OBOSEALĂ SAU NEATENȚIE… Accident ciudat, petrecut la Muntenii de Jos. Un autoturism condus de un tânăr, a ieșit de pe carosabil, pe o porțiune dreaptă de drum și a intrat într-un cap de pod. Impactul a fost unul violent, dar mașina a rămas pe asfalt și nu s-a dat peste cap. Avea viteză mică, astfel s-ar fi răsturnat pe cupolă. Accidentul a fost surprins de una din camerele care sunt instalate pe casa celebrului internaut-politician, Simion Gabi Volocaru, care și comentează pe FB, acolo unde a și postat filmarea, cauzele care au condus la acest eveniment rutier: “Viteza plus telefonul sau viteza și oboseala dăunează grav”. Și într-adevăr acesta are dreptate. Doar oboseala sau telefonul putea să-l determine pe șofer să se lase “furat de peisaj” și să intre în șanț. Viteză prea mare însă nu avea, altfel s-ar fi dat peste cap. Este al doilea accident ciudat din acest weekend, amândouă petrecute pe porțiuni liniare de drum.
O victimă a fost transportată la spital
Imediat după producerea accidentului, la un minut, apare și o ambulanță, care venea de la Bârlad. Din filmare se vede cum șoferul iese din mașină, își pune mâinile în cap. Acesta are 21 de ani și în urma evenimentului rutier s-a ales cu o ruptură de braț. Un echipaj SMURD l-a transportat la spital unde a fost supus unei mici intervenții chirurgicale, din cauza că avea antebrațul rupt. Purtătorul de cuvânt de la IPJ Vaslui ne-a confirmat că polițiștii au sosit la locul accidentului și efectuează cercetări pentru a stabili modul cum s-a produs accidentul.
Tânărul șofer a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ
Iată comunicatul celor de la IPJ Vaslui, privind evenimentul rutier de la Muntenii de Jos: “La data de 14 decembrie a.c., ora 12.40, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat, prin apel automat de tip eCall, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul național DN24, în localitatea/comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit că un autoturism, înmatriculat în municipiul București, condus de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Roșiești, județul Vaslui, care se deplasa din direcția Crasna către Vaslui, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod, aflat pe același sens de mers. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului rutier sesizat și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Si uite asa mori ca prostul!
daca stai pe tik tok la volan asta patesti
Subscriu! 50% din șoferii din trafic sunt cu ochii în telefon (dar nu pentru GPS). Mai ales cei până în 30-35 de ani, și cei jmekeri cu Beamveu de papă pateu și dă pârț ca un zmeu.
Corect!