CU REPETIȚIE… Zeci de polițiști, jandarmi și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale au descins duminică dimineața în Murgeni, la opt locuințe aparținând unor familii de romi, pentru a căuta armele letale cu care s-a tras, săptămâna trecută, pe străzile orașului. Acțiunea, pentru care s-a solicitat inclusiv sprijinul grupării mobile de jandarmi de la Bacău, nu s-a finalizat cu nimic concret, reprezentanții IPJ Vaslui mulțumindu-se să comunice presei doar că a fost o “razie cu forțe mărite la Murgeni”, fără să transmită și care a fost rezultatul ei. Se pare că până la această oră, pistolul cu care s-a tras nu a fost găsit, iar instituțiile statului nu știu cine a făcut uz de el. Vorbim de un incident petrecut în cel mai fierbinte loc al județului, unde bătăile stradale sunt la ordinea zilei. În urmă cu mai mulți ani, s-a început cu bâte și scânduri, apoi s-a continuat cu cuțite și săbii, ca zilele trecute să se ajungă la pistoale. Asta, în principal, din cauza instituțiilor statului care privesc nepăsătoare la răfuielile clanurilor de romi. Altfel nu se explică cum azi, când aproape toate comunele din județ au montate zeci de camere de supraveghere, iar toți primarii se uită în timp real la ce se petrece pe ulițele satelor, la Murgeni, unde sunt cele mai mari scandaluri, aceste camere să lipsească fix în acele zone fierbinți. Dacă Murgeniul ar fi avut suficiente camere de supraveghere, poate că azi, la aproape o săptămână de la cel mai recent incident, am fi știut cu toții și cine a tras cu pistolul, și unde este arma. Dar poate această regie ieftină convine părților implicate. Clanurile de romi demonstrează că nu au frică de lege, în timp ce structurile MAI își mai încordează din când în când mușchii, cu câte o razie din care lipsește însă ceea ce este cel mai important: elementul surpriză. Pentru că razia de ieri a fost oarecum anticipată de cele două clanuri implicate în scandal. Singurii care au de suferit sunt locuitorii de bună credință ai orașului, cei care zilnic merg la muncă, cei care sunt la zi cu plata taxelor și impozitelor și care și-ar dori și ei să vadă o altă abordare a situației din partea instituțiilor statului, una care, într-adevăr, să rezolve această problemă.
Percheziții Murgeni 2023
Percheziții Murgeni 2020
Percheziții Murgeni 2013
Pentru a înțelege mai bine piesa de teatru în care unii joacă, trebuie să ne întoarcem puțin în timp, mai exact în luna iunie, anul 2020, când clanurile Murui și Sandu din Murgeni au fost implicate într-un episod violent. Atunci, o mașină a intrat într-un grup de persoane, aceasta fiind scânteia de la care au pornit luptele de stradă. Imediat după incident, polițiștii au început cercetările și au încătușat cîțiva suspecți, însă nu pentru mult timp. Pentru că un nou conflict plutea în aer, instituțiile statului au decis atunci să declare Murgeniul zona specială de siguranță publică. Cei implicați în incident au fost puși în libertate, aceleași instituții dând de înțeles că luptele nu au fost atât de grave. Cele două clanuri au înțeles mesajul, iar în luna august a aceluiași an 2020, s-au dat din nou în spectacol. Alte bătăi, alte audieri, alte percheziții, alte eliberări imediate. În urma raziei de la acea vreme, oamenii legii au descoperit inclusiv o arbaletă, care se încadra la categoria arme albe, fiind considerată totodată și armă de vânătoare. Nici atunci nu s-a lăsat cu condamnări la închisoare cu executare, iar asta a dus la o escaladare și mai puterincă a conflictului. Bătăile dintre cele două clanuri au devenit, practic, o obișnuință pentru comunitatea din Murgeni, poliția intervenind târziu, de fiecare dată, prin percheziții făcute parcă mai mult de ochii lumii. Pe 30 aprilie 2022, reprezentații IPJ Vaslui anunțau, prin intermediul unui comunicat de presă că “peste 110 polițiști și 40 de jandarmi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiul Bârlad și orașul Murgeni”. În cauzele penale în care au fost dispuse perchezițiile, s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, furt calificat și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor. În luna septembrie 2023, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, sub supravegherea aceluiași Parchet de pe lângă Judecătoria Bârlad, puneau în aplicare alte 19 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din orașul Murgeni, comuna Zorleni și municipiul Bârlad. Și de această dată, perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unor dosare penale, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, precum și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, întocmite ca urmare a unor conflicte între mai multe persoane.
Același spectacol, aceleași rezultate
Ieri dimineață, după cinci zile de când s-a tras cu pistoalele pe străzile Murgeniului, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a anunțat că “în această dimineață, 3 noiembrie 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au organizat o razie în orașul Murgeni, județul Vaslui. În cadrul raziei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au fost puse în aplicare și 8 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din orașul Murgeni, județul Vaslui. În cauza penală în care au fost dispuse perchezițiile domiciliare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor tulburarea ordinii și liniștii publice și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor. Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii și procurorul urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate”, se arată în comunicatul remis de IPJ Vaslui. Niciun cuvânt însă despre rezultatul acestei razii, dacă s-au găsit arme în locuințele percheziționate, dacă au fost duse persoane la secția de poliție pentru a da declarații, dacă au fost persoane reținute. Poliția Vaslui a avut grijă, în schimb, să trimită presei un filmuleț cu momentul când autopecialele IPJ și IJJ intră în orașul Murgeni, la fel cum a procedat și în urma perchezițiilor de anul trecut, și în urmă cu doi ani, și în urmă cu patru ani, de parcă parada acestor mașini ar interesa pe locuitorii județului Vaslui.
