ÎNDEMN… Doctorul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și, în prezent, președinte al Comisiei de Sănătate și Familie, din Camera Deputaților, a votat în urmă cu puțin timp, la Huși, la secția nr. 135, din cadrul Școlii profesionale „Sfânta Ecaterina”. A venit însoțit de soția sa, Rodica Tătaru, farmacist de profesie. Înainte de a intra în incinta secției de votare, Dr. Nelu Tătaru a precizat: „Venim la vot cu aceleași gânduri cu care venim de aproape 18 ani de când suntem în Huși, să schimbăm ceva în Huși, în județul Vaslui”. Fiind unul dintre cei mai apreciați hușeni, dat fiind faptul că, prin prisma profesiei sale, a fost în permanență în contact direct cu oamenii, fostul ministru al Sănătății a fost întâmpinat cu simpatie de câțiva oameni prezenți la alegeri, unii fiind foștii săi pacienți, care i-au urat succes în alegerile de astăzi, întrucât Dr. Tătaru candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui. La ieșirea de la urne, fostul ministru al Sănătății a declarat: „Am votat pentru o schimbare. De 18 ani, de când sunt în Huși, încerc să aduc o schimbare, nu atât pe plan profesional, ci pe plan socio-economic. Am candidat la diferite demnități, și local, și județean, și național. Astăzi candidez la Consiliul Județean, ca și președinte, și încerc ca, după 18 ani de Huși, să putem face totuși ceva și pentru județul Vaslui. Suntem într-un moment în care fiecare dintre noi poate am încercat, mai mult sau mai puțin, să arătăm țării că Vasluiul merită altceva. Cred că astăzi este o zi foarte importantă, iar condiția este să ieșim la vot, în primul rând, și în alt doilea rând, să votăm o schimbare. Eu cred în schimbare! Și cred de când am încercat prima dată să accesez una din aceste demnități, locale, județene sau naționale. Mai rămâne ca județul Vaslui să creadă în această schimbare și, într-adevăr, să o producă astăzi”, a declarat Doctorul Nelu Tătaru, la ieșirea din secție de votare 135, din municipiul Huși.
Exterminatorul romanilor de acu 3 ani , platit regeste de SRI , Mossad si mafia evreiasca care conduce lumea …
Dispari, jegosule!
Oricine este maibun decât un reprezentant PSD! Oricine!
Nu va pot ierta pt perioada pandemiei când ați fost ministrul sănătății. Motiv pt care nu v-am votat.
Nici eu nu-l iert! Felicitări!
Ne-am îngropat rudele in saci de plastic,ne-am îmbolnăvit din cauza vaccinului vostru,ne-ați distrus.Cum vreți să vă voteze lumea?
pentru ciolan toti impostorii se arata cat sunt de amabili ,generosi ,,,,mangaie toti amaratii,,,
BINE CA PANA IN SEPTEMBRIE NU TE MAI VEDEM. APOI VEI FI ISTORIE. VA PRELUA DAN MARIAN PARTIDUL LIBERAL.