RECIDIVIST… Ionuț Zaharia, tânărul din municipiul Vaslui care a devenit cunoscut la nivel național după ce în urmă cu 10 ani și-a înjunghiat mama “frumos, elegant, cât de cât” tocmai a fost pus în libertate după Curtea de Apel Iași îl condamnase în 2015 la 10 ani de închisoare. Lui Luță se pare că libertatea nu prea îi priește, iar la câteva zile după ce a ieșit din pușcărie a comis o altă faptă care cel mai probabil îl va mai costa câțiva ani de temniță.
Duminică, în timp ce se afla în centrul municipiului Vaslui, în zona cofetăriei Miaunel și Miaunica, bărbatul a tâlhărit o femeie de telefonul mobil și de o sumă de bani, după ce înainte mai lovise alte două persoane. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum Luță o lovește atât de puternic pe femeie, încât aceasta își pierde cunoștința și cade la pământ. După comiterea faptei, Luță s-a deplasat în Piața Traian unde, cel mai probabil, avea de gând să vândă telefonul pe care îl furase.
Iată comunicatul Poliției cu privire la acest incident!
“Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni lovire sau alte violențe și a unei infracțiuni de tâlhărie.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat din Vaslui, bănuit de comiterea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe și a unei infracțiuni de tâlhărie, la data de 23 martie 2025, în zona străzii Inginer Badea Romeo din municipiul Vaslui.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au stabilit faptul că în data de 23 martie 2025, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor cercetate ar fi lovit două persoane vătămate iar pe o a treia ar fi deposedat-o, prin folosirea de violență, de un telefon mobil și de o sumă de bani.
Acesta a fost prins, în scurt timp, de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui în zona pieței agroalimentare Traian din municipiul Vaslui. Asupra persoanei cercetate, în momentul depistării, au fost identificate bunurile sustrase victimei de 67 de ani.
Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, una dintre persoanele vătămate, femeie de 52 de ani, ar fi suferit leziuni ce necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare iar victima infracțiunii de tâlhărie ar fi suferit leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Tot duminică,, 23 martie 2025,, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Biroului de Investigații Criminale Vaslui au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanei cercetate și dispunerea măsurilor legale”.
Acest incident ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru intreaga societate civilă a municipiului. Incompetenta sefilor de politie, aflati vremelnic la conducere, nu stiu sa gestioneze resursele. Nu exista patrule de ordine publica, cu atat mai putin de rutiera. Daca sunt, stau in parcari pe telefon, sau se plimba cu autospecialele. Nu ii verifica nimeni, arunca praf in ochi cu o statistica cosmetizata, incropita in cele cateva ore lucrate sambata si duminica, dar pontate ca fiind lucrate 8 ore. Domnule Pelin, accidentele, abaterile cele mai grave, nu se intampla cand sambata intre 9 si 12, ci mai ales cand sunt valorile de trafic crescute. Cand veniti dumneavoastra la serviciu cu luminile alea de licurici , montate si folosire ilegal, dinspre Barlad, si cand plecati tot cu ele pornite spre casa. De mentionat, pe banii nostri. Pentru ca asa va da dreptul legea. Imi este scârbă de toata incompetenta politiei, dar mai ales al conducatorilor ei!
A facut-o intentionat, ca ii e bine la puscarie, cu mancare pe banii fraierilor. Munca silnica e solutia.
perfecta dreptate aveti
Logică penală elementară: masă caldă x2-3/zi, căldură, somnic.
Prostimea „liberă” le plătește întreținerea.
NU. Eutanasiați și din organele lor făcuți sănătoși câțiva OAMENI. Transplant se numește.
Devii criminal , daca iei organe de la criminali😰
cand l-am prins pe strada l-am batut de sa pisat pe el ,unde l am prins l am capacit
Poate ajungi si tu unde a ajuns el daca esti asa mare bataus.. Faci tu legea cine te crezi?
Foarte bine i-a facut ! Dar cine ne ajuta pe noi ?? Politia ?? Esti asa tampit ? Nu ba baiatule….noi. punem mana pe ei, le rupem oasele si scapam de probleme.
PS :
Bravo „lucian” !! As fi facut la fel !