spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a fost înmormântat cu onoruri militare

- Advertisement -

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Mircea Diaconu, a fost înmormântat, ieri, cu onoruri militare, la cimitirul din localitatea Jariştea. Ceremonialul de înmormântare a început la ora 11.00, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piaţa Unirii. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de 38 de preoţi condus de Înalt Prea Sfinţia Sa, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel. La înmormântare au participat şi preşedintele PSD Victor Ponta, preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, angajaţii acestei instituţii, toţi parlamentarii PSD de Vrancea şi deputatul PNL, Nini Săpunaru. La ceremonial au mai participat primarii din Vrancea, şefi ai unor instituţii deconcentrate, întreaga condu-cere a Direcţiei Silvice Vrancea, foşti şi actuali silvicultori. În schimb, niciun consilier judeţean PDL şi niciun reprezentant al acestui partid nu a participat la înmormântare. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Mircea Diaconu, a încetat din viaţă, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani. Mircea Diaconu avea 78 de ani şi suferea de o boală incurabilă.

Sute de vrânceni au venit, ieri, în Piaţa Unirii pentru a-l conduce pe ultimul drum pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Diaconu. Slujba de înmormântare a început ieri, la ora 11.00, şi a fost oficiată de un sobor de 38 de preoţi condus de Înalt Prea Sfinţia Sa, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, în prezenţa membrilor familiei, a preşedintelui PSD, Victor Ponta, a vicepreşedintelui PSD şi totodată preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, a parlamentarilor PSD de Vrancea, Miron Tudor Mitrea, Cristian Dumitrescu, Angel Tîlvăr şi Ciprian Nica, a primarilor PSD şi PNL din Vrancea, a unor şefi de instituţii deconcentrate, foşti şi actuali silvicultori. Nu au lipsit nici oamenii de afaceri vrânceni, printre aceştia aflându-se Ion Martiş, care era şi unul dintre prietenii buni ai regretatului Mircea Diaconu, Vasile Bordea, Nicuşor Iepure, Dan Vicol. În timpul slujbei de înmormântare, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi-a luat rămas bun de la „nea Mircea“ cum îi spuneau prietenii şi apropiaţii. Rămas bun şi-au luat şi senatorul Miron Tudor Mitrea şi soţia sa, deputatul Manuela Mitrea. De fapt, pe durata slujbei de înmormântare, cei trei nu s-au dezlipit de sicriul cu trupul neînsufleţit al vicepreşedintelui Mircea Diaconu.

„Nea Mircea era un om al rugăciunii“

La finalul slujbei de înmormântare, Înalt Prea Sfinţia Sa, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a spus că „nea Mircea“, cum îi spuneau prietenii şi apropiaţii, a fost un credincios ortodox practicant care a sprijinit bisericile şi mănăstirile vrâncene. „Nea Mircea, cum îi spuneau prietenii şi apropiaţii, a fost un om între oameni. A fost cuviincios cu toată lumea, a fost binevoitor faţă de toţi, un om sensibil, a fost un soţ şi un tată de excepţie. Nea Mircea, cum îi spuneau prietenii, a avut şi suferinţe sufleteşti şi, în ultima vreme, suferinţe trupeşti. Cea mai mare suferinţă sufletească a fost când şi-a pierdut soţia, care a trecut la cele veşnice înaintea lui. În ultima vreme a avut şi suferinţe trupeşti, dar acestea l-au întărit în rugăciune pentru că nea Mircea era un om al rugăciunii. A fost un credincios ortodox practicant în adevăratul sens al cuvântului. Îmi aduc aminte când slujeam la mănăstirile din Vrancea sau la diferite biserici el stătea la sfânta liturghie, neclintit, două-trei ore. Această evlavie, această credinţă puternică a moştenit-o de la tatăl său care a fost preot. A primit această educaţie creştin ortodoxă din sânul familiei. De aceea era foarte respectuos faţă de călugări, faţă de maici, faţă de preoţi. Nu era în stare să jignească pe nimeni. Mircea Diaconu, când a lucrat la silvic, a fost cu multă atenţie şi bunăvoire faţă de mănăstirile noastre pe care, fiind desfiinţate în vremea comunismului, le-am reînfiinţat după 1990 şi era necesar la început să redobândim măcar curţile bisericilor“, a afirmat Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel.

