VIP… Trimis în judecată de procurorii DNA, după ce a fost acuzat că a folosit Poliția Locală pentru a-și urmări amanta în oraș, fostul primar al Iașului va ajunge să execute pedeapsa de 5,2 ani în Penitenciarul Vaslui. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Nichita și-a luat toate măsurile de prevedere și a devenit, de ceva vreme, cetățean al Vasluiului. De asemenea, este cunoscută afinitatea unor VIP-uri, condamnate la închisoare cu executare, care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ajunge în cel mai nou și modern penitenciar din țară. Este suficient să spunem că aici și-a ispășit cele două pedepse cu închisoarea Mihail Vlasov, fostul șef al Camerei de Comerț a României sau Relu Fenechiu. Aseară, în jurul orei 18.00, fostul primar Gheorghe Nichita a ajuns în Penitenciarul VIP-urilor de la Vaslui, adus de către o echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.
Tot mai multe VIP-uri care ajung să fie condamnate la închisoare cu executare aleg să-și petreacă perioada de detenție în Penitenciarul Vaslui, cunoscut ca cel mai modern penitenciar din țară. Conform unor surse, pe lângă faptul că vorbim de o clădire renovată de puțin timp, deținuții din Penitenciarul Vaslui se bucură și de dormitoare cu un număr mic de paturi. Astfel, în loc de 20-30 de paturi/dormitor, la Vaslui, camerele de detenție au doar 4 paturi. De aceea, fostul primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, a ales acest penitenciar să-și execute pedeapsa. Fostul edil a fost condamnat definitiv, ieri, la 5 ani de închisoare cu executare în celebrul dosar “Amanta”. În acest dosar, Nichita a fost acuzat de DNA că s-a folosit de poliția locală pentru a-și urmări amanta prin oraș. În plus, fostul edil a fost acuzat de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu erau destinate publicității, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și instigare la abuz în serviciu. Mai mult decât atât, magistrații i-au interzis să ocupe funcția de primar. În același dosar a mai fost condamnat și Liviu Hliboceanu, fost șef al Poliției Locale. Acesta a fost pedepsit pentru folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt date publicității, abuz în serviciu. Și Hliboceanu a primit o interdicție, cea de a fi polițist local. Mai exact, cei doi au fost condamanți pentru că s-au folosit de polițiștii locali pentru a o urmări pe fosta amantă a lui Nichita, Adina Samson.
Fostul primar, condamnat și pentru luare de mită
RECIDIVIST… Gheorghe Nechita nu este la prima condamnare la închisoare. În urmă cu doi ani, acesta a fost găsit vinovat de luare de mită și condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul primar a primit un procent semnificativ dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit unor firme, precum și reduceri la un hotel de lux din București, dar și cazare în China, potrivit procurorilor. Totalul sumelor și al beneficiilor primite drept mită de Gheorghe Nichita s-a ridicat la 3.693.710 lei. Găsit vinovat, Nichita a ajuns în penitenciar pe 5 august 2020. În aceeași cauză a fost condamnat și omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Acesta a primit opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. În urma cercetărilor, a rezultat că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași”, care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, finanțat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iași, a pretins și primit de la ceilalți inculpați mai multe foloase necuvenite pentru a agrea cîștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei, precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.
Nici jandarmii nu mai pot face sex la serviciu că sunt neamuri …milă …
Amantele din primărie vor fi preotese?
BORFASII SE AJUTĂ INTRE EI……….sunt AUR pt. comandanţii şi angajaţii penetenciarelor.
Când pui director la poliția locală un infractor ,ce crezi ca va face , ilegalități pe banda rulanta, dar în capul lui de prost e legal, dacă pui o haină pe un măgar, tot măgar e!
Gigel taică asta nu-i polţie boss sunt niste cărpe de şters la c*r ale primarilor numa ca sunt plătiţi mitui din banii proştilor ai noştri !
Adică primarul se șterge la cur cu Vasilică de la poliția locală Bârlad?