spot_img
spot_img
10.6 C
Vaslui
09-mart.-2025

VIDEO | O ADEVĂRATĂ MAMĂ EROINĂ: A născut 17 copii și a avut grijă și de nepoți!

- Advertisement -

SUPERMAMA… Ruxandra Rusan din comuna Puiești ar merita o statuie, monument al maternității și devotamentului față de copii. A născut 17 copii, dar din păcate au rămas doar 14 în viață. Înainte să aruncați cu pietre, ar trebuie să-i vedeți lacrimile la colțul ochilor și durerea, încă vie, atunci când vorbește despre ceilalți trei, dar și bucuria și mândria atunci când vorbește despre cei 14 copii și nepoții nenumărați. Ea și soțul ei nu au pământ, nu au venit și nu au avut niciodată, doar o mare dragoste de copii! I-au crescut, i-au educat așa cum au crezut că e mai bine, au insistat să meargă toți la școală și astăzi se simt împliniți pentru că au cea mai mare avere din lume: 14 copii ajunși oameni. O poveste impresionantă despre cuvântul mamă!

Ruxandra Rusan face 60 de ani în curând, dar pare mai plină de viață decât o adolescentă și asta e, cumva, incredibil, având în vedere toate greutățile pe care a fost nevoită să le depășească. Dacă o întrebi de copii, ochii ei se aprind brusc.Dacă o întrebi și de nepoți, deja ard incandescent. Pare a fi întruchiparea vie a conceptului de “iubire de mamă”, adevărată, sinceră și necondiționată. “Nu mă interesa ce spunea lumea din sat că iarăși ai făcut copil, anul și cârlanul. Alții îmi spuneau că am îmbrăcăminte de parcă mă duc cu vălăretul. Dar pe mine nu mă interesa asta. Interesul meu au fost doar copiii mei. Iar acum mă bucur când mă vizitează, mai ales vara. Aș vrea să-i văd o dată pe toți în curte, da’ ce bucurie ar fi, dar nu vin toți odată, pe rând care și cum are timp”, ne spune mama Ruxandra. Stă pe marginea patului, cu mâinile în poală, dar nu se abține să nu gesticuleze când povestește din momentele de cumpănă din viața ei zbuciumată. În spatele ei o supraveghează o panoplie de poze cu copii și nepoți.

Nu plânge, mamă, că noi te ajutăm”

Nici în prezent, cu atât mai puțin, familia Rusan nu a fost bogată. Au trăit cu nimic doar prin muncă îndârjită și eforturi care par supraomenești, dar pentru ei sunt absolut normale. N-au avut casă, n-au avut nici măcar un petec de pământ, doar brațele lor și dorința de a-și crește copiii. Cum au reușit? “N-avem pământ, n-avem nimic, doar grădina din spatele casei, dar am muncit și eu și soțul și copiii când s-au făcut mai mari. Toți am muncit și ne-am ajutat unul pe altul. Erau mari și, în loc să-și facă pentru ei ceva, veneau și mi-aduceau mie. Uite, aici n-avem curent și mi-a zis băietul mai mare, lasă mamă nu plânge că te ajut eu. Și mi-a adus atunci 25 de milioane și m-am dus cu el la Bârlad de am plătit ca să tragem curent. Altul mi-a dat bani de am învelit pereții cu ciment, că a zis că lasă că nu mă însor acum și iar mi-a dat bani”, ne-a povestit Ruxandra, mândră că o ajută copiii.

“Am născut acasă, am născut la spital și am născut pe drum!”

Povestind despre viața ei cu atâtea nașteri, am aflat că ultimul copil a fost născut chiar pe patul pe care stătea. “Păi nu ați născut la spital?”, a venit întrebarea firească.

“Am născut și la spital, dar am născut și acasă și pe drum de acasă la spital, că până venea Ambulanța, până mă duceam cu căruța la Ambulanță mai dura, dar copiii nu așteptau. A ajuns odată ambulanța și încă nu născusem. M-au pus pe o targă în spate și în față era șoferul și asistenta medicală. Doar că până să ajung la spital, am născut. Le-am bătut în geam și le-am spus: doamna asistentă, eu am născut deja. Doamna s-a cam supărat. “Cum să naști, femeie, așa, nu strigi și tu, nu plângi?”. “Păi la ce să mai strig și să mai plâng, doamnă? Nu e tot aia?”

NEPOTISME: Misterul nepoților nenumărați

RECENSĂMÂNTUL URMAȘILOR… O întrebare normală dat fiind antecedetul matern. “Câți nepoți aveți”? Răspunsul e mai mult decât elocvent: “nu i-am numărat niciodată, dar puteți să îi scrieți, că vă spun numele la toți. Numele se mai repetă pentru că avem și Andrei a lu’ Maria, Andrei a lu’ Ileana, Andrei a lui Ștefan. Dar eu îi știu pe toți de la cel mai mic la cel mai mare și câți ani au fiecare. Și ca dovadă de necontestat, am înregistrat video “recensământul” nepoților!

GREUTĂȚI: Însărcinată în luna a opta, a mers zece kilometri cu zăpada până la genunchi

DRUMUL MORȚII… De fiecare dată când a rămas însărcinată, Ruxandra și-a iubit copilul încă nenăscut și a suferit pentru cei pe care i-a pierdut, ba chiar le-a dat și nume înainte să se nască. Iată povestea Vasilicăi, unul dintre copiii pierduți. “Am avut un proces la Vaslui și era o iarnă grea, omătul era până la genunchi. Eram în luna a opta și am mers zece kilometri prin zăpadă până la Ivănești, să luăm autobuzul. Și aveam niște ghete rupte în picioare și i-am zis soțului: eu cred că pierd copilul ăsta. Eram lemn, eram înghețată. Și când am ajuns, a fost prea târziu pentru că am pierdut autobuzul și am așteptat altul. Și atunci am pierdut copilul, era o fetiță, trebuia să o cheme Vasilica!”, ne-a povestit mama Ruxandra.

BUCURIA SUPREMĂ: Tort și flori din partea Mariei 

SATISFACȚIE… Printre pozele prinse pe perete se afla și una doar cu mama Ruxandra, cu tortul și florile în brațe. “Mi-o trimis bani și mi-o adus un tort și un buchet de flori anul trecut. O venit ea cu mașina când am făcut 59 de ani. Mi-o făcut o surpriză. O venit cu tort, cu suc și mi-o zis: da ce are, mamaie, de ce să nu-ți aducem? Apăi cum să nu te bucuri? Mai mare bucurie ca asta nu cred că există pentru o mamă. Asta și să știi că îți sunt copiii sănătoși și că ai lăsat niște oameni în urma ta”, ne-a spus cea mai fericită mamă de pe pământ.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri