O adolescentă din Pașcani a ridicat juriul în picioare după ce a participat la emisiunea „Românii au Talent”, sezonul 11. Andra, Smiley, Florin Călinescu și Alexandra Dinu au rămas cu gura căscată. Rianna Rusu are 15 ani și a interpretat piesa artistei Jennifer Hudson, „And I Am Telling You I’m Not Going”. Colegii și profesorii Riannei sunt foarte mândri de ea
Rianna Eliza Rusu are 15 ani și este ieșeanca care a uimit întreaga țară interpretând o melodie dificilă la emisiunea „Românii au Talent”, sezonul 11. Jurații emisiunii s-au ridicat în picioare după momentul Riannei și au avut doar cuvinte de laudă la adresa fetei. Ieșeanca a interpretat piesa „And I Am Telling You I Am Not Going”, iar imediat după ce a început să cânte, jurații au fost impresionați de timbrul său vocal. Cu fiecare notă cântată, Rianna nu a făcut decât să își asigure locul în etapa următoare. Adolescenta a început să cânte la vârsta de 9 ani și tot de atunci ia lecții de canto. Tânăra ieșeancă are o voce incredibilă și este singura din familie care cântă.
„Sunt elevă în clasa a 8-a la școala Gimnazială «Iordache Cantacuzino», din Pașcani. Sunt în an terminal și am examen anul acesta. Școala este și va fi mereu prioritară, dar acum îmi organizez timpul în așa fel încât să am timp pentru studii și pentru muzică. Eu fac tot ce pot să obțin rezultate cât mai bune la învățătură și aș vrea să vin în Iași la un liceu bun. Fac canto de 6 ani, iar în 2015 am participat la primul festival internațional, «Stea Printre Stele», care s-a desfășurat la Bacău. Atunci am intrat în lumea muzicii și am dat lovitura. Am luat locul întâi la primul meu festival. «Stea Printre Stele» este festivalul meu de suflet, pentru că m-a motivat să muncesc din ce în ce mai mult”, a declarat Rianna Rusu, solist vocal.