„O carte deschisă în care vom citi despre omenie, dragoste, credinţă şi speranţă“

Cuvinte de laudă la adresa regretatului Mircea Diaconu a avut şi Părintele protopop Nicolae Cobzaru. „Mircea Diaconu a fost un model, a fost un om deosebit şi avem nevoie de modele. Iată că, din nefericire, anumite modele pleacă din lumea aceasta, merg dincolo să se odihnească, în fericirea cea veşnică. Domnul Mircea Diaconu se va odihni la Jariştea, dar va rămâne pentru noi o carte deschisă în care vom citi despre omenie, dragoste, credinţă şi speranţă. Să-l rugăm pe Dumnezeu să îl aşeze pe Mircea Diaconu după munca lui, după jertfelnicia lui, după dragostea şi credinţa lui, acolo unde nu este nici întristare, nici durere, nici suspin ci viaţă fără de sfârşit, în veci, amin. Dumnezeu să-l ierte!“, a afirmat părintele Nicolae Cobzaru.

Mircea Diaconu, condus pe ultimul drum de colaboratori şi prieteni

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a spus că nea Mircea este şi va fi prezent întotdeauna în inimile noastre şi că de acolo de unde se află aude şi ştie că alături de el s-au aflat şi l-au condus pe ultimul drum cei mai buni prieteni ai săi. „Domnule vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, nea Mircea, pentru că ştiu că mă auzi de acolo din cer, de aici, de pretutindeni, sunt eu, Marian Oprişan, băiatul acela tânăr, cu ochelari, în care ţi-ai pus toată încrederea, pentru care ai renunţat la funcţia politică în favoarea lui, în care ai avut încredere pentru că nu te-a dezamăgit niciodată. Nea Mircea, astăzi, vrâncenii noştri dragi sunt aici lângă tine, sunt colegii tăi de la Direcţia Silvică, silvicultorii tăi dragi, pentru că iubeai natura, colegii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, colegii din Consiliul Judeţean. Sunt toţi. E aici Raluca, e aici Iulian, e aici Dragoş, e aici Nicuşor, e aici Costel, toţi prietenii şi colaboratorii tăi dragi. Nea Mircea, aici sunt şi senatorii şi deputaţii pe care nu o dată i-ai dojenit, pe care nu o dată i-ai certat, dar care de fiecare date te-au respectat şi ţi-au ascultat toate sfaturile, ba mai mult decât atât, le-au pus în practică. E aici Miron, este aici Cristian, e aici Gelu, e aici Ciprian pentru că era normal să fie aşa. A fost şi Victor aici. Şi Ion Iliescu, prietenul tău drag, cu care ai făcut multe lucruri pentru Vrancea, a vrut să fie aici, dar nu a putut şi a spus că pentru el şi pentru toţi vrâncenii noştri dragi, pentru toţi românii, ai fost un om minunat“, a spus Marian Oprişan.

„Pentru mine nea Mircea era ca un tată, blând, înţelept şi cu o inimă mare

Marian Oprişan a arătat în cuvântul său că ziua de ieri a fost o zi frumoasă „aşa cum este şi sufletul lui nea Mircea care acum ne priveşte din ceruri“. El a spus că Mircea Diaconu era pentru el şi pentru mulţi alţii pe care i-a cunoscut şi pe care i-a ajutat, ca un tată. „Nu credeam că voi trăi această zi, cum nu credeam că nea Mircea se va duce vreodată dintre noi. Pentru mine şi pentru mulţi dintre noi, cei prezenţi aici, nea Mircea era ca un tată, un tată blând, înţelept şi cu o inimă mare. Mereu ne-a fost alături şi întotdeauna am crezut că îmi va călăuzi existenţa cu vorbele sale, cu înţelepciunea dată de credinţă. Astăzi, nea Mircea nu mai este printre noi, dar sfaturile sale îmi sunt vii în minte. Sunt sfaturile unui om care a ajuns la venerabila vârstă de 78 de ani şi care a învăţat că prin viaţă trebuie să treci demn şi curat“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

„Ne luăm rămas bun de la nea Mircea promiţându-i că nu îl vom dezamăgi“

Marian Oprişan a reamintit că simţul dreptăţii, dragostea de oameni, dragostea de natură sunt valorile pe care nea Mircea le-a iubit şi pe care „ni le-a lăsat nouă moştenire cu legământ“. El a spus că dacă vrem ca nea Mircea să trăiască veşnic prin-tre noi „trebuie să fim mai buni, mai drepţi, mai atenţi cu semenii noştri, mai atenţi cu natura“. Marian Oprişan a făcut şi o promisiune în memoria celui care a fost Mircea Diaconu. „În acest an, nea Mircea, când ne vom întoarce la guvernare, îţi promit că vom repune în drept valorile comunităţii noastre care te-au călăuzit toată viaţa, mă refer la credinţă, la speranţă şi siguranţă, la fel cum mă refer la renaşterea satului românesc şi valorile noastre tradiţionale, la iubirea faţă de oameni şi dragostea pe care trebuie să o acordăm vrâncenilor noştri dragi. Ne luăm astăzi rămas bun de la nea Mircea promiţându-i că nu îl vom dezamăgi şi atunci când ne va fi greu ne vom aducem aminte de sfaturile lui înţelepte. Seniorule, nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te aibă în pază!“, a încheiat cu lacrimi în ochi, Marian Oprişan.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al vicepreşedintelui Mircea Diaconu a fost scos din biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piaţa Unirii de către militari ai Garnizoanei Focşani şi în aplauzele a aproximativ o mie de oameni şi primind onorul militar, a fost urcat pe platforma unui camion militar. Sicriul a fost flancat de patru militari, iar camionul în care se afla sicriul a fost flancat de 20 de silvicultori care au ţinut ca în acest fel să-şi arate recunoştinţa faţă de Mircea Diaconu, omul considerat ca fiind unul dintre cei mai buni silvicultori pe care i-a avut Vrancea şi omul care i-a învăţat meserie pe marea lor majoritate.

Ultimul drum la Direcţia Silvică

Cortegiul funerar a urmat un traseu care a cuprins unele dintre cele mai îndrăgite locuri ale regretatului vicepreşedinte Mircea Diaconu: Piaţa Unirii – Consiliul Judeţean Vrancea – Catedrala Neamului „Cuvioasa Parascheva“ – strada Repu-blicii – Teatrul „Maior Gh. Pastia“ – strada Cuza Vodă – Colegiul Naţional Al. Ioan Cuza – strada Ana Ipătescu – Direcţia Silvică Vrancea – Sediul PSD Vrancea. În zona Direcţiei Silvice, cortegiul funerar s-a oprit pentru câteva minute, iar fostul director al Direcţiei Silvice Vrancea şi elev al lui Mircea Diaconu, Gabriel Burghelea, i-a adus un ultim omagiu fostului său maestru.

Mare iubitor de natură, nea Mircea iubea pădurea, iubea vânatul, iubea oamenii care aveau grijă de pădure şi de vânat. Mircea Diaconu credea că una dintre cele mai mari avuţii ale poporului român este pădurea fără de care viaţa noastră nu ar mai fi la fel şi făcea tot ce îi stătea în putinţă pentru ca vrâncenii să conştientizeze acest lucru. „Nea Mircea, discret, s-a retras în nemurire“, a afirmat Gabriel Burghelea, arătând că prin această pierdere, vrâncenii sunt mai săraci. „Mircea Diaconu era un om care ştia să îşi răspundă la întrebări nespuse încă, un diplomat înnăscut ce stăpânea perfect arta de a se purta cu cei din jurul său impunând respect, un om cu un caracter iubitor şi armonios, controlat permanent de raţiune. Într-adevăr o balanţă, cu mult mai perfectă decît cea descrisă de zodia din care făcea parte“, a afirmat Gabriel Burghelea.

Ultima oprire la sediul PSD Vrancea

Ultima oprire a cortegiului funerar a avut loc în faţa sediului PSD Vrancea, locul în care Mircea Diaconu a activat 20 de ani de viaţă şi din calitatea sa de secretar general al PSD Vrancea a arătat că se pot obţine rezultate şi că cel mai important lucru este munca în echipă. Cel care a făcut o scurtă caracterizare a întregii sale activităţi politice a fost senatorul Miron Tudor Mitrea, care a spus că „nea Mircea este probabil omul cel mai bun pe care l-am cunoscut“. „Am muncit împreună cu nea Mircea, iar acum ne luăm rămas bun de la el. Este probabil omul cel mai bun pe care l-am cunoscut, un om bun, un om onest, poate prea modest. Cu toţii, cei care am fost apropiaţi de el, am fost prieteni şi colegi, regretăm că astăzi nu mai este cu noi, că nu îl vom avea alături în acest an, anul viitor, că Dumnezeu a hotărât să ni-l ia. Îl vom ţine minte şi îl vom respecta aşa cum l-am respectat încă de când era în viaţă pe nea Mircea Diaconu. Ne rugăm la Dumnezeu să îl odihnească, să-i ierte păcatele, căci poate a avut şi el, dar noi nu le ştim pentru că a fost un om bun, apropiat de oameni. Nea Mircea, te vom ţine minte, nea Mircea ne pare rău că ne-ai părăsit, nea Mircea ne vom gândi la tine şi ne vom ruga pentru tine şi te rog nea Mircea să te uiţi şi dumneata la noi, să ai grijă să nu greşim, căci mai greşim uneori. Dumneata ai fost pentru noi ca un tată, ca un îndrumător, te-am iubit, sper că ne-ai iubit şi mata pe noi. Dumnezeu să te odihnească!“, a spus Miron Mitrea.

www.monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.