MOMENTE… Tribunalul Vaslui a “ars” ieri o importantă etapă în procesul de corupție intentat de DNA împotriva lui Dumitru Buzatu și a complicelui acestuia, expertul Radu Judele. Un termen de judecată maraton, în care a fost audiat timp de 7 ore și jumătate (un record pentru Tribunalul Vaslui) martorul principal , Emil Savin, în timp ce Dumitru Buzatu a stat bine mersi în bancă, uneori chiar distrându-se la atacurile avocaților asupra denunțătorului. Acest lucru l-a făcut pe Savin să exclame: “mai bine luam eu geanta cu șpagă, fiindcă văd că era mai bine așa”.
Denunțătorul a spus negru pe alb cum a fost pus de Buzatu să plătească mita de 1,25 de milioane de lei pentru a-și salva firma de la faliment. După ce a câștigat licitația pentru două tronsoane din “drumul strategic” Bârlad – Laza – Codăești, lucrurile au mers bine pentru o perioadă. Firma lui Savin făcea lucrări, iar CJ Vaslui făcea plățile. S-au făcut la un moment dat patru plăți pentru achitarea lucrărilor efectuate. Totul s-a împotmolit la cea de-a cincea tranșă de plată. La acel moment apare în scenă și prima expertiză a șantajistului Radu Judele care spunea că lucrările nu sunt conforme și că stratul de asfalt, pe toată lungimea celor două tronsoane, ar trebui îngroșat cu 6 cm. Acest lucru s-a dovedit a fi nereal, iar expertul de dinainte care a fost fugărit de Buzatu a spus că lucrarea este conformă, însă Judele a întors-o ca la Ploiești. Pentru bâzdâgăniile cerute de Judele, firma lui Savin ar fi trebuit să facă o cheltuială în plus de aproximativ 1,2 milioane de euro, ceea ce ar fi însemnat faliment. Cum era de așteptat, omul de afaceri a contestat expertiza și, după discuții purtate cu expertul Judele, s-a ajuns la o rectificare a stratului de asfalt cu doar 1,8 cm. “Era ultima plată și trebuiau să mă țină agățat ca cineva să mă jupoaie. Interesul era că trebuia să dau și eu niște bani către cel care aproba plata sau să fiu blocat și falimentat”, a declarat Emil Savin în fața judecătorilor. Mai mult, acesta povestește că un alt personaj care apare în toată această poveste și care i-a pus bețe în roate a fost și reprezentantul Agenției de Dezvoltare Rurală, Regiunea Nord-Est, finanțatorul proiectului. El a fost cel care doar a pus piciorul pe asfalt, timp de câteva secunde și apoi s-a urcat în mașină. A cerut apoi expertize peste expertize prin care s-a verificat respectarea compoziției asfaltului, grosimea acestuia sau originea pietrei sparte. Toate acestea au făcut ca ultima tranșă de plată, de aproximativ 13,4 milioane de lei, să fie amânată timp de mai bine de doi ani. Denunțul a apărut în momentul în care complicele lui Dumitru Buzatu, expertul Radu Judele, i-a cerut lui Savin 714.000 de lei pentru o contraexpertiză care să deblocheze plata tranșei din partea Consiliului Județean Vaslui. Între Judele și compania Soragmin a fost semnat un contract de prestări servicii, dar, la sfatul avocatului firmei, Savin a mers la DNA și a făcut denunțul, pe motiv că acel contract era, de fapt, în opinia avocatului, o mită mascată.
Momente tensionate și declarații incendiare ieri, la Tribunalul Vaslui, în timpul audierii martorului principal din dosarul de corupție intentat de Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Dumitru Buzatu și a expertului Radu Judele, ambii acuzați de luare de mită. Luat la întrebări de către judecător, procuror și apărătorii celor doi inculpați, Emil Savin, martorul denunțător cu identitate reală, și-a păstrat declarațiile date în faza de urmărire penală și a povestit cum s-a ajuns la mita de 1,25 milioane de lei și cum au ajuns banii în posesia lui Buzatu. “După ce am primit banii, la câteva zile, și-a anunțat venirea la mine pe baltă, la pescuit, Buruiană (Ioan Buruiană – directorul economic de la DGASPC n.r.) și mi-a spus că vine și șeful (Dumitru Buzatu – n.r.), pe la prânz. Am pregătit ceva de mâncare și m-am dus și eu acolo. După câteva minute am scos gentuța (geana cu bani – n.r.), i-am spus că sunt bani și că este un cadou și i-am pus-o în mașină. Mi-a spus să o pun în spate, în mașină. A mers cu mine și mi-a mulțumit apoi că era “pe drojdie”. În geantă erau aproximativ 10% din valoarea ultimei tranșe de plată. După ce i-am dat banii, am mai stat 2-3 minute și apoi am plecat”, a povestit Emil Savin. Mai mult, în fața judecătorilor acesta a recunoscut că Buzatu i-a cerut direct sau prin interpuși suma de bani. Acesta aflase că la fel procedează și antreprenori din județ, ca să rămână pe piață. Adică trebuia trebuia să plătești procentul de 10% din valoarea lucrărilor. “Am aflat că, până nu-i dai lui Buzatu, nu treci! El se înțelegea anterior cu antreprenorii care erau anunțați că CJ scoate la licitație diverse sectoare de drum care necesită reabilitare sau construire. Am constatat că așa stau treburile după ce am văzut că a câștigat o licitație de acest fel un anume atreprenor”, a mai spus Emil Savin.
Cum și-a dat seama Emil Savin că Dumitru Buzatu trage sforile în toată această poveste
SANTAJISTUL… Chiar dacă recunoaște că Dumitru Buzatu nu i-a cerut banii direct, Savin spune că și-a dat seama că fostul președinte al CJ este cel care trage sforile după ce acesta s-a implicat în accelerarea plății. “La mine în societate, eu sunt cel care este factorul decizional și mi-am dat seama că același lucru este și în cadrul Consiliului Județean. Când am văzut că se și implică pentru efectuarea plăților (chiar dacă, în discuțiile anterioare purtate între Emil Savin și Dumitru Buzatu, acesta din urmă îi spunea că nu are nici o implicare în proiect – n.r.), atunci mi-am dat seama că de aici pleacă toată treaba și mi-a dat de înțeles că trebuie să dau dacă vreau să mai rămân pe piață. Din momentul denunțului, între mine și Dumitru Buzatu au existat trei întâlniri la care s-a discutat despre plata facturilor către firma mea și că Soragmin are nevoie de bani pentru a nu intra în faliment. S-a discutat și despre corectitudinea expertizei efectuate de către firma condusă de Radu Judele, dar și despre faptul că Buzatu este de acord cu cea de-a doua expertiză. În plus, mi-a spus că nu el este cel care hotărăște, dar că va interveni pentru accelerarea plăților”, a mai spus Emil Savin. De asemenea, acesta a declarat că el a decis valoarea mitei chiar dacă banii au fost puși în acea geantă de către procurorii anticorupție care au organizat flagrantul.
Rolul crucial pe care l-a jucat expertul Radu Judele în povestea mitei de 1,25 milioane de lei
Și tot în fața judecătorilor, Emil Savin a vorbit despre rolul pe care l-a jucat expertul Radu Judele în toată această poveste. Acesta povestește cum, pentru a amâna cea de-a 5-a tranșă de plată, s-au cerut mai multe expertize. Cel care a dat startul a fost reprezentantul Agenției de Dezvoltare Rurală, cel care a verificat asfaltul turnat doar din vârful pantofului, apoi s-a urcat în mașină și a plecat. Au apărut apoi cererile pentru expertize de compoziție a asfaltului, grosimea asfaltului sau originea pietrei sparte. La cererea Consiliului Județean apare și expertiza lui Radu Judele. Rezultatele expertizei au arătat că lucrarea nu este în parametri și că ar fi fost nevoie de încă un strat de asfalt, pe toată lungimea celor două tronsoane de drum de 6 cm grosime. Pentru efectuarea expertizei a fost nevoie de prelevarea de carote de pe toată lungimea drumului, carote care să dovedească grosimea și calitatea asfaltului. “Din concluziile primei expertize făcute de Radu Judele a rezultat că trebuia să mai torn încă 6 cm de asfalt pe toată lungimea drumului. Pentru acest lucru, firma ar fi trebuit să cheltuie 1,2 milioande de euro. Am discutat și, până la urmă, Judele m-a asigurat că poate obține un rezultat mai bun într-o contraexpertiză. Într-un final, mi-a spus că poate obține să pun doar 1,8 cm de asfalt”, a mai spus Emil Savin. De asemenea, acesta a povestit că, pentru acea contraexpertiză, Judele i-a cerut 714.000 de lei, în condițiile în care Consiliul Județean a plătit, pentru expertiză, aproximativ 400.000 de lei. Pentru a duce la bun sfârșit contraexpertiza, Judele i-a cerut lui să semneze un contract. Numai că acel contract a ajuns, prima dată, în mâna avocatului lui Savin, cel care i-a cerut martorului să nu-l semneze și să facă denunț către DNA, pe motiv că plata acelui contract ar reprezenta, de fapt, mită mascată. Emil Savin s-a conformat și semnează contractul după ce face denunțul și plătește, după cum s-a înțeles, cu Judele, jumătate din valoare la semnarea acestuia și cealaltă jumătate la finalul contraexpertizei.
Cine deblochează plata la varianta Vasluiului? Se știe de pe acum și coada este mare…
Distracție pe bani marcați, popica ne reprezintă interesele?
Buzatu, Farmazon și Pecheanu cu nora lui trebuie băgați în celula.
Pecheanule până ajungi în celulă vezi cum mături prin veceul școlii , a primăriei și la biserică . Ești condamnat să faci munca în folosul comunității, hoțule.
Praful sa ales de tine rapandulă ce ești.
Morarasu a venit bogat în primărie nu ca tine. Tu te-ai îmbogățit după ce ai devenit primar. Apropo, unde îți este averea jigodie ?
Intra o filmare la Dna ,SE vad buriiana ionel si cazacu ,in jurul pranzului la pescuit,cu is faceau calculele ,cat le VA da se useful buzilla si lor ,ca la luat erau primii…
Cazacu plimba câinele lui Buzatu de când nu știa să citească
Pe hotul de Murarasu care este poreclit Zeciuiala când îl inhata băieții.. Doarme cu valiză la cap..
Pecheanu este zeciuiala, Morarasu a intrat primar bogat, Pecheanu sa îmbogățit după ce a devenit primar. Asa ca nu mai manca căcat ca te îneci, pecheanule
Daca se aduna toti banii furati.. pe judete.. ar fi bine. Si da ti saracilor rromi.. . Care s au rugat si se roaga pentru sanatatea… aliatilor..
Acum unde sunt banii…
Deci Buzatu a rezolvat pana la urma , cade in picioare , caracatita nu moare .
Să cadă și groapa, e tot una. O justiție corectă când te vede cu o geantă în mâna, mulțumind ca un borfaș, nu se mai poate ascunde după nici o scuză din lume. Poate veni suflecatul ăla de la București arogant cu orice interpretare. A pus botul moșul, nu e trucat. Filmul bate viața în cazul ăsta. A fost îndepărtat un borfaș dintr-o funcție de care abuza pentru bunăstarea personală. Trebuie încurajat, nu torturat 8 ore la audieri. curajul omului de afaceri de a se lupta cu un întreg sistem riscând totul, e ceva.
Tot respectul pentru dl Savin!Din articol reiese ca acesta a fost supus unui interogatoriu de sapte ore.Este corect asa ceva?Nu este asta o forma de umilire,un abuz fizic si psihic la persoana data?Nu a existat la dosar declaratiile dumnealui,de ce a fost necesar asa ceva,cu ce scop?La fel se procedeaza si cu alte persoane ce sesizeaza dna ul in anumite probleme.Organele de ancheta prin diverse proceduri golanesti nu profesionale cauta sa schimbe subiectul plangerii ,sa scoata din ele persoane si institutii ce le doresc protejate,apoi dosarele intocmite de ei intr un mod mafiot ,zac in sertare ani.DNA doarme,nu vede ,nu aude ,si tace.Trebuie sa te cheme buzatu ca sa te ajute.Dar nici asta nu este suficient cand apare ,,soarele,,…
Din articol reiese că Farmazon i-a dat șpagă că așa a crezut el că se rezolva, (deci nu era prima oară când îi dădea ) deci cred că mai trebuie pregătita o celulă 🤫
Eu am înțeles tot din articole ca moșul ăla prima dată a zis ca sunt banii lui, apoi spunea ca i-a cerut împrumut. Cu drojdia nu am înțeles exact cum era. Până la urmă tot din articole unde se vorbea despre interceptări, eu am citit ca omul se ducea pe baltă sa prindă peștele cel mare. Trimisese înainte săgețile. Mătura aia care era femeia/ amanta moșului se freca pe mâine ca “ ți-a mai dat unu o geantă “. Cred ca farmazon a fost singurul curajos care a demascat o mafie.
Locul celor doi este la pușcărie. Un șpăgar bășinos și un antreprenor care face lucru doar de mântuială și apoi acoperă cu șpăgi. Locul lor chiar este la pușcărie, însă nu are cine sa i trimită acolo.
Mai era nevoie de bețivul de pecheanu de la Dranceni ,care este specialist în drumuri și în șpăgi.
Acesta îl falimenta sigur pe farmazon la cata nesimțire are pe el si la cat de prost este.Dimineata se uita în oglinda vede cât este de prost și apoi o fura.Asa hot da ……
La Alexandru Vlahuță a întrat în curte de om abuziv, a demolat gardul pentru reabilitarea unui pod și a lăsat în urma prăpăd, nu l-a interesat ca e proprietate privata….omul calcă pe cadavre, iar autoritățile dorm…plângerea zace în sertarul politiei .
Amândoi sunt doi escroci ordinari! Credeti că drumul strategic este prima lucrare a lui Savin? Ori asta este prima spaga luata de Buzatu de la Savin? Dar Buzatu a întrecut masura si a devenit nesatul si cumva i a forțat mana lui Savin iar acesta l a ars! Savin face cele mai proaste lucrări, iar Buzatu este in șpăgar ordinar,un ” îl capo di tutti capi „, de fapt asa se credea!
Baaa cum sa fie conforme ….am poze cu lucrarile …după asfaltare a ieșit iarba prin asfalt , nu mai zic de stratul de piatra care era lipsa ….sau podurile care trebuiau refăcute și au fost doar *văruite*.le voi trimite de buna voie la tribunal poze …nu îl suport pe Buzatu dar Farmazon să nu se de-a curat că nu e
Emile pregătește -te sa ii ceri scuze public lui Mitica că a primit încă odată banii de la tine .Eu zic sa ii pregătești nada pt.peste cât mai curând și sa ii pui in cârlig rame proaspete că Mitica ar chef de pescuit cât mai repede…Sa îl chemi și pe Mircea Radu de la iarta-ma
Se pare ca a dat odată și sigur.