Într-o postare pe blog, preşedintele PSD îi atacă dur pe europarlamentara PDL Monica Macovei şi pe politologul Vladimir Tismăneanu.
“Remarc că cei mai activi reprezentanţi ai Falangei Fasciste a lui Băsescu – în speţă Tismăneanu şi Monica Macovei – folosesc mereu termenul de “mineriadă” legat de numele meu (probabil că aşa le dă tema Lăzăroiu, la fel ca epitetul “imatur” pe care îl aruncă mereu Băse şi constat că l-a preluat şi Crin). Las la o parte faptul că, la Mineriade, (şi în toată perioada Pieţei Universităţii) eu eram liderul elevilor din liceul meu, mobilizându-i pe cei de vârsta mea în fiecare seară, iar Tismăneanu şi Macovei erau exact de partea puterii (unul în America la “pregătire”, lucra la interviul pe care urma să-l ia Dlui. Iliescu; cealaltă, procuror chiar la Parchetul general dacă nu mă înşel!). Mutilarea faptelor şi rescrierea istoriei sunt instrumente extrem de comune pt fascişti (ca şi pt comunişti de altfel) iar astfel de oameni trăiesc azi foarte bine primind bani mulţi din funcţiile în care Băsescu i-a cocoţat direct, tocmai ca să le cumpere complicitatea”, scrie Victor Ponta, pe blog.