Perchezițiile de ieri ar fi venit ca urmare a unui articol publicat de Vremea Nouă
Pentru că reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui s-au rezumat la a da presei un comunicat care să spele imaginea instituției, am decis să contactăm telefonic membrii celor două familii de romi, pentru a afla ce s-a întâmplat, de fapt, ieri, la Murgeni. Am aflat că perchezițiile au vizat, cu precădere, locuințele familiei Constantin, despre care cei din clanul rival spun că ar deține arme letale. Unul dintre membrii familiei Constantin ne-a declarat că perchezițiile de ieri au fost făcute ca urmare a unui articol publicat zilele trecute în cotidianul Vremea Nouă. “Doamna procuror care ne-a audiat ne-a spus că parchezițiile trebuiau făcute pentru că zilele trecute, în cotidianul dumneavoastră, a apărut un articol în care membrii familiei Sandu ar fi acuzat Poliția că e de partea noastră, că suntem tratați preferențial. Ca să se demonteze aceste afirmații, s-a luat decizia să se facă și la noi percheziții. E mai bine așa, pentru că nici la noi nu s-a găsit nimic, nicio armă letală, niciun pistol, nimic. Noi am stat cu frică zilele astea, pentru că ne-am gândit că cei ai lui Sandu puteau să vină să arunce acel pistol într-una din curțile noastre și noi să cădem de vină, dar nu a fost așa. Domnii polițiști au căutat peste tot, și în curte și în casă și nu au găsit nimic”, ne-a declarat un membru al familiei Constantin. De partea cealaltă, cei din familia Sandu spun că perchezițiile de ieri au venit prea târziu, mai ales că toată lumea le aștepta. “N-a fost nicio surpriză pentru nimeni, ca drept urmare și rezultatul. Nu s-a găsit nimic nici la ei, cum nu s-a găsit nici la noi. Cine avea pistol cu gloanțe, scăpa de el zilele astea, nu era prost să doarmă cu el sub pernă. Dacă se căuta să se facă dreptate, trebuiau să vină să facă razie imediat după conflictul de marțea trecută, la toți cei implicați, și la noi și la ei. Să se vadă cine are arme și cine nu. Ieri a fost prea târziu”, a spus un membru al familiei Sandu. Din datele neoficiale pe care le avem până la această oră, în urma perchezițiilor efectuate ieri dimineața, la locuințele familiei Constantin, și miercuri seara, la locuințele familiei Sandu, polițiștii au găsit doar un pistol de jucărie, pe care Victor Sandu a recunoscut că îl avea asupra lui în timpul scandalului. Înainte să fie încătușat de polițiști, acesta a declarat redactorilor Vremea Nouă că pistolul cu gloanțe adevărate ar fi fost folosit de membrii familiei Constantin, dar această informație nu a fost confirmată până acum. Pistolul se spune că ar fi aparținut unui fost polițist, este marca Carpați și acum ar fi ascuns la o familie din comuna Fălciu.
Aceste incidente au fost prefațate de live-uri pe Facebook. De ce nu s-a acționat preventiv?
IONICĂ ȘI LUPUL… Întreaga comunitate de romi din Murgeni știa că pe străzile orașului se vor da noi lupte, după incidentul din Anglia, în care o membră a familiei Constantin a fost bătută cu pumnii și picioarele de mai mulți membri ai familiei Sandu. Imediat după acea bătaie, rudele victimei au promis răzbunare prin live-urile făcute pe Facebook. De altfel, după câteva ore de la acea altercație din Ipswich, zeci de membri au familiei Constatin s-au întors din străinătate pentru a le da rivalilor de acasă o lecție de neuitat. Alții s-au dus în Anglia pentru a se război cu cei de acolo. Iar acest lucru s-a și întâmplat , fără ca polițiștii vasluieni să anticipeze în vreun fel conflictul. Zero prevenție, zero arme letale găsite după 10 percheziții domiciliare și zero șanse ca cele două clanuri să se împace prea curând. Date fiind aceste rezultate, nu e de mirare că romii s-au săturat și ei de acest conflict în care trăiesc de ani de zile. Aceștia cer acum ca cei care au tras cu arma săptămâna trecută să fie pedepsiți exemplar, cu ani grei de pușcărie, pentru că doar așa se vor mai liniști apele în Murgeni. Rămâne de văzut dacă și procurorii și polițiștii vor acest lucru sau dacă își vor stabili următoarele planuri de acțiune în funcție de ce mai apare în presă.
Abureală ….. făte că muncești …. ziua trece, leafa merge ….. personajele au fost anunțate din timp ….. așa că spor la treabă (pentru fraieri).
Mare adevăr!
nu conteaza rezultatele, Nane si a incasat banii pe week end, au ajuns romulanii de si bat maciuca de militie, bai nesimtitilor, treziti va !
Domnule Gheorghies! În interesul accesului la libera informație, solicitați răspuns cu privire la costul acestei operațiuni și rezultatele obținute.
Și Max muc sa ceară aceleași date. Mare prost…. de mustăcios.