PROTEST… A fost atmosferă de sărbătoare și în Fan Zone-ul de la Vaslui, atât înainte, dar mai ales la pauza meciului. Peste 2500 de spectatori au ținut să urmărească partida dintre România și Olanda (0-3), din optimile EURO 2024, semn că vasluienilor le e dor de fotbal și abia așteaptă un meci adevărat pentru a reveni la stadion. Deși FC Vaslui s-a desființat în 2014, suporterii “galben-verzi” au oferit o lecție impresionantă de devotament. Au cântat, au aprins torțe și au avut un mesaj clar către autorități: “FC Vaslui trăiește prin noi / Nu renunțăm la vis / Ne vrem echipa înapoi!”.
FC Vaslui e numele celei mai frumoase și iubite echipe de fotbal din județul nostru. Un nume legendar, care a reușit să facă cinste României în cupele europene și care s-a bătut ani la rând pentru primele locurile în Liga 1. Trei sezoane, 2009-2010, 2010-2011 și 2011-2012, Vasluiul a fost pe podium, iar în ultimul s-a luptat până în ultima etapă pentru titlu. Au trecut 10 ani de la ultimul meci jucat de FC Vaslui în prima ligă și tot ce a mai rămas e casa echipei, stadionul “Municipal”, care mai păstrează și după atâta timp aerul de care s-a bucurat în perioada de glorie a echipei. Instalația de nocturnă, scaunele “galben-verzi”, turnicheții, vestiarele sau tribuna oficială. Dar cel mai important, FC Vaslui și-a păstrat suporterii, cei care au susținut necondiționat echipa de la început până la sfârșit. La pauza meciului dintre România și Olanda, fanii care umpleau “Municipalul” vasluian în meciurile cu Steaua, Dinamo, Rapid sau Poli Iași au fost autorii unui protest inedit față de neimplicarea autorităților în renașterea echipei de fotbal FC Vaslui. Pe ecranul din fața Teatrului de Vară au rulat imagini de la meciurile echipei, iar din boxe s-a auzit imnul FC Vaslui. Suporterii au cântat, au aprins torțe, iar la final au transmis că vor fi acolo unde e palmaresul, sigla, unde e tradiția și brand-ul FC Vaslui: “FC Vaslui trăiește prin noi, nu renunțăm la vis, ne vrem echipa înapoi!” Vasluiul are o echipă de fotbal în Liga 3, pe CSM Vaslui, însă echipa Primăriei nu beneficiază de sprijinul fanilor, în sezonul recent încheiat având o medie de 200-300 de spectatori pe meci.
Mars uai drogaților, toate străzile sunt varza, vouă vă arde de fotbal. Aveți bani, tineti voi echipa, nu din banii județului😡 Primare, nu da bani la fotbal, că te dam in judecata, ai auzit. Fotbal să facă privații, nu judetul și primăria.
Fumul asta de la fumigene sau torte ar trebui interzis oriunde.Nu aduce niciun beneficiu, doar polueaza foarte mult.
Esti antipoluare dar iti duci odrasla la scoala 500 de metri cu masina.