui au luat parte, sâmbătă, la protestul organizat de sindicaliștii din Companie, la București, în Piața Victoriei. Pe lângă condiții decente de muncă, principala revendicare a poștașilor a fost legată de majorarea salariilor, ținând cont de faptul că 80% dintre salariați sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Și asta în condițiile în care, în ultimile luni asistăm la scumpiri din ce în ce mai multe și mai mari. Speranța lucrătorilor din Poșta Română a rămas acum la guvernanți care au promis că, săptămâna viitoare se va forma o comisie care să analizeze problemele cu care se confruntă salariații Poștei și că vor veni cu soluții. “Din păcate, majoritatea salariaților Poștei Române muncesc pentru salariul minim pe economie, bani ce sunt insuficienți pentru a-și acoperi cheltuielile. De fapt, aceasta a fost principala solicitare a celor prezenți în Piața Victoriei: salarii decente. Vorbim aici de o Companie la care statul român este majoritar și unde salariile au rămas la nivelul cel mai mic, la fel și bonurile de masă. În condițiile în care celelalte companii au majorat valoarea bonului de masă la 30 de lei, noi am rămas tot cu 15 lei. În consecință, oamenii cu experiență și vechime în muncă au plecat să muncească pe salarii mai mari. Am pierdut astfel șoferi profesioniști și factori poștali, oameni greu de înlocuit. Ne confruntăm cu o fluctuație masivă de personal în condițiile în care trebuie să lucrăm cu oameni cu o înaltă calificare și formarea unui factor poștal poate dura și un și jumătate. Cred că este timpul ca cei din conducerea centrală a Companiei să nu ne mai ignore și să facem ceea ce trebuie pentru oameni. am speranțe mari că problemele noastre, măcar cele legate de salarii, vor fi ascultate și rezolvate de cei aflați acum în fruntea țării”, spune Geta Turbatu, liderul de sindicat al poștașilor vasluieni.

Președintele BNS, Dumitru Costin, aduce acuzații grave conducerii Poștei Române

Dumitru Costin, președintele BNS,

ACUZE… Mitingul poștașilor din Piața Victoriei s-a bucurat și de prezența președintelui Blocului Național Sindical, Dumitru Costin. De pe scena improvizată, acesta s-a adresat celor peste 3.000 de angajați ai Poștei Române aducând acuzații grave la adresa conducerii Companiei. Costin a vorbit despre încercările și amenințările acestora la adresa protestatarilor, în speranța că aceștia vor fi descurajați și nu vor mai organiza mitingul dar și despre planurile șefilor Poștei Române legate de numirile pe funcții a unor apropiați. “Din păcate, se comportă ca niște lichele. Săptămâna asta mi-a fost dat să asist la o campanie nesimțită și agresivă dusă împotriva conducerii sindicatului. Mai mult, prin tot ceea ce au făcut, chiar în dimineața mitingului (stăteam cu colegii de la București chiar vis-a-vis, la Muzeu Antipa și ascultam cu luau legătura, prin telefon, cu lucrători din oficiile din București care au fost amenințațide diriginți că, dacă vor fi văzuți la miting, să-și ia adio de la locul de muncă), o operațiune mafiotă. Să nu-și închipuie că vom lăsa lucrurile pe care le-au făcut în aceste ultime zile: campania de intoxicare, de manipulare și dezinfomare a lucrătorilor din poștă, va rămâne așa cum cred ei. Vă asigur că se vor alege cu plângeri penale. Am covenit ca luni dimineață mesajele lor să plece la instituțiile care trebuie. Trebuie să știți că s-au dat peste cap ca această acțiune să nu aibe loc și nu au vrut să vă vadă aici. Nu au vrut ca întreaga opinie publică și mass-media să vă vadă aici. De ce? Pentru a putea să mintă și să ascundă, în continuare, adevărul și să vă manipuleze. Și asta pentru că sunt o gașcă de copii cu deprinderi rele și nu știu de unde le-au învățat. Soluția este dialogul sincer pentru că nu poți veni și să șantajezi permanent 20.000 de salariați și săminți că nu le majorezi salariile pentru că nu îți aprobă organigrama care nu are nici un temei. Singurul motiv pentru care se vrea această nouă organigramă este dorința de a pune în funcții de directori gașca cu care au venit în Poșta Română și care ocupă acum posturi de consilieri. Prezența noastră aici trebuie să însemne și un mesaj pentru liderii politici ai acestei țări pentru că Poșta Română a fost abandonată de mai mulți ani și din acest motiv avem probleme în ceea ce privesc investițiile, condițiile de muncă, locurile de muncă”, a spus Dumitru Costin, președintele Blocului Național sindical, prezent la mitingul poștașilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.