Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, astăzi, că în statutul partidului trebuie introduse măsuri care să îi privească pe membrii care au probleme cu Justiţia, el subliniind că, dacă social-democraţii nu vor fi de acord, atunci îşi vor găsi un alt lider, care consideră că actuala situaţie este bună.
„Consiliul Naţional poate să ia în discuţie şi după aceea în congres se va ratifica şi da, punctul meu de vedere este foarte clar: trebuie să avem în Statut prevăzut foarte clar ce se întâmplă cu funcţia politică şi funcţia administrativă în funcţie de diverse faze ale procesului penal. Dacă Consiliul Naţional şi colegii mei nu vor fi de acord cu acest lucru, atunci o să-şi găsească un alt lider care consideră că e bine”, a spus Ponta.
Întrebat dacă condiţionează adoptarea acestor modificări de prezenţa în funcţia de preşediinte, Ponta a răspuns: „Nu condiţionez. Eu spun că PSD poate să câştige alegerile din 2016, locale şi parlamentare, dacă face însă nişte schimbări în modul său de organizare internă„.
„Altfel, dacă vine altcineva, un alt coleg de-al meu care spune că nu trebuie să schimbăm nimic, că o să fie bine, îl las pe acela”, a adăugat Ponta.