Primarul Sucevei, Ion Lungu, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru revocarea din funcţie a viceprimarului USR-PLUS, Teodora Munteanu. Proiectul va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local de pe 11 februarie.
Consiliul Local Suceava se va reuni într-o şedinţă extraordinară, vineri, 11 februarie, pentru a dezbate proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Ion Lungu (PNL), privind revocarea din funcţie a viceprimarului Teodora Munteanu (USR -PLUS).
PNL şi USR au format majoritatea în Consiliul Local Suceava, imediat după alegerile de anul trecut. Acum primarul Ion Lungu este nemulţumit că unii dintre consilierii parteneri nu susţin proiectele de hotărâre iniţiate de PNL. De exemplu, săptămâna trecută, consilierul USR – PLUS Dan Nichiforel a votat împotriva bugetului pe 2022.
Alesul local a apreciat că votul consilierului Nichiforel a fost unul politic. Pentru ca hotărârea de revocare să fie aprobată este nevoie de votul a două treimi din totalul celor 23 de consilieri. Pentru numirea înlocuitorului unui viceprimar e nevoie de jumătate plus unu din voturi. În Consiliul Local, PNL deţine nouă mandate, PSD cinci, PMP patru, USR trei şi Pro România două.
Citeste mai mult: adev.ro/r6xsnd