spot_img
spot_img
-1 C
Vaslui
21-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Emoții pentru Dumitru Buzatu: pe 15 noiembrie află dacă rămâne după gratii sau va fi eliberat!

- Advertisement -

DECIZIE… Fostul președinte PSD, Dumitru Buzatu, a ajuns, luni, 13 noiembrie, încă o dată în fața magistraților de drepturi și libertăți. Alături de acesta, în boxa acuzaților a luat loc și expertul Radu Judele, complicele lui Buzatu la mita de 1.25 milioane de lei. Ca și până acum, procurorii anticorupție au cerut prelungirea mandatului de arestare pentru încă 30 de zile, în cazul lui Buzatu, în timp ce apărătorul ales a cerut înlocuirea măsurii privative de libertare cu o măsură mai ușoară. Același lucru l-a cerut și apărătorul expertului Judele, cel care, luna trecută, a avut succes în fața magistraților și a scăpat de arestul preventiv.

Rămâne de văzut cine a reușit să fie mai convingător, reprezentantul Ministerului Public, sau apărătorii celor doi inculpați. Rezultatul îl vom afla abia peste două zile deoarece judecătorii Tribunalului Vaslui au amânat pronunțarea pentru miercuri.

Dumitru Buzatu a dat piept, încă o dată, cu judecătorii de drepturi și libertăți, într-o nouă încercare de a scăpa de arestul preventiv. Plimbat, până acum, cu autospeciala Logan, însoțit de doi polițiști, Buzatu a ajuns, ieri, la Tribunalul Vaslui, ca orice alt muritor, în duba Arestului poliției ieșene. De data aceasta a venit singur, mai ales că prietenul lui de fapte, Radu Judele, se bucură, încă de luna trecută, de confortul oferit de arestul la domiciliu. Rămâne de văzut ce se va întâmpla și în cazul lui Buzatu și cine a avut mai multă putere de convingere, apărătorul acestuia sau reprezentantul Ministerului Public. Acest lucru îl vom afla abia miercuri pentru că judecătorii de drepturi și libertăți au amânat pronunțarea pentru data de 15 noiembrie. «S-au pus concluzii și așteptăm soluția judecătorului de la Vaslui. Ca de fiecare dată, am cerut o măsură mai ușoară privativă de libertate, dar decizia a rămas în pronunțare», spune apărătorul lui Dumitru Buzatu. Cu toate acestea, indiferent ce vor decide judecătorii Tribunalului Vaslui, ultimul cuvânt îl vor avea magistrații Curții de Apel Iași. Așa s-a întâmplat și luna trecută după ce ambele instanțe au decis prelungirea mandatului de arestare în ceea ce-l privește pe Dumitru Buzatu dar au avut păreri diferite în ceea ce-l privește pe expertul Judele. Mai exact, Tribunalul Vaslui a considerat că este suficientă măsura controlului judiciar dar, la Iași, măsura rămasă definitivă a fost cea a arestului la domiciliu.

Dumitru Buzatu a pitit gentuța cu mita fabuloasă între fripturi, covrigi și o oală cu sarmale, dar procurorii DNA Iași au… mirosit-o!

De reamintit că pe data de 23 septembrie, Dumitru Buzatu a fost prins, printr-un flagrant spectaculos, organizat de DNA Iași, asupra sa cu o mită fabuloasă, de 1,25 milioane de lei, bani cash, aflați într-un gentuță plasată strategic în portbagajul mașinii, printre fripturi, covrigi și o oală cu sarmale. Filmul flagrantului a făcut înconjurul țării și al presei naționale, uluirea fiind atât pentru faptul că un președinte de Consiliu Județean, mare lider PSD, este prins de procurori precum infractorii de drept comun, dar și pentru cuantumul mitei care, până la acel moment, a părut că bate recordul materie de șpăgi. Denunțătorul a fost Emil Savin, un om de afaceri, care executa cu firma sa de construcții o bucată din așa-zisul “drum stratregic” și care numai dând această șpagă putea să deblocheze banii pe care îi avea de încasat de la CJ Vaslui. Dumitru Buzatu, altminteri un politician foarte versat, a fost monitorizat luni de zile fără să simtă asta, la dosar fiind înregistrări prețioase, dar și documente care indică destul de clar elementele de corupție, spun anchetatorii. Dumitru Buzatu a fost băgat în arest preventiv imediat după flagrantul de pomină, însă, după după aproape două luni de carceră, acesta vrea să iasă de după gratii, dorință cu care procurorii “Anticorupție” nu sunt deloc de acord. Rămâne de văzut ce va decide instanța Tribunalului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Normal ar fi cazul sa te duci tu sa faci sărbătorile lângă el în pușcărie.
    E destul cum a sărbătorit anii din urma sărbătorile cu gențile pline de bani și alții nu aveau o bomboana.
    Dar prosti sunt destui sa tina partea unor hoți dar cu siguranță ești unul de al hotului de buzatu… Așa că hai sictir..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.