spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Inculpatul Buzatu, adus din nou la Tribunalul Vaslui, după ce Curtea de Apel a trimis la rejudecare solicitarea procurorilor de prelungire a arestării

- Advertisement -

EMOȚII CU REPETIȚIE… Dumitru Buzatu a fost adus din nou, în urmă cu puțin timp, la Tribunalul Vaslui, unde instanța de judecată are de analizat iarăși prelungirea arestării preventive, cerută de procurorii DNA Iași. După eroarea stranie comisă de magistrații care au judecat aceeași propunere pe 13 noiembrie, iată că Buzatu revine în fața lor, întrucât instanța Curții de Apel a identificat elemente care puteau fi interpretate ca încălcare a procedurii legale. Drept urmare, a trimis instanței de la Vaslui dosarul pentru rejudecare, fapt care, spun cunoscătorii, ar fi nemaiîntâlnit. Buzatu are, așadar, emoții din nou, întrucât, deși ar fi vorba doar despre chestiuni ce țin de procedură, nu de elemente care să ducă la schimbarea verdictului, fostul președinte al CJ Vaslui se gândește că poate scapă de arest, în acest „ping-pong” ciudat dintre instanțe. Bizara situație însă i-a adus lui Buzatu o plimbare în plus, întrucât azi, aproape de ora 10,00, acesta a fost adus din nou cu mașina Poliției de la Penitenciarul Iași la Tribunalul Vaslui.

Rudele și acoliții lui Buzatu sunt din ce în ce mai nervoși, iar libertatea celui pentru care unii dintre ei atacă jurnaliștii pe stradă, le-ar da și mai mult tupeu

Procurorii DNA sunt fermi convinși că Dumitru Buzatu trebuie să rămână în arestul preventiv, pentru că lăsarea acestuia dincolo de gratii va duce, inevitabil, la periclitarea anchetei. S-a văzut limpede că rudele și acoliții acestuia sunt din ce în ce mai nervoși, iar libertatea celui pentru care unii dintre ei atacă jurnaliștii pe stradă, le-ar da și mai mult tupeu. De reamintit că Dumitru Buzatu, fostul președinte al CJ Vaslui, a fost prins pe 23 septembrie, în urma unui flagrant spectaculos, cu o geantă plină cu o sumă fabuloasă – 1,25 milioane lei cash, primită de la omul de afaceri care l-a și denunțat, drept mită pretinsă pentru deblocarea unor plăți ale CJ Vaslui către firma sa. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.