spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
28-dec.-2024

Viacons Rutier a inaugurat un adevărat drum european în comuna Bunești-Averești

- Advertisement -
EFORTURI FINALIZATE… Șanțuri betonate, pe kilometri întregi, un asfalt de o calitate foarte bună, asemănător celor de pe drumurile europene, plus lucrări de artă realizate la centimetru. Asta au reușit specialiștii de la Viacons Rutier Huși, într-un termen record, de doar 12 luni, față de 24, stipulat prin contract. Un drum care leagă Avereștiul, centrul de comună, de Roșiori și Armășeni, printr-o panglică de asfalt, care rivalizează în orice moment cu lucrările de pe DE 581, care străbate județul Vaslui. La tăierea panglicii inaugurale, au participat managerul general al Viacons Rutier, Ioan Ciomaga, vicepreședintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, primarul comunei Bunești-Averești, Vasile Tărăgan, specialiști de la diverse instituții, care au concluzionat: lucrarea din această comună este de nota 10, cu plus!
.
Au scăpat sătenii din Armășeni și Roșiori de coșmarul drumurilor pline de mâl, ori de câte ori ploua mai abundent peste comuna Bunești-Averești. Asta, pentru că firma Viacons Rutier a avut grijă să execute la milimetru fiecare detaliu din proiectul de asfaltare a drumului de acces către cele două sate. „Viacons Rutier are deosebita plăcere să anunțe că a predat încă un proiect, administrațiilor locale din județul Vaslui, de data aceasta la comuna Bunești-Averești, proiect finanțat prin PNDL II. Mai avem puțin și vom termina toate proiectele prin acest program. Această lucrare nu este una dintre cele mai mari realizată de Viacons Rutier, înseamnă doar patru kilometri, cu o valoare de 3,9 km. Vreau să anunț că termenul a fost de 24 de luni, dar noi, spre bucuria celor care locuiesc în această zonă, a primăriei, am predat lucrarea în 12 luni. Această primărie a avut marea șansă de a avea un drum județean, DJ 244L, care face legătura cu celelalte drumuri județene din zonă. Este o realizare notabilă, zicea cineva, un primar, că numărul de case a crescut după ce noi am predat drumurile către primării. Sper că același lucru se va întâmpla și în această comună. Mulțumesc primăriei, celor de la Inspecția în Construcții, Consiliului Județean, celorlați factori implicați”, a spus managerul general al Viacons Rutier Vaslui, ing. Ioan Ciomaga. Urmează, în perioada imediat următoare, predarea lucrărilor în comuna Vetrișoaia, câțiva kilometri de drumuri bine realizate.
.
Primarul Tărăgan, un edil fericit

Anul acesta, Viacons Rutier a predat șapte drumuri județene, iar anul viitor vor urma și alte inaugurări, inclusiv o lucrare de 21 km, tot în zona Huși. „Este un drum de legătură, care va face ca oamenii să nu mai facă drumuri pe jos, cum au circulat o viață, pentru a prinde mijloacele de transport în comun. Am stabilit cu doamna proiectant de la acest drum să facem un proiect mai mare, de 12 km de drumuri asfaltate în toată comuna, în toate satele componente. Mulțumesc, în mod special, Consiliului Local, care a fost și este alături de mine tot timpul, mulțumiri proiectantului și, nu în ultimul rând, constructorului, Viacons, pentru că avem șansa de a avea un constructor pe zonă foarte bun”, a spus Vasile Tărăgan, primarul comunei Bunești-Averești. Mulțumirea acestuia este cu atât mai mare, câtă vreme microbuzele școlare făceau un ocol de 8 km, pentru a prelua copiii din Armășeni și Roșiori, deși distanța reală era de doar 1,3 km, drum în condiții foarte proaste.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.