IN MEMORIAM… Acum douã zile, a decedat la 91 de ani, Petre Ujeucã, veteran de rãzboi si fost detinut politic, care îsi trãia ultimele zile din viatã în satul Fedesti, comuna Suletea. Toatã suflarea comunei este îndureratã de plecarea acestui mare om, învãtãtor pânã în anii 1950 în Fedesti, când a fost arestat politic. A avut o viatã extrem de grea în puscãriile comuniste, dar, dupã Revolutia din 1989, a revenit în satul în care a fost învãtãtor, locul natal al sotiei sale. Aici i-a iertat pe toti cei care l-au condamnat si l-au “sacrificat” pe altarul ideologiei comuniste, trãindu-si ultimii ani din viatã alãturi de consãtenii sãi. A scris o carte foarte apreciatã, “Caragaci, sat din Bugeac”, unde si-a expus toate patimile. În amintirea sa, prof. Nicu Apostol din satul Fedesti, ne-a pus la dispozitie câteva rânduri prin care ne face cunostintã cu Petre Ujeucã si viata sa extrem de bogatã în evenimente, care i-au afectat depotrivã pe toti românii.
Viata lui Petru Ujeucã este ca o carte deschisã. Amintiri din timpul puscãriei politice a anilor ’50 l-au urmãrit toatã viata, iar în urma lui rãmâne o operã („Caragaci, sat din Bugeac”) în care s-a zidit pe sine. Ar dori ca pe cruce sã-i fie scris: „U.P. fost detinut politic, odihneste în pace! Sfârsind lupta ta, în care te-ai dovedit extrem de curajos, cine poate întelege cât ai suferit? Cine poate resimti ceea ce ai îndurat?”.
Petre Ujeucã s-a nãscut la 16 decembrie 1924 în comuna Mahala, mai târziu comuna Caragaci, judetul Cetatea Albã (Basarabia), al patrulea copil al lui Nechita si Maria Ujeucã, agricultori. A urmat scoala primarã în comuna natalã, asezatã geografic în Câmpia Bugeacului basarabean. Beneficiind de o bursã de stat, a urmat Scoala normalã „Principele Ferdinand” din Bârlad. Paralel cu cursurile de zi, în vacantele de varã a urmat cursuri de aviatie, la 20 de ani primind carnetul de pilot de vânãtoare. Dupã absolvirea scolii normale, având diploma de învãtãtor, urmeazã Scoala de ofiteri Cotroceni – Bucuresti. Elev T.R. este repartizat la Flotila a 3-a Vânãtoare. Participã la Campania din Rãsãrit, apoi în Campania din Apus, pânã în Cehoslovacia. În decembrie 1945 este lãsat la vatrã si vine cu gândul de a-si gãsi un serviciu. Este numit ca învãtãtor suplinitor în satul Horga, comuna Epureni – Tutova. Cu un salariu de 609 lei, gazda o plãtea cu 1 000 lei pe lunã. Este nevoit a se muta în cancelaria scolii, având acolo o masã formatã de o tablã de clasã – singura mobilã. Astfel si-a început tânãrul învãtãtor apostolatul. Purtând uniformã militarã, se considera refugiat din Basarabia, unde îsi lãsase pãrintii, sora si toate amintirile copilãriei. Vorbea usor si cu cãldurã, împãcat si convins cã mâine va fi mai bine. Avea tot ce caracterizeazã pe un învãtãtor desãvârsit. Bun, moderat, binevoitor fatã de toatã lumea, stia sã se poarte cu elevii sãi. Avea pe tatãl care nu s-a mai întors din rãzboi. Încuraja bãtrânii, sotiile ce îsi asteptau sotii de pe front sau din lagãrele rusesti. Viata în sat era tristã, în tarã începurã reforme în toate domeniile, dar care mai mult nelinisteau ori chiar nemultumeau. Din 29 iunie 1946, angajamentul de învãtãtor suplinitor a expirat, urmând a fi numit si publicat în M.O. ca învãtãtor definitiv. Acest lucru s-a întâmplat abia la 1 octombrie 1946, odatã cu numirea la scoala primarã Ghermãnesti – Tutova. Mentionez cã din data de 29 iunie, pânã la 1 octombrie 1946, apoi pânã la introducerea pe statul de platã, Ujeucã Petru nu a primit niciun salariu. Învãtãtorii pe timpul vacantei nu erau plãtiti. Ghermãnesti era un sat sãrac, unde în afarã de un preot si doi gospodari, cu totii mâncau la cantina scolii, întretinutã din ajutoare umanitare. Cine îsi poate închipui astãzi astfel de încercãri ale unui tânãr învãtãtor, în primii ani de apostolat?! Ar apuca drumurile Europei a doua zi!
Viata la Fedesti si apoi în puscãriile comuniste
Ujeucã Petru se cãsãtoreste în 1946, cu Eufrosina, fiica lui Nicu Mãtãsaru din Fedesti. Este transferat de la Ghermãnesti la scoala Fedesti, unde a functionat pânã în 1950, când a fost arestat pe motive politice. Suportã interogatorii grele, este umilit si batjocorit prin celulele Securitãtii: la Bârlad, apoi la Penitenciarul Galati, Jilava si în cele din urmã în lagãrul de munci Poarta Albã. A fost anchetat timp de trei luni, cu metode tipic securistice si acuzat de ostilitate fatã de regimul de democratie popularã a RPR. Pe baza acestor acuzatii a fost judecat de Tribunalul Militar Galati si condamnat la cinci ani de temnitã cu confiscarea totalã a averii. S-a fãcut recurs si s-a constatat cã Ujeucã Petre nu are bunuri materiale, fiind refugiat din Basarabia. S-a tinut cont de acest aspect si rãmâne cu pedeapsa de trei ani si 6 luni. Când a fost dus la Securitate, pe bulevardul Epureanu din Bârlad, a fost amprentat, fotografiat, dezbrãcat si perchezitionat, lãsat fãrã curea la pantofi, dus cu ochelari negri, opaci, la celulã. Petru Ujeucã a fost scump la vorbã era vorba despre viata dusã în puscãrie! Aerul din camerã era greu, infect, insuportabil. A dormit pe beton, ca pernã folosea pantofii, ca saltea, pantalonii, iar în loc de pãturã folosea haina. „Mâncarea dimineata era o canã de „cafe” – surogat, 100 grame de pâine, la prânz si seara o ciorbã de murãturi sau arpacas mâncat de gãrgãrite. O serveam mai mult seara, pe întuneric, sã nu observãm starea mâncãrii. Câte un turtoi de mãmãligã din mãlai mirosind si acela a mucegai, completeazã meniul.”. Este eliberat în 1954, i se stabileste domiciliul fortat la Hunedoara, unde a lucrat la Combinatul Siderurgic I.C.S.H., pânã în 1964, când este transferat la Combinatul siderurgic Galati. De aici, în 1985 iese la pensie. Alãturi de sotie si de cei doi feciori, Dan si Florin, cu nepoti si strãnepoti alãturi de ei, petrec zile fericite. Îsi mai gãseste o pasiune pentru timpul liber: pescuitul pe Dunãre si Prut. Dupã Revolutie (1989), revine cu sotia în satul de unde a fost arestat. N-a mai gãsit nimic din ceea ce lãsase odatã!
Omul sfinteste locul
Azi, adevãrul din vorba româneascã „Omul sfinteste locul!”, se confirmã. În anii sederii la Fedesti, pensionarul Petre Ujeucã si „colega” sa – cum îi plãcea sã-i spunã – au devenit un exemplu în satul pe care el l-a adoptat, cu bunele si nebunele lui. Si-au construit o casã, cu livadã, fântânã, stupi, iar în mansarda casei, bibliotecã si birou pentru lecturã si studiu. A dedicat toti acesti ani muncii în preajma acestui colt de paradis, în care si-a trãit ultimii ani: Poiana lui Mãtãsaru. Nu i-a pãrut rãu cã a fost condamnat, acuzat de trãdare si uneltire împotriva regimului comunist, dar sperã cã sacrificiul sãu nu a fost în zadar. Nouã, celor în putere, ne-a dorit mereu satisfactii pe mãsura muncii si generozitãtii. Viata sa si faptele sale, îl recomandã ca pe un veritabil model, categorie care, nefericit, nu inundã vremea noastrã. Pentru trecutul frumos, dar si amar, pentru prezentul de cãutãri, Petre Ujeucã ne-a urat, tuturor, un viitor pe mãsura muncii si generozitãtii! Acum, la 91 de ani, a plecat cãtre lumea unde morile nu curg cu lacrimi! Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!
(Material realizat cu sprijunul prof. Nicu Apostul- Scoala Fedesti, com. Suletea)
