spot_img
14.3 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

Victor Ponta afirmă că PSD nu va mai încheia protocoale de colaborare cu PRM

- Advertisement -

Partidul Social Democrat nu va mai încheia protocoale de colaborare cu Partidul România Mare, a anunţat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Întrebat în legătură cu un comunicat al PRM, dat publicităţii luni şi semnat de vicepreşedintele formaţiunii Codrin Ştefănescu, în care se preciza că, până în vară, în fiecare judeţ, vor fi finalizate protocoalele de colaborare între cele două formaţiuni, Victor Ponta a răspuns: „Eu sunt preşedintele PSD şi răspunsul meu este nu”.

Codrin Ştefănescu susţinea, în comunicatul citat, că protocoalele pe care PRM le va „încheia cu PSD în fiecare judeţ vor fi finalizate, la nivel naţional, până în această vară, ele fiind date de interesul locuitorilor din acele zone şi nu de interesul personal al unor lideri”. „Pentru că, nu de puţine ori, am fost realmente şocaţi să constatăm că, în cel puţin 11 judeţe, atât în cadrul Consiliilor locale, cât şi judeţene, colaborarea între PNL şi PDL funcţionează absolut admirabil”, afirma Ştefănescu în comunicatul de presă.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.