EMOȚII…Nunta de aur este unul dintre cele mai emoționante evenimente din cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. 92 de cupluri din oraș, care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie, au fost sărbătorite de autoritățile locale într-un cadru festiv. Evenimentul a avut loc la restaurantul Crismona și s-a desfășurat după programul unei adevărate nunți: mirii au fost invitați la mese, au primit certificate de căsătorie, diplome și flori. Bătrâni grizonați, mai veseli sau mai triști, cu baston sau fără, cun toții și-au cinstit iubirea. Domnii și-au invitat consoartele la dans, iar doamnele le-au onorat invitațiile. Pentru fidelitatea matrimonială de jumătate de veac, pentru dragostea împărtășită în armonie, înțelegere și respect, primarul i-a premiat cu o sumă de bani.
Pentru că este ultimul an în care participă la “nunta de aur” în calitate de primar, Vasile Pavăl a avut un discurs special pentru cele 92 de cupluri: “Bună ziua vă spun tuturor și bine ați venit la acest eveniment ce își celebrează majoratul. Emoția care mă stăpânește acum este mai mult decât firească pentru că este ultima dată când vin în fața nuntașilor de aur vasluieni, în calitate de primar. Voi încerca, așa cum am făcut de fiecare dată în acești ultimi 16 ani, să vă rostesc și dumneavoastră, în această ambianță deosebită, câteva gânduri născute din admirația curată și sinceră. Vă aduc, așadar, astăzi plecăciune pentru cum ați știut, sub vremuri și necazuri, să rămâneți împreună. Poate nu vă cuprindea somnul de grija zilei de mâine, poate ați sorbit amărăciune și tristețe, dăruind mereu fără a cere nimic pentru voi. Poate v-ați ascuns suferința, înfrângerea neputincioasă a mâinilor, pentru ca ai voștri copii să nu simtă nevoia și deznădejdea ce vă cuprindea uneori. Dar ați izbândit și iată-vă astăzi aici… amintiri, părinți de copii împliniți și bunici de nepoți ce vă luminează viața. Pentru toate acestea și nu numai, vă sunt recunoscător și vă spun simplu și frumos: vă mulțumesc. Vă urez mulți ani cu liniște, sănătate și bucurii până la adânci bătrâneți”, le-a transmis primarul Vasile Paval celor 92 de cupluri care își celebrează anul acesta nunta de aur. Vremea Nouă a stat de vorbă cu câțiva dintre seniorii prezenți ieri la eveniment, i-a întrebat care e secretul unei căsnicii de 50 de ani și cum se simt la nuntă.
Cliuța Mititelu: “După trei zile, m-a întrebat: vrei să fii nevasta mea? Și gata. Noi ne-am căsătorit în 18 zile”
Cliuța Mititelu a venit la eveniment din Italia, acolo unde lucrează de 25 de ani. Este originară din HușI, și-a cunoscut soțul la o seară dansată. S-au plăcut, s-au revăzut și a doua zi, iar a treia zi a fost cerută în căsătorie. De atunci sunt de nedespărțit: “Ne-am cunoscut la o seară dansantă, am venit la o prietenă, ca să plecăm la mare, dar nu am mai plecat. Am dansat toată noaptea, am plecat împreună, am stabilit să ne întâlnim și a doua zi, iar până la urmă am rămas împreună. După trei zile, m-a întrebat: vrei să fii nevasta mea? Și gata. Noi ne-am căsătorit în 18 zile. M-am dus la mama mea și i-am zis că mă mărit, iar ea mi-a zis “poate vrei să te iau de păr. Cum să te măriți? Abia te-ai cunoscut și vrei să te măriți?”. Am bătut din picior și i-am zis “iaca, mă mărit”. “Ai grijă, dragul mamii, căsătoria nu este un măr, ai mușcat, dacă e acru și nu îți place, atunci să îl arunci și iei altul. Nu, mergi înainte cu el. Și apoi, tu ți l-ai ales, tu să ți-l ții”. Și de atunci am rămas împreună. A contat mult că soțul meu a fost hotărât. Dacă am realizat ceva în viață, și eu zic că am realizat, a fost datorită modului său de a fi, hotărât”, a povestit Cliuța. Întrebată care e secretul căsniciei de 50 de ani, aceasta ne-a răspuns: “multă dragoste, înțelegere, ne-am respectat unul pe celălalt, ne-am consultat… Dacă ne-am certat, că au fost și astfel de momente, în special de la bani, ne-am împăcat și am mers înainte. A trebuit să plecăm din țară, avem 25 ani de când lucrăm în Italia. Eu m-am întors ieri, iar astăzi trebuia să vină și soțul, însă a pierdut avionul. Dar trebuie să ajungă, că sâmbătă vrem să ne reînnoim jurămintele, iar seara vom merge cu prietenii la o terasă”, ne-a spus Cliuța Mititelu.
Georgeta Baghiu: “A contat respectul, răbdarea și credința”
La câteva mese distanță, îi regăsim pe Georgeta și Iolea Temistocle Baghiu. Sunt plini de viață și dornici să ne povestească cum au fost anii petrecuți împreună: “avem 50 de ani de căsnicie, au fost ani foarte frumoși, iar astăzi avem doi copii. A contat respectul, răbdarea și credința. Au mai fost și neînțelegeri, dar le-am depășit. Dacă ai încredere în tine, depășești orice moment. Soțul mi-a fost alături, ne-am completat, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici. Nu ne mai dorim decât să fim fericiți în continuare, cum suntem în clipa asta, și sănătoși”, a transmis Georgeta.
Costel Axinei: “din această căsnicie, au rezultat două fete pe care le iubesc din suflet, sunt viața mea”
Afară, la terasă, îl întâlnim pe Costel Axinei. Și este dornic să ne spună povestea căsniciei lui: “Noi ne-am cunoscut în 1972, am trăit vreo doi ani de zile, după care ne-am înțeles să ne cununăm, ca să fim în rând cu lumea. Am făcut nunta la Tanacu, fiindcă soția e de acolo. A fost o nuntă foarte frumoasă, cu invitați mulți, oameni de omenie, ne-au ajutat și părinții, și rudele, așa erau vremurile. Din această căsnicie, au rezultat două fete pe care le iubesc din suflet, sunt viața mea, una dintre ele e contabilă, iar cealaltă lucrează la o cofetărie. Am dus o viață frumoasă, mă bucur că am ajuns la vârsta aceasta. Acum suntem la pensie, din păcate nu avem pensii prea mari. Eu am lucrat 54 de ani ca șofer, iar ea, muncitoare la ILF”, a povestit Costel Axinei.
Constantin Botezatu: “în primul rând, nu trebuie să fii gelos”
Constantin Botezatu este mai tranșant:”Secretul nu e chiar așa de mare, în primul rând nu trebuie să fii gelos, nici tu, nici soția. Să nu te cerți în șir sau să te iei la bătaie. Eu am lucrat tot timpul, mai pe la Mecanica, mai prin pădure… Plecam lunea, veneam sâmbăta. Ne întâlneam doar sâmbătă și duminica, așa era iubirea mai aprinsă”, ne-a spus Constantin. Întrebat cum se simte la petrecerea organizată de Primăria municipiului Vaslui, acesta a răspuns: “E foarte bine, foarte frumos, nici nu mă așteptam la așa ceva”.
Nu cred ca are legătura cu politica faptul ca unii nu su fost invitați, ci pur și simplu neglijența și superficialitatea unor funcționari. Știu cazuri din anii trecuți…
Și trebuia și tot CLul orașului sa fie acolo, în frunte, da? Și deputați, oameni grei… Ce shaorma, mai bine moaca de la cantină…
Care au fost criteriile de selectie pt aceste familii..pentru ca eu cumosc persoane care au facut 50 de ani si nu au fost invitate
Și eu zic asta de vreo 3 ani… Nu le era greu sa ia registrele de stare civila din perioada respectiva, dar e mai bine, garantat, pe alte criterii.. Sau poate nu
Votantii PSD