„Nu-i posibil să se mobilize doar cu două bărci. Sunt disperată şi ei îl caută cu două bărci tot Siretul?”, acuză fiica şefului de la Acţiuni Speciale dispărut de duminică seara în râul Siret u “Şi eu şi alţi oameni din echipele de căutare eram prieteni cu Tomiţă Lazăr şi ştim ce am făcut pentru a-l găsi. Omul nu câştigă întotdeauna împotriva naturii”, este replica şefului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Flaviu Chiscop u ieri a fost o nouă zi de căutări a celui care şi-a salvat fiica de la moarte cu preţul vieţii
Căutările pentru găsirea trupului comisarului şef Tomiţă Lazăr, şeful Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul poliţiei vrâncene, au fost şi ieri sortite eşecului, chiar dacă autorităţile au cerut ajutor de la scafandrii Inspectoratului General al Poliţiei Române dar şi de la colegii lor din judeţul vecin Galaţi. Încă de la primele ore ale dimineţii, elicopterul de la Inspectoratul General al Aviaţiei Române a pronit din nou spre Vrancea pentru a supraveghea de la înălţime lungimea râului Siret. Dotaţi cu binocluri, cei de la ISU au scrutat întreaga zonă. Cu toate acestea, nici un rezultat. “Am cerut sprijin din partea colegilor de la ISU Galaţi, care vor supraveghea râul de la localitatea Lungoci şi pe toată raza judeţului. De asemenea, la căutări participă şi un scafandru de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Poliţişti, jandarmi, lucrători ISU, dar şi elicopterul de la IGAV participă la acţiunile de căutare”, ne-a spus lt. Cristina Duţă, de la ISU Vrancea. Cu toate acestea, fiica ofiţerului, Mariana Lazăr, a lansat pe reţeau de socializare faceebok acuze la adresa autorităţilor care nu s-ar fi mobilizat corespunzător pentru a-i găsi tatăl. “Nu-i posibil să-mi lase tatăl toată noaptea în Siret. Nu-i posibil să se mobilize doar cu două bărci. Sunt disperată şi ei îl caută cu două bărci tot Siretul? Se întunecă şi iar nu-l găsesc! Eroul meu, unde eşti tu, singur? Mi se rupe inima de mila ta. În ce ţară trăim? Unde este primarul să-şi dea interesul pentru tatăl meu puternic şi muncitor”, a scris Mariana Lazăr, luni seara, pe reţeaua Faceebok. Reprezentanţii instituţiilor care s-au ocupat de căutările trupului ofiţerului au comentat foarte scurt reacţia fetei: “Suntem alături de familie în aceste momente disperate, îi înţelegem reacţia, dar cu natura nu ne putem pune!